Sebastian Lăzăroiu: S-a întors Ponta. Ce urmează?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul suspendat din funcţie s-a întors de la Istanbul, după o lungă perioadă de recuperare. E necesar totuşi să reamintim cursul evenimentelor, pentru că acesta nu e un nou început, ci o continuare a unui şir de împrejurări politico-judiciare care se îndreaptă spre un deznodământ.

Victor Ponta a fost chemat la DNA şi a ieşit de la audieri în calitate de suspect în ”dosarul Şova”. De asemenea, procurorii au cerut încuviinţarea Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale într-un dosar conex de conflict de interese. Într-o singură săptămână au avut loc două voturi în Parlament, ambele cu consecinţe directe pentru viitorul guvernului: votul de încuviinţare a urmăririi penale şi moţiunea de cenzură. În niciunul din cele două cazuri nu s-a întrunit majoritatea.

Preşedintele Iohannis i-a cerut demisia din funcţie la două ore după ieşirea de la DNA. Ambasadele occidentale au transmis mesajele standard de dezamăgire după votul negativ asupra încuviinţării urmăririi penale. Ponta pleacă, pe neanunţate, la Baku la festivităţile Jocurilor Europene, fiind singurul demnitar de rang înalt european care participă alături de Putin şi Erdogan. De la Baku zboară cu avionul lui Erdogan direct spre Istanbul, unde se se pregăteşte de o intervenţie chirrugicală la genunchi şi de o perioadă de recuperare.

În acelaşi timp, la Bucureşti, Gabriel Oprea face declaraţii incendiare ameninţând cu părăsirea majorităţii dacă PSD se atinge de justiţie (ceea ce se şi pregătea pentru sfârşitul sesiunii parlamentare). Deşi aparent aveam un conflict între premier şi vicepremier, lucrurile s-au clarificat atunci când Ponta îl lasă pe Oprea, UNPR, înlocuitor la guvern, spre stupoarea camarazilor din propriul partid. Dragnea şi alţi baroni locali îi cer lui Ponta să se întoarcă de urgenţă, Ponta îi dă împuternicire Rovanei Plumb să conducă partidul în plină fierbere.

Lucrurile se încing şi mai mult în momentul în care UNPR joacă pe mână cu liberalii în două momente cheie în Parlament: votul pe Strategia Naţională de Securitate şi votul pentru directorul SIE.

Ce se va întâmpla la DNA?

Întors în ţară, după ce trei săptămâni a fost reprezentat de avocaţi, cu dispense medicale, procedurile în dosarul său continuă. Vor urma, probabil, audieri la sediul DNA şi, deloc exclus, o punere sub control judiciar. Controlul judiciar ar fi o premieră absolută, cu efecte extrem de stranii asupra continuării mandatului de premier, pentru că asta presupune ca persoana vizată să nu poată ieşi din ţară şi să se prezinte regulat la poliţie.

În perioada în care a fost plecat, numele lui Ponta a apărut în diverse rechizitorii şi stenograme din dosarele partenerului Sebastian Ghiţă şi cele ale cumnatului premierului. Fostul preşedinte, Traian Băsescu, atrăgea atenţia şi asupra altor fapte potenţial penale – privatizarea CFR Marfă şi cedarea unei părţi din datoria Rompetrol către kazahi.

Aşadar, se înmulţesc zvonurile legate de posibile alte dosare instrumentate de DNA care să-l vizeze pe actualul premier, încă în funcţie. În măsura în care acestea se vor adeveri, presiunile asupra lui Ponta de a părăsi fotoliul de la Palatul Victoria vor creşte. De asemenea, punerea sub control judiciar ar ridica serioase semne de întrebare asupra capacităţii lui Victor Ponta de a-şi exercita funcţia de premier.

Ce se va întâmpla la partid?

În PSD apele sunt extrem de tulburi. Plecarea lui Ponta a transmis un semnal inevitabil de ”dezertare” care a deschis bătălia pentru succesiune. Ponta o vrea pe Plumb în funcţia de preşedinte, Dragnea speră să-şi pună propriul om sau, în cazul în care ar obţine o achitare în dosarul ”fraudă la referendum”, să preia el însuşi pârghiile partidului. Favorit pare a fi Zgonea, confruntat, totuşi, săptămâna trecută cu un val de nemulţumiri, din partea ”taberei penale” condusă de Şerban Nicolae, pupilul lui Ion Iliescu.

În PSD sunt disputate trei chestiuni importante:

  • Succesiunea la şefia partidului.
  • Guvernarea
  • Modificări salvatoare în Codul Penal înaintea intrării în opoziţie

În ce priveşte succesiunea, aceasta depinde doar de momentul în care Ponta va decide să se retragă din funcţia de premier. Puţin probabil să poată păstra şefia partidului. Puţin probabil şi că va reuşi, slăbit fiind din punct de vedere politic, să-şi impună succesorul. În acest caz jocurile interne rămân în mâinile lui Dragnea. Ponta însă ar putea încerca la un apropiat congres să-şi impună omul şi apoi să se retragă de la guvern, deşi calendarul evenimentelor este prea strâns pentru o asemenea mişcare.

În acest moment PSD se află captiv la guvernare. Captivul UNPR, aparent. În realitate, este captivul lui Ponta, pentru că nu mai e nicio îndoială că Ponta şi Oprea joacă acelaşi joc. În cazul în care Ponta şi-ar da demisia, Iohannis are mai multe variante: continuarea cu aceeaşi majoritate, dar alt premier, impunerea unui guvern majoritar PNL, un guvern tehnocrat susţinut de toate partidele sau un guvern minoritar PNL. Pentru actualul şef al statului varianta ideală ar fi continuarea cu aceeaşi majoritate, dar cu un alt premier, ceva mai obedient şi mai responsabil. Un guvern tehnocrat e greu de alcătuit, iar un guvern minoritar PNL ar fi un dezastru pentru România în an electoral (vezi guvernarea Tăriceanu din 2008).

O retragere strategică în opoziţie, înainte de alegeri, este un scenariu pe care PSD îl ia în calcul, pentru a-şi maximiza ponderea parlamentară după 2016 şi pentru a putea juca pentru prezidenţialele din 2019 din opoziţie. Obiectivul prezidenţialelor este însă complicat pentru că încă nu există un candidat viabil. Ponta, împresurat de DNA, nu pare a mai fi o variantă, decât în cazul în care şi-ar rezolva problemele judiciare până atunci.

Obiectivul grupării radicale din PSD, condusă de Şerban Nicolae, care presează pentru ajustări convenabile în legislaţia privind justiţia, înainte de retragerea partidului în opoziţie, devine din ce în ce mai greu de atins în acest moment.

Ce se va întâmpla cu guvernarea?

O încercare de a se salva in extremis pe sine, dar şi partidul, îl obligă pe Ponta să-şi recâştige capitalul de popularitate. Cum tema anti-corupţie este suficient de populară, el însuşi fiind subiect al campaniei DNA, nu-i rămâne de jucat decât tema naţionalismului economic. Mesajele premergătoare referendumului din Grecia, transmise de Ponta în ţară, sugerează o asemenea linie de comunicare.

FMI şi CE au transmis repetate avertismente guvernului de la Bucureşti legat de lipsa de sustenabilitate a măsurilor din noul Cod Fiscal. Având deja Grecia ”pe cap”, e de aşteptat ca partenerii internaţionali să-şi continue cu şi mai mare intensitate mesajele de disuadare.

O asemenea linie de comunicare poate fi folosită chiar şi dacă PSD decide să intre în Opoziţie, cu beneficii la alegerile din 2016, dar mai ales la cele din 2019.

Va contrapune PSD valului pro-justiţie, un val anti-occidental pe temeiurile independeţei economice ”a la Tsipras”? Greu de răspuns la această întrebare. Asta ar însemna o tensionare suplimentară a relaţiilor dintre partid şi PES, dar şi faţă de partenerii americani. Dragnea pare a fi mai înclinat spre o linie moderată, responsabilă, Ponta a fost întotdeauna mai apropiat de stilul ”Che Guevara”. Să fie oare această dispută transferată în bătălia pentru succesiune?

Când va demisiona Ponta?

Majoritatea analiştilor cred că...

Citiţi textul integral pe trendscan.ro
 

Un text semnat de Sebastian Lăzăroiu


Sebastian Lazaroiu este sociolog şi a lucrat în domeniul cercetării sociale la CURS şi CSOP.  A ocupat funcţia de Consilier Prezidenţial (2007-2011 şi 2012-2013) şi de Ministru al Muncii (2011). Este publicist şi comentator al vieţii politice din România. Are o experienţă de 20 de ani în campanii electorale în România, specializat în strategie şi cercetare.

Victor Ponta s-a întors în ţară

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite