Spovedania unui invins! Fantasmele prezentului

De la apariţia sa pe scena istoriei, Rusia i-a fascinat pe europeni. De la baronul Munchhausen, contemporan cu Petru I, ale cărui imaginare aventuri în Rusia ne-au inspirat râsul copilariei, la dramaticul destin al scriitorului englez George Orwell şi până astăzi, când excentricii Europei, în numar tot mai mare, se lasă sedusi de mirajul şi îndepartarea Moscovei.

Vecinatatea i-a facut pe români mai putin permeabili la farmecele involuntare ale Maicii Rusii, cu exceptia începutului secolului XIX, cand ofiţerii ruşi au sedus doamnele de la Iaşi şi Bucureşti, cu uniformele lor de inspiraţie europeana şi când, în virtutea contextului, au provocat o schimbare de look a societătţi româneşti.

În rest, a fost un lung şir de nemultumiri, de greşeli, precum cea cu încredinţarea tezaurului, de dusmănii, de frici, urmate uneori de decizii importante pentru viaţa politică şi economică a Ţărilor Române, cum a fost renunţarea la orice intenţie de a stabili capitala principatelor lui Cuza la Iaşi, din pricina apropierii prea mare de Rusia a oraşului, mai dezvoltat decât Bucurestiul la acea vreme. Această ultimă decizie işi vede efectele si astazi, cand Moldova continua să fie, fără speranţă, cea mai săracă provincie românească.

De la vechea graniţa a Moldovei cu Tara Romaneasca, din Brăila, porneşte destinul unei figuri singulare. Panait Istrati, mereu amintit şi mereu uitat, aventurier şi nomad genial.

Pe jumatate grec, dupa tată, care l-a părăsit devreme, poate cu avatarurile orfanului, în cautarea binelui absolut şi a fericirii popoarelor.

Lansat în marea literatura de Romain Rolland, sinucigas ratat, duşman neîmpăcat al capitalismului, dispreţuit în România conservatoare, Panait Istrati poate fi exemplul, pentru români, al magnetismului exercitat de Rusia şi, în final, al dispreţului faţă de ruşi, practicat la scară mare chiar de o parte dintre aceştia. Vladimir Putin, în persoană, dacă ar fi să-l credem pe Stanislav Belkovski, ar fi un anti rus convins. Ca o paranteză, poate că autoironia şi dispretul permanent al românilor fata de ei înşişi, să fie de influenţă rusă.

In 1929 Istrati incepe a doua sa calatorie in URSS, calatorie al carei scop a fost înţelegerea realităţilor sovietice, explicarea mijloacelor şi metodelor folosite pentru împlinirea dreptăţii sociale şi egalităţii între oameni, puse deja în practică în marele imperiu sovietic.

Descoperă, însă, o Rusie aflata într-o sărăcie înspăimântătoare, cu o cenzură atotcuprinzătoare, îşi descoperă vechi tovarăşi de drum, precum Christian Rakovsky, bolşevic, fost ambasador sovietic la Paris, fost preşedinte al Comitetului comisarilor poporului din Ucraina, surgiunit într-un hotel din Astrahan, cu patul plin de căpuşe, cu păduchi şi aflat într-o stare de sănătate precară.

În anii aceia Stalin plătea călătorii ale intelectualilor occidentali în URSS, pentru a vedea progresele nemaipomenite făcute în această ţară înapoiată. Europenilor le erau prezentate realizările sovietice, erau însoţiţi în plimbările lor de comisari sovietici, care-i purtau numai prin locurile acceptabile şi le prezentau realităţi fabricate din cuvinte şi firimituri de imagini.

O călătorie pe Belomorkanal, construcţie inutilă, de proporţii faraonice, canal care leagă Marea Albă de Marea Baltică, lasă cu gurile căscate audienţa neştiutoare – malurile canalului fiind îndesate cu cadavrele muncitorilor.

Panait Istrati se întoarce devastat din Rusia, scrie o carte, „Spovedania unui învins”, acuza ipocrizia şi minciuna sovietică, el, un convins, un îndragostit de comunism, un apologet, un activist al cauzei. Istrati moare în mizerie, în ţara lui, nerecunoscut de nimeni, târându-şi în groapă inadecvarea şi cauza spulberată de propria-i inteligenţă. George Orwell (căruia Istrati îi scrie prefaţa pentru prima carte aparută în franceză, La Vache enragée) şi el, ca şi Istrati, chiar mai mult, pentru ca luptă efectiv în războiul civil din Spania, ajunge sa ne reveleze imaginea îngrozitoare a Uniunii Sovietice, acest Frankenstein al popoarelor, peste care geniul revoluţionar al lui Lenin şi al prietenilor săi şi-a lăsat sinistra umbra ideologică.

Pe Istrati nu l-a crezut nimeni, nici pe Orwell şi nici Soljeniţân nu a fost crezut iniţial. Europenii nu pot concepe proporţiile minciunii ruseşti.

Istrati a fost una dintre figurile exemplare ale comunismului european. Alături de mai cunoscuţii Malraux, Hemingway, Orwell, Barbusse, Romain Rolland, Gorki, aceşti „idioţi utili”, cum spunea Lenin, şi cine mai stie câţi, cu sutele, toată intelectualitatea europeană era îndrăgostită de URSS. Dupa apariţia „Spovedaniei….” Istrati este înfierat de presa franceză, acuzat, făcut în fel şi chip, numit până şi fascist, de unde, pâna cu puţin timp în urmă fusese un colos al luptei intelectuale în beneficiul sovietelor. Henri Barbusse anunţă într-un articol că Istrati este agent al Siguranţei, persecutor al muncitorimii române. Genul de aberatie inimoasă, sinceră, aşa cum poţi găsi şi astăzi în amalgamul de prostii menite să ne îmblânzească figura conducătorilor Rusiei.

Important este că Panait Istrati a înţeles ce era URSS, a înţeles în mod tragic, dupa o viaţă dedicată comunismului. Acest revoluţionar arhetipal pricepe cu inima sfâşiată marea minciună, scrie şi vorbeste despre asta, dar nimeni nu vrea să audă. Nu are ce face singur. Tăvălugul sovietic urma a se întinde implacabil până la jumătatea Europei, trimiţând intelectualitatea europeană în remuşcări sau tăcere. Ideea comunistă nu a murit după mărturiile lui Istrati, nici după „Ferma animalelor” sau dupa „1984”, nici după „Arhipelagul Gulag”. Răul a continuat să seducă politicieni şi intelectuali. Aşa găsim, după dovezi incontestabile, în zilele noastre, aceeaşi Europa dezinteresată, placidă şi, până la urmă, obiectivă cu Rusia. Ţările de la graniţa rusească nu au decât să-şi urmeze destinul calibrat, viaţa alături de şi împreuna cu marele şi ciudatul vecin.

Citiţi continuarea textului pe TrendScan

Un text semnat de Andrei Ioan. 

Despre Andrei Ioan:

Este absolvent al Facultăţii de Istorie cu specializare în Istoria Contemporană Universală. A fost consilier la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În prezent este consilier la Ministerul Culturii.