Naţionalismul – cea mai eficientă formă de mobilizare la urne

... În societăţile unde democraţia este slab consolidată ... Această este lecţia a ultimelor două săptămâni dacă analizăm dezinhibat declaraţiile de vacanţă ale liderilor români şi maghiari de pe la universităţile de vară.

Universitatea de vară Balvanyos

Naţionalism maghiar dezinhibat, dar în mare parte inofensiv. Miza declaraţiilor liderilor maghiari a fost electorală – în primavara lui 2014 sunt alegeri parlamentare la vecini – şi a vizat bazinul electoral maghiar naţionalist din Ardeal şi alegătorii naţionalişti din Ungaria. Nimeni din spaţiul public românesc nu a înţeles miza declaraţiilor inflamatoarea a liderilor maghiari. „Băieţii răi” din perspectivă românească au fost Jobbik cu ameninţarea anulării Tratatului de la Trianon şi bineînţeles Laszlo Tokes – iredentistul maghiar de serviciu, care a cerut lui Viktor Orban să „extindă un protectorat” asupra Transilvaniei. A fost o competiţie între două forme de naţionalism – iredentismul revanşard al Jobbikului, oaia neagră a scenei politice maghiare, şi naţionalismul conservator, eurosceptic şi parohial al Fidesz-ului. Practic electoratul de drepta din Ungaria are de ales între două forme de naţionalism: varianta „respectabilă” - FIDESZ, şi varianta radicală – Jobbik.

Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului

Sau Traian Băsescu în curs de relegitimare pentru a sprijini politic Partidul Mişcării Populare. Prezenţa liderilor comunităţilor de români din vecinătatea României la eveniment a reprezentant oportunitatea perfectă pentru a adopta un dicurs naţionalist axat pe două coordonate:

1. „Mama lor de unguri – nu pun ei mâna pe Transilvania”

În ceea ce priveşte principiul general al tratamentului pentru minorităţi în România. România a adoptat o legislaţie extrem de bună; aş sublinia însă că unii cred că sunt praguri ce pot fi depăşite, iar eu, ca şef al statului român, eu spun aici, în Harghita, că niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politică maghiară şi probabil este ultimul an când au putut să o facă atât de relaxat. Sincer să fiu, ca şef al statului, am vrut să văd până unde se poate merge. Iar anul acesta s-a ajuns la limita la care de aici, de unde au fost ei, le spun: e prea mult şi nu se va mai repeta. Am crezut că funcţionează decenţa. Anul acesta ne-au dovedit că pot fi indecenţi. Şi, în mod categoric, România va adopta foarte rapid, alături de alte state - pentru că Ungaria a devenit, în momentul de faţă, un focar de instabilitate din punct de vedere al tratamentului minorităţilor în regiune, nu în România. În România nu se va întâmpla nimic, dar în regiune politica Budapestei a început să creeze dificultăţi statelor care au minoritate maghiară pe teritoriul lor, iar România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei.

Şeful statului a „simţit” oportunitatea de a profita de declaraţiile naţionaliste maghiare pentru a dovedi că este şi el „un român verde” şi a lovit. Sunt însă cîteva probleme cu declaraţia domniei sale. În primul rînd că Ungaria este în momentul de faţă oaia neagră a Uniunii Europene, iar statul care şi-a arogat deja rolul de lider în „punerea la punct” a Budapestei este Germania. România poate cel puţin să se alăture trendului de pedepsire a regimului lui Viktor Orban, dar nu poate fi vorba de asumare a vreunui rol de lider – este deja luat, iar Bucureştiul însăşi este perceput ca o sursă de probleme politice – vezi doar articolul din The Guardian în care Victor Ponta este caracterizat ca făcând parte dintr-o nouă generaţie de lideri autocraţi din Europa de Est, efectele crizei politice din 2012 nu au dispărut. Deci legitimitatea României în a „arăta cu degetul” vecinul maghiar via instituţiile europene e cam ştirbită.

