Suntem în război, dar nu e clar cu cine

Operaţiune antiteroristă în suburbia Saint Denis din Paris  FOTO AP

Atacurile de la Paris din seara de 13 noiembrie au creat panică şi, pe acest fond, solidaritate. După modelul „Je suis Charlie“, politicienii şi publicul larg au folosit formula „Je suis Paris“, pentru a-şi exprima compasiunea.

Când a fost vorba despre acţiune, decizia n-a fost uşoară. În joc, mai întâi de orice, era caracterizarea atentatelor recente. Au fost ele un act terorist sau unul de război? În ianuarie, atacul de la Charlie Hebdo fusese încadrat la rubrica „terorism”. Acum, se vorbeşte mai degrabă despre război. De ce?

La prima vedere, e acelaşi lucru. Şi atacul din ianuarie, şi cel de acum au avut loc la Paris, în ambele cazuri, autorii sunt islamişti, victimele sunt civili etc. etc. Există, totuşi, diferenţe importante între atentatul de la redacţia jurnalului satiric şi cele din noiembrie. E vorba, mai întâi, despre comanditari. Primul atac a fost revendicat de o ramură a al-Qaida, şi anume cea din Peninsula Arabă, în vreme ce crimele comise la Bataclan şi Stade de France au fost asumate de ceea ce presa şi politicienii numesc ISIS, statul islamic sau Daesh. E vorba, de fapt, tot despre o mişcare sunnită, care a proclamat califatul acum un an, după ce fusese, vreme de un deceniu, o secţiune a al-Qaida. Cele două variante de jihadism sunt în conflict, iar confruntarea lor este o dimensiune - importantă - a războiului civil sirian, deşi ambele îl au drept adversar pe Assad. Aici apare al doilea element de diferenţiere. Dacă în ianuarie, al-Qaida a susţinut că răzbună „blasfemia” la adresa „valorilor musulmane”, în revendicarea atentatelor din 13 noiembrie, jihadiştii menţionează că ele sunt o reacţie la bombardamentele franceze din Siria, începute în octombrie.

E adevărat că Franţa a intervenit acolo, invocând articolul 51 din Carta ONU, şi anume dreptul la legitimă apărare. Coerent cu acţiunea precedentă, Parisul a interpretat atacurile din 13 noiembrie ca un act de război şi a cerut solidaritatea membrilor UE, folosind articolul 42.7 din Tratatul Uniunii, aşa-numita „clauză de apărare mutuală”, care e legată de agresiunile militare, şi nu articolul 222, „clauza de solidaritate”, care se referă la atacuri teroriste. 42.7 e un articol similar cu celebrul articol 5 din carta NATO, dar e de reţinut că Franţa a cerut solidaritate statelor europene, nu aliaţilor din NATO. A fost urmată fără rezerve: şi miniştrii de Externe din UE, şi cei ai Apărării au acceptat interpretarea omologilor francezi.

E prima dată când acest articol e invocat. Vom vedea, în următoarele săptămâni, ce consecinţe practice vor exista. Dar e sigur că adoptarea unei adevărate declaraţii de război împotriva Daesh va complica două dosare aflate în curs.

Primul e relaţia europenilor cu Rusia. Parisul consideră că Moscova e un partener indispensabil în alianţa militară împotriva jihadiştilor. Doborârea recentă a unui avion rus la Sharm el-Sheikh, de către aceeaşi reţea sunnită, e un argument pentru cooperare. De altminteri, Rusia intervine şi ea militar în Siria. Există, însă, capitale europene foarte reticente cu privire la o colaborare cu ruşii. Unii cred că Putin e mai interesat de susţinerea cu orice preţ a lui Assad decât de încheierea conflictului. Alţii consideră că o cooperare cu Kremlinul ar însemna sacrificarea Ucrainei, fiindcă se vorbeşte tot mai mult despre ridicarea sancţiunilor şi ignorarea anexării Crimeii.

Al doilea dosar e la fel de complicat. E vorba despre migranţi. Imediat după crimele de vineri seara, Jean-Claude Juncker a explicat că aceştia nu trebuie confundaţi cu teroriştii. Unii au făcut-o deja. Un paşaport găsit în apropierea Stade de France şi despre care s-a spus că ar fi aparţinut unuia dintre atacatori a trezit o reacţie emoţională foarte puternică. Titularul său era un migrant sirian, înregistrat acum câteva săptămâni în Grecia. Migranţii trebuie opriţi imediat şi, dacă se poate, cei deja primiţi în Europa - întorşi acasă, de urgenţă: cam aşa a sunat una dintre reacţii. Nu a contat că, după câteva ore, s-a anunţat că titularul unui paşaport cu acelaşi nume a fost interpelat în Grecia, după atacurile din Franţa, şi că e vorba, foarte probabil, de trafic de documente false, vândute în mai multe exemplare. În apărarea migranţilor au sărit cei care au remarcat că autorii atacurilor de la Paris erau născuţi şi educaţi - să fie ăsta termenul corect? - în Franţa şi în Belgia. Niciuna dintre aceste reacţii nu va putea fi ignorată. Mai ales că ele pot duce la o radicalizare a unor segmente importante ale opiniei publice şi, astfel, la o schimbare majoră a politicii europene.