Tăriceanu, la coşul de gunoi al liberalismului

Cea mai dezolantă figură politică din aceste zile este Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului pare un individ care şi-a pierdut complet busola.

Nu înţelege că cele cinci procente, obţinute în primul tur al alegerilor prezidenţiale, sunt semnul unei cariere politice în declin. Dacă, după 25 de ani de politică, după ce ai ocupat unele dintre cele mai importante funcţii în stat (premier şi preşedinte al Senatului), obţii doar cinci procente în alegerile prezidenţial, ar trebui să-ţi pui multe semne de întrebare.

Viitorul politic al lui Tăriceanu va fi asemănător cu cel al amicului său, Teodor Meleşcanu: va avea funcţii publice atâta timp cât va beneficia de „mila“ PSD, de nevoia acestui partid de a se folosi de el.  Ca liberal, Tăriceanu şi-a arătat limitele în perioada în care a fost premier. A acceptat o coabitare ruşinoasă cu PSD şi a avut un veritabil comportament de socialist, nivelul  ajutoarelor sociale oferite în perioada guvernării sale fiind mai mari decât cele acordate de Cabinetului Adrian Năstase. Un liberal care a întâmpinat marea criză financiară mondială, ce avea să măture inclusiv România, cu decizii privind mărirea pensiilor sau a veniturilor bugetarilor.

În aceste zile, Tăriceanu face, crede el, politică de mare anvergură: negociează posturi în guvernul Victor Ponta. Un guvern a cărui soartă atârnă de un fir de păr. Un guvern în care nu ma cred nici pesediştii. „Succesul“ intrării la guvernare al partidului de buzunar condus de Tăriceanu va fi, de fapt, un alt cui bătut în sicriul politic al fostului premier. Un alt mare derapaj de la liberalismul afişat, dar nu şi asumat, de către acesta. Acum nu mai coabitează cu PSD, cum a făcut în perioada 2007 – 2008, ci se pune direct în slujba acestui partid. E drumul către coşul de gunoi al liberalismului.

Decizia unei alianţe cu PSD, în actualele condiţii social-politice din România, nu poate fi explicată decât prin frică: dacă nu intră la guvernare, Partidul Liberal Reformator se va desfiinţa. Doar „ciolanul bugetar“ îl mai poate ţine unit. Tăriceanu singur, fără cei 25 de parlamentari adunaţi în jurul său, nu reprezintă nimic pentru PSD. El ştie acest lucru şi pentru a-şi salva fotoliul de preşedinte al Senatului se aruncă în braţele lui Victor Ponta, crezând că astfel îşi salvează cariera politică. De fapt, îşi prelungeşte doar agonia...