În al doilea rînd România prin Traian Băsescu e un backchannel al Germaniei pentru a-l modera pe Victor Orban. De asemenea relaţia personală bună dintre cei doi şefi de stat şi de guvern nu poate fi trecută cu vedere. Traian Băsescu a încercat să transmită că l-ar lua de urechi pe Orban pentru ce au spus reprezentanţii Jobbik despre România, dar mai curând ar putea sta cu el la o bere la o terasă din Miercurea Ciuc. Iata ce crede Victor Orban despre preşedintele României:

În ceea ce priveşte legăturile de acum, pot spune că avem cu preşedintele o relaţie cu baze solide, care funcţionează bine de mai mulţi ani. Ceea ce este interesant, pentru că în general se consideră că pentru minorităţile de pe teritoriul unei ţări, să spunem maghiarii din România, este mai favorabil dacă se află la putere un guvern de stânga. Pentru că guvernele de dreapta sunt guverne preocupate de valorile naţionale, ceea ce pentru guvernele de stânga este o chestiune mai puţin importantă. Dar eu am învăţat în ultimii 20 de ani că lucrurile funcţionează invers. Adică eu mă înţeleg mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care chestiunile naţionale sunt mai puţin importante.

2. „Basarabia – pământ românesc!”

Altă temă naţionalistă cu impact major la electoratul românesc este tema eventualei uniri cu Republica Moldova. Un politician autohton demonstrează că este un bun român susţinând mai mult sau mai puţin discret unirea cu românii de peste Prut. Traian Băsescu este politicianul român care a ştiu cel mai bine să utilizeze tema „unirii cu Basarabia” în avantajul său, reuşind să atragă simpatia alegătorilor de pe ambele maluri ale Prutului. În timp ce condamna naţionalismul maghiar al lui Jobbik, Traian Băsescu încerca să adune procente de popularitate pentru sinte şi Mişcarea Populară vorbind despre unire:

Oameni buni, există în populaţia Republicii Moldova şi un filon sănătos, care merge către acest lucru, dar cei care reprezentaţi aici asociaţii din Republica Moldova puteţi s-o spuneţi deschis aici: majoritate populaţiei, în acest moment, nu doreşte unirea cu România. Iar eu spun ce am mai spus la întrebarea unei tinere, la Chişinău, acum câteva săptămâni - le spun cetăţenilor Republicii Moldova: cereţi unirea şi o veţi avea, dar cereţi-o, pentru că dacă în România nu există, indiferent de abordarea ideologică, nu există niciun partid românesc care să nu vrea unirea, cum nu există niciun partid românesc care să fi fost împotriva intrării României în Uniunea Europeană şi în NATO, dar în Republica Moldova aveţi cel mai mare partid din Republica Moldova - Partidul Comunist, care este antieuropean, anti-NATO şi este pentru integrarea Republicii Moldova în Eurasia. Deci, adesea am văzut această abordare şi mi s-a părut necinstită, eu ştiind care sunt realităţile Republicii Moldova. Dar România vrea unirea cu Republica Moldova? Iar eu vă spun: da, România o vrea, dar nu o vrea Republica Moldova.

Tema unirii cu Republica Moldova este singura tema de politică externă cu priză la publicul românesc şi una din puţinele teme care reuşesc să trezească pasiuni unui electorat apatic şi în mare parte sătul de politică. Electoratul român este sensibil la această temă din cauza continuării educaţiei istorice în sens naţionalist – chiar dacă moderat, persistenţa la nivelul discursului public a unui limbaj naţionalist, rusofobia unei bune părţi a cetăţenilor români, auto-victimizarea în raport cu istoria şi nevoia unui proiect naţional – practic în secolul XXI reciclăm agendele politice ale sfărşitului de secol XIX şi începutul de secol XX. Acest ultim aspect este însă consistent cu faptul că formarea statului modern român a fost un proces început relativ târziu.

GV