UDMR vrea salvarea minorităţii de majoritate. Cine ”salvează” majoritatea de minoritate?

Un plan măreţ de strângere de semnături la nivelul Europei a fost iniţiat de UDMR pentru salvgardarea minorităţilor. Nu ştim cine le ameninţă şi în ce fel, dar înţelegem că majoritatea. Tot timpul, minorităţile (mai degrabă politicienii lor, să fim corecţi) se cer salvate, se cer protejate, se cer mântuite de o majoritate presupusă periculoasă, ameninţătoare, terifiantă.

În afară de vina că există ca atare, majoritatea nu-i deranjează totuşi cu nimic pe reprezentanţii minorităţilor, cel puţin nu în România. În ciuda acestui fapt, România constituie scena de unde pleacă acest efort multinaţional de protecţie a minorităţilor de parcă ar fi specii pe cale de dispariţie sau închise în locuri păzite unde se luptă cu supravieţuirea, fiind supuse exterminării. Cel puţin aşa reiese din stresul UDMR de a iniţia un generos ”Minority SafePack”.

Aşadar, minorităţile sunt în atenţia salvatorilor, numai că excesul de zel al politicienilor maghiari ne determină să ne punem întrebarea: cine salvgardează majoritatea de o politică tot mai agresivă în care vorbim numai despre minorităţi, în timp ce majoritatea tace şi nu mai are parte de atenţie. Cine salvgardează oamenii normali din România, care nu deranjează minoritatea maghiară în niciun fel (pentru că, să nu ne facem iluzii, tot despre ea este vorba), de steaguri secuieşti, de sărbători maghiare în fiecare săptămână, de autonomii, restricţii, obligaţia de a şti limba minorităţii dacă ai ghinionul să ai de a face cu ea şi toate celelalte nesfârşite aspiraţii ale minorităţii îndreptate, din păcate, nu înspre convieţuirea cu majoritatea, ci înspre marginalizarea acesteia şi, eventual, amuţirea ei.

Ne ferim de ”tirania” majorităţii, în regulă, dar cine ne apără de tirania minorităţii care vrea neapărat să fie în centrul atenţiei, să se bucure de toate locurile în faţă, să fie specială, privilegiată, pe podium. Între timp, majoritatea cetăţenilor români nu cere privilegii, ci numai drepturile normale. Minoritatea care se vrea salvgardată nu luptă însă pentru o viaţă normală, pentru locuri de muncă, pentru tratament egal, ci pentru plusuri, pentru altceva, pentru tratament diferenţiat, pentru imunitate, pentru statut suprauman. Exact ca în cazul recent de la Harghita, cu politicianul minoritar ajuns în faţa justiţiei, situaţie care a devenit brusc un caz de restrângere a drepturilor minorităţilor, nu o acţiune normală a justiţiei ca faţă de oricare alt cetăţean. Pachetul de salvgardare a minorităţilor conţine şi scăparea de rigorile legii? Se pare că da, cel puţin în aspiraţiile UDMR. Şi ce mai conţine? Un statut de supercetăţean, care să aibă acces la ceea ce nu poate majoritatea, după toate semnalele. Şi atunci ce să facem noi, care avem nefericirea şi vina de a face parte dintr-o majoritate, să iniţiem o strângere de semnături ca să iniţiem un pachet de salvgardare a majorităţii în faţa minorităţii?