
Tinerii nu stau la coadă pentru democraţie
0Conform Eurostat, vârstă medie în România este de 38 de ani, cifră dovedită şi de votul meu de mai devreme, când am privit lung un grup însemnat de pensionari, aşteptând la una dintre secţii; niciun tânăr la coada unde se împărţea democraţia.
Fac 30 de ani în ianuarie. Nu sunt sociolog şi nu ştiu exact când ies oamenii de vârstă mea din case, când decid să se implice în viitorul politic al acestei ţări. Cred că principala problemă este că suntem puţini. Din 1988, rata fertilităţii a scăzut, stabilizandu-se abia în 1996. În 2010, erau 1,7 milioane de tineri cu vârsta între 20 şi 24.
Tot Eurostat, preluând datele INS, ne spune că rata şomajului pentru tineri sub 25 de ani este de 23% (pe ultimele date din iunie), în situaţia în care, din anul 1999 şi până acum, aceasta n-a scăzut niciodată sub 15%. De altfel, suntem în media europeană, dacă asta ar ajuta cu ceva.
Un raport al Parlamentului European, citat de site-ul primulvot.ro, ne spune că mai mulţi tineri cu vârsta între 18-24 din România votează decât oricare alt grup similar din UE. Asta se întâmplă în ciuda faptului că puţine campanii electorale se concentrează pe aceştia şi pe nevoile lor primare. Printre candidaţii la aceste alegeri, conturi de Facebook au mai toţi, în Bucureşti, cel puţin, dar conform investigaţiei noastre, niciunul nu se concentrează strict pe tinerii cu acces la internet, din mediul urban. Peste 65% din utilizatorii Facebook din România au vârste între 18-34 de ani.
Undeva în toate aceste statistici, ceva nu se leagă. Dacă tinerii tot sunt prezenţi la urne, în ciuda faptului că nu li se "vinde" nimic, s-ar presupune că frustrarea acestora creşte. Este chiar interesant, dacă stăm să ne gândim. Pur statistic, vârsta medie în Egipt este de 24 de ani, cu şomajul tot la 24%. Cu date mai vechi, Cairo avea 35,000 de oameni pe km2. Tinerii de acolo au dărâmat un regim.
Bucureştiul are 7360 de oameni pe km2. Vârsta medie în '89 era de 32 de ani. Sunt sincer curios, dacă va creşte şomajul, cât îi va lua unui tânăr care are astăzi 24 de ani să iasă în stradă. Foarte improbabil, având în vedere numărul lor, dar şansele ca politicienii să-i vizeze în mod exclusiv sunt şi mai mici.
de Mihnea Dumitru