Teribila încercare a judecătorului Danileţ

0
0

Cu aerul său de de adolescent rebel, Cristi Danileţ pare o victimă sigură în confruntarea cu Mecanismul Urii, la butoanele căruia se află diabolicul Dan Voiculescu. Până acum însă, judecătorul de 37 de ani s-a arătat de neîndoit.

Există în lumea Justiţiei un personaj atipic, devenit celebru „graţie” urii pe care i-o poartă activiştii de la Ministerul Propagandei (Antena 3). Se numeşte Cristi-Vasilică Danileţ, are 37 de ani (îi va împlini curând, pe 14 decembrie), este de profesie judecător, iar din 7 ianuarie 2011 face parte din Consiliul Superior al Magistraturii. În ultima vreme, acest CSM şi-a luat în serios dreptul la independenţă faţă de puterea politică, ambiţie de care nu e străin judecătorul Danileţ. Carevasăzică, îşi merită linşajul la cofetăria „Felix, Gâdea, Badea & co”.


Dar Cristi Danileţ nu pare timorat de emisiunile ce-i sunt dedicate la Antena 3. El îşi vede de meseria sa, de CSM-ul său, de independenţa sa. Îşi permite chiar să-şi vadă de viaţa sa, chiar dacă dihorii strecuraţi în presă îi pozează fiica minoră şi insinuează că ar fi... amanta sa! Nici copila nu scapă de ura revărsată spre judecătorul care, militând pentru ca Justiţia să-şi ia în serios rolul de putere în stat, a deranjat interesele mafiote ale unor moguli.

În acest weekend, pe pagina sa de Facebook, Cristi Danileţ a constat amar: „Să insulţi românii seară de seară, să batjocoreşti oameni şi instituţii, să-i împarţi în tabere, să-i instigi pe unii contra altora… Şi apoi să te erijezi în purtător de cuvânt al aceluiaşi popor şi aceloraşi oameni, să spui că ţii la ei, să pui pe tine costumul naţional… După care să te hizleşti şi să te legeni, fără a te putea lipsi de limbajul suburban... Oare nu e asta o blasfemie?! Oare nu sunt unii care se fac că iubesc România, dar chiar şi aşa o fac cu o ură grea (vorba lui Cioran)? România există doar pe 1 decembrie?? Românii trebuie stimaţi doar de 1 decembrie?? În rest îi putem linşa, executa public în virtutea... libertăţii de exprimare??”

Danileţ s-a referit, evident, la “prietenii” săi de la Antena 3. Tot pe ei i-a avut în vedere şi când a punctat: “Înteleg că ieri, la un post TV, iar au apărut poze cu mine, altele decât cele oficiale. Măi, ăştia sunt obsedaţi, zău aşa! Se bagă în viaţa mea privată şi apoi clamează că sunt moraliştii supremi. Ei, aşi! Oricum, în timpul ăsta dădeam un interviu la o televiziune germană, în care am denunţat faptul că presa din România nu mai este liberă, ci un instrument politic de propagandă, că jurnaliştii adevăraţi sunt, la rândul lor, presaţi de conducerea trusturilor, că se fac şantaje, ameninţări şi insulte din partea redactorilor la cererea politicienilor, pentru a decredibiliza instituţiile pe care vor să le folosească în scopuri personale”.
Simt nevoia să fac o observaţie care-l va face pe dl Danileţ un pic mai optimist: mai există în România şi presă liberă, mai există şi “jurnalişti adevăraţi care nu sunt presaţi de conducerea trusturilor” etc. Şi spun asta din interior, nu vorbesc din auzite.

Mi-am amintit de un interviu cu Cristi Danileţ, publicat pe 22 august 2012 de revista “Kamikaze”.  În faţa acuzaţiilor furibunde la adresa procurorilor care “îi pun pe oameni să jure pe Biblie”, în dosarul fraudelor la referendum, judecătorul explica: “Se jură pe Biblie din Evul Mediu, iar în Codul pe care-l aplicăm noi azi se jură din 1968. Aşa prevede procedura: martorul, dacă este creştin, jură pe Biblie sau pe cruce că spune adevărul, iar dacă nu e creştin, jură pe «onoare şi conştiinţă» că va spune adevărul. Aceasta e formula sacramentală pentru non-creştini. Poţi să nu pui mâna pe Biblie, e treaba ta, dar procurorul sau poliţistul îţi aduc la cunoştinţă că dacă vei comite infracţiunea de mărturie mincinoasă, poţi primi închisoare de la unu la cinci ani. În momentul în care ai semnat declaraţia, îţi asumi acest risc, indiferent că juri sau nu pe Biblie. Şi, credeţi-mă, avem foarte mulţi condamnaţi în România pentru mărturie mincinoasă”.

În interviul din august, Cristi Danileţ a taxat şi atitudinea preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu. “Am văzut instituţii ale statului care instigă populaţia împotriva unor alte instituţii ale statului. Cum să vii tu, preşedinte al ţării, şi să induci populaţiei ideea că procurorii sunt răi, că trebuie respinşi în demersul lor legal?! La fel şi premierul Ponta, care spune că procurorii abuzează, el nedemarând nicio verificare oficială cu privire la actele procurorilor, deşi are posibilităţi în acest sens. Am văzut parlamentari care critică procurorii, ei neştiind de fapt decât ceea ce văd la televizor că ar face procurorii. Bun, e adevărat ca la sate, unde oamenii nu au văzut poate niciodată că vine un procuror pe uliţa lor, lumea să fie uimită. Dar aceşti oameni trebuie să înţeleagă că votul multiplu este o infracţiune pedepsită de lege, nu-i o joacă, «lasă, băgăm şi noi mai multe voturi în urnă». Acei oameni care au votat de mai multe ori trebuie traşi la răspundere exemplar, să înţeleagă orice om simplu că este o infracţiune. O parte din mass-media, în loc să explice oamenilor la ce risc se supun comiţând această infracţiune, ce face? Instigă oamenii împotriva procurorilor care anchetează cazurile de fraudă. Dacă nu ştii de frica unei legi, acea lege e dată degeaba. Şi n-o spun eu, o spunea Sofocle acum 2.500 de ani. Am văzut chiar şi comentatori politici care îi lăudau pe cei care i-au insultat pe procurorii veniţi să facă anchete în nişte sate. Să insulţi un procuror se pedepseşte, de asemenea, cu închisoarea. Am spus asta pe blogul meu, pentru că oamenii trebuie să ştie la ce se expun. Am fost acuzat de presă, ba chiar şi de Victor Ponta, că eu îi ameninţ astfel pe cei anchetaţi. Or, eu voiam să le spun tocmai ce presa, televiziunile în special, nu spun oamenilor: să insulţi un procuror e pedepsit cu închisoarea, şi nimeni nu poate spune că nu a cunoscut legea în privinţa asta, că a înţeles din presă altceva, atunci când va fi tras la răspundere”.

Acesta este Cristi Danileţ: un judecător lucid într-o lume confuză. Va rezista el însă linşajului sistematic la care-l supune Ministerul Propagandei sau va face pasul înapoi, oboist să lupte cu absurdul? Şi ar mai fi o întrebare: vor continua colegii săi, judecătorii, să-l susţină în tentativa temerară de a impune independenţa Justiţiei? Căci în Cristi Dănileţ (membru al CSM), ca şi în Alina Ghica (preşedinta CSM) ori în Oana Schmidt Haineală (vicepreşedinta CSM), în temeritatea lor de a nu se îndoi în faţa politicienilor, stă şansa noastră de a avea cu adevărat un stat de drept.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite