Tensiune maximă în estul Mediteranei!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE/ALEXEY NIKOLSKY / SPUTNIK / POOL
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE/ALEXEY NIKOLSKY / SPUTNIK / POOL

Azi dimineaţă, conform DEBKAfile, Ministerul rus al Apărării a anunţat închiderea întregului spaţiu al estului Mediteranei, atât pentru circulaţia aeriană, cât şi pentru cea maritimă, pornind de la litoralul sirian şi libanez înspre Cipru şi retur. Explicaţia?

Un exerciţiu militar neanunţat tip „interzicere de acces“ care, practic, testează posibilitatea de blocare totală a posibilităţilor de manevră ale forţelor NATO folosind bazele aeriene din Cipru şi închiderea culoarelor maritime folosite de navele militare şi, în acest caz, cu un semnal direct pentru cele aprţinând Flotei a VI-a americane. Dar şi anihilează eventuale acţiuni israeliene, atacuri cu rachete sol-sol sau mare-sol precum şi zborurile aviaţiei militare. De notat că mişcarea survine într-o perioadă extrem de tensionată după doborârea avionului de recunoaştere rusesc de către sirieni, dar pentru care ruşii spun în mod repetat că responsabilitatea parţială aparţine aviaţiei militare a Israelului.

Şi totul se complică foarte tare deoarece, faţă în faţă cu armada rusească de 25 de nave de luptă sosite în zonă la finele lunii august, vine acum întărind forţa Flotei a VI-a, grupul de luptă american format în jurul port-avionului Truman care este acum în marş spre estul Mediteranei, trimis tot pentru exerciţii complexe, acţionând alături de navele din grupul de luptă Lincoln şi avioane ale forţelor canadiene. Grupul de luptă trimis acum pentru suplimentarea Flotei a VI include, pe lângă port-avionul Truman (clasa Nimitz), nouă escadroane de avioane de luptă (vânătoare şi de bombardament), crucişătorul Normandy cu rachete ghidate precum şi distrugătoare dotate cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke printre care USS Bulkley şi Farragaut care sunt dotate cu rachete de croazieră, cu un total de 6000 de militari.

În acelaşi timp, de la Moscova, principalul departament militar de investigaţii din cadrul Comitetului rus de Investigaţii, anunţă că a declanşat o anchetă penală privind circumstanţele prăbuşirii avionului de tip IL-20. Svetlana Petrenko, purtătoarea de cuvânt a Comisiei a mai spus, ieri, că specialişti militari şi criminologi ruşi au sosit deja la baza aeriană Khmeimim din Siria folosită de forţele ruse care operează în regiune,

Începe deci un proces complicat şi de durată menit să elucideze „lanţul de circumstanţe tragice“ de care a vorbit Preşedintele Putin şi, posibil, responsabilitatea directă a Israelului, adică „acţiunile sale iresponsabile“ conform termenilor folosiţi de Generalul Şoigu, ministrul rus al apărării în conversaţia telefonică avută cu Avigdor Lieberman, omologul său israelian. O discuţie pare-se foarte dură în care poziţia rusă, reluată mai apoi pe foarte multe alte canale, a fost că Israelul a efectuat un raid aerian asupra unor ţinte siriene în zonă, avertizând doar în ultimă instanţă (în avans de sub un minut) avionul rus astfel încât să poată să se îndepărteze în siguranţă şi să nu fie prins de riposta bateriilor anti-aeriene siriene. Mai mult, ministrul rus îi acuză pe israelieni de a fi folosit avionul Iliuşin „drept acoperire pentru propria lor misiune, expunându-l astfel direct tirului bateriilor de rachete din sistemul antierian sirian“. În plus, există o întrebare încă nu foarte clar lămurită asupra rolului jucat de fregata franceză Auvergne de unde se crede că au fost trase rachete înspre teritoriul sirian în perioada de dinainte sau în timpul incidentului, ceea ce, spun unele surse, ar fi limitat şi mai mult capacitatea de manevră a avionului rusesc.

Ce avem ca certitudini până acum?

O hartă oficială publicată de ruşi şi care arată cum s-a desfăşurat zborul aeronavei până la momentul doborârii sale de o rachetă trasă de forţele siriene.

Avion rusesc doborat in Siria

Mai avem, foarte interesant în momentul în care reprezentanţii israelieni ajung la Moscova pentru a prezenta propriul lor dosar cu probe asupra evenimentelor, o analiză prezentată de cei de la DebkaFile, un site israelian specializat în domeniul securităţii şi apărării. Împreună cu această altă hartă:

Harta Siria

După precizarea responsabilităţilor israeliene privind pierderea unui foarte valoros şi excelent dotat avion de renunoaştere - scriu analiştii de la DEBKA -, Preşedintele Putin trebuie să decidă cum să răspundă şi care sunt măsurile apropriate. Israelul nu va rezolva situaţia negând ceea ce înseamnă dovezile găsite de Ministerul rus al apărării sau cu scuze prezentate personal de prim-ministrul Netanayahu Preşedintelui rus cu care, în mod normal, are o relaţie prietenească. Putin este obligat să satisfacă forţele sale armate şi aviaţia printr-un răspuns pe măsura gravităţii incidentului şi a dimensiunii pierderilor înregistrate. Îşi va limita oare răspunsul la dimensiunea relaţiei bilaterale Rusia-Israel sau va merge mai departe şi furia rusă se va îndrepta către prezenţa americană în Siria? Conotaţii mai largi ale acestui episod au apărut prin referinţa pe care ministrul Apărării a făcut-o la nava militară franceză Auvergne care a tras rachete înspre Latakia, fapt care, conform surselor DEBKAfile, a fost negat în mod corect de francezi. Rachetele mare-sol au fost de fapt trase de pe o navă israeliană purtătoare de rachete. Acest incident s-a produs exact după 45 de ani de când URSS a dat Siriei şi Egiptului acordul de a ataca Israelul şi, prin asta, să lanseze Războiul Yom Kippur.“

Ciudate şi foarte neclare circumstanţe. Totul, însă, pare să prezinte similiarităţi interesante cu incidentul - nici el perfect lămurit până acum - privind atacare de către turci a unui avion militar rusesc. Oare dezvoltarea ulterioară a evenimentelor va semăna cu ceea ce a fost acum şi, în consecinţă, să se ajungă la o echilibrare a relaţiei strategice Rusia-Israel implicând garanţii reciproce în legătură cu zona de frontieră Israel-Siria, statutul Hezbollah şi multe altele din pachetul aflat acum în suspans? Sau, dimpotrivă, evoluţia situaţia va duce la ridicarea tensiunilor astfel încât să asistăm la un foarte rapid montaj suplimentar de forţe militare?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite