Și, totuși, cine a învins în Bahmut?
0„Tot războiul se bazează pe înșelăciune. Prin urmare, atunci când suntem capabili să atacăm, trebuie să părem incapabili; atunci când ne folosim forțele, trebuie să părem inactivi; când suntem aproape, trebuie să facem dușmanul să creadă că suntem departe; când suntem departe, trebuie să-l facem să creadă că suntem aproape”.
Pentru teoreticianul artei războiului, Bahmutul este un exemplu de manual.
Nu există, în perioada recentă, o bătălie în care principiile lui Sun Tzu să nu fie aplicate mai consecvent, în care diferența dintre ceea ce se întâmplă și ceea ce ni se spune că se întâmplă să fie mai flagrantă, în care cantitatea de zgomot media să fie atât de mare încât să poată acoperi inclusiv sunetul confruntării din stepa ucraineană.
După 424 de zile (numărătoarea lui Prigojin) asediul orașului Bahmut a luat sfârșit, iar momentul ar trebui să fie o cotitură pentru cursul actualului război din Ucraina, dacă tot ceea ce s-a spus, de ambele părți, despre importanța strategică a acestui oraș, ar fi adevărat.
Sau, poate, dimpotrivă, a fost o bătălie ca oricare alta dacă ceea ce s-a afirmat, iarăși de ambele părți, despre inexistența unei mize reale în deținerea acestei stanițe căzăcești din estul Ucrainei, se dovedește, de asemenea, a fi adevărat.
Partea ucraineană, antrenată să utilizeze și regii hollywoodiene în purtarea războiului a făcut din acest oraș un simbol al rezistenței.
Forțele ruse, conduse de șeful de sală Prigojin, au răspuns cu o strategie a provocării continue, menite să mențină la contact cât mai multe trupe ucrainene.
”Mașina de tocat carne” de la Bahmut a costat viețile unui număr imens de soldați ruși și ucraineni, probabil egal cu numărul locuitorilor orașului din perioada pre-război.
Și totul, pentru ce?
Dacă e să credem ce se scrie, pentru Ucraina o victorie în Bahmut ar fi fost absolut necesară pentru a pregăti marea contra-ofensivă despre care se vorbește și care se tot amână.
Pentru Rusia, Bahmut pare a fi cheia care deschide calea către vestul Donețkului, orașele Sloviansk și Kramatorsk.
Despre Bahmut s-a vorbit și în Congresul american și la întâlnirea G 7.
Ziua de 20 mai are, de asemenea, conotații bivalente pentru ucraineni: în 2022 a fost încheierea asediului Mariupolului, în 2023 s-a pierdut Bahmutul, dar în 2019 a fost ceremonia de inaugurare a noului președinte ales, Volodimir Zelenski.
Să nu se spună că nu sunt coincidențe și în simbolistică.
Poate tocmai de aceea, Ucraina a încercat să nu asocieze această zi cu pierderea orașului.
Declarațiile inițiale ale președintelui Zelenski („For today, Bakhmut is only in our hearts, and there is nothing on this place” / „Astăzi, Bahmut se află numai în inimile noastre, nu mai e nimic în acest loc”) au fost interpretate mai întâi ca o recunoaștere a înfrângerii, dar, ulterior, ca o negare a victoriei ruse.
Fiind făcute la Hiroshima, locul distrugerii totale, aveau rostul să arate că victoria rusă e una a dezastrului.
Ca să nu fie îndoială că Bahmutul rămâne pe agenda ucraineană, oficiali ai ministerului apărării de la Kiev au continuat să afirme că există încă un cap de pod ocupat în oraș.
Atacurile pe flancurile frontului, desfășurate pentru a permite ieșirea ultimilor apărători dintr-o potențială încercuire, au fost umflate pentru a deveni adevărate ofensive, menite să-i prindă în capcană pe mercenarii de la Wagner.
Iar ca atenția lumii să uite o clipă de declarațiile lui Prigojin, un grup paramilitar rus anti-Putin, desigur(!) fără nicio coordonare cu autoritățile care le-au oferit adăpost și muniție, a atacat câteva sate de pe partea cealaltă a graniței, în regiunea Belgorod.
Timp de o zi, media internaționale au prezentat incidentul ca o ofensivă în direcția Pieței Roșii, până când totul s-a răsturnat în șanțurile de apărare construite de ruși.
Încă o zi a mai trecut cu analize ale incursiunii, astfel că Bahmutul a părut că dispare într-un con de umbră nemeritat.
Și, totuși, pentru ce s-a murit la Bahmut?
Palma de pământ strămoșesc este revendicată de ambele părți, și pentru unii, și pentru alții este un război de eliberare, istoria mai recentă, dar și cea mai veche, oferă argumente pentru a împinge spre front atât ucraineni, cât și ruși.
Ba chiar și georgieni, americani, polonezi, sârbi, cehi, alți bărbați luptători de prin republicile Asiei Centrale care, cu toții, din solidaritate, sau, pur și simplu pentru bani, au locuit câteva luni bune în tranșeele rasputiței ucrainene.
Pentru unii a venit momentul gloriei, pentru alții, cel al statisticii, ei devenind nume și numere în registrele cimitirelor cu eroi.
Războiul e o afacere serioasă și sângeroasă, dar media, desigur și din rațiuni de strategie politică, tinde să facă din această încleștare un spectacol de prezentat în fiecare seară mult prea comozilor spectatori și telespectatori.
De o parte și de alta a noii Cortine de Fier și Pulbere mai există tineri și bărbați de trimis pe front, iar noua Șeherezadă a zilelor noastre, al-Evgheni al-Prigojin, va continua să se lupte pe covorul său zburător cu Șoigu, cu generalii trădători, chiar cu Putin, îndemnându-ne să credem că tot ce ne spune e adevăr (nu înșelăciune), că Rusia nu e capabilă să atace (deși, poate, că e), că forțele Wagner se vor retrage (deși, poate, nu o vor face), că pericolul e departe (deși, poate, e extrem de aproape).
Iar ultima sa ispravă ne arată cât preț pune șeful Wagner pe relatările media de pe frontul din Bahmut: într-o filmare realizată pentru a demonstra că trupele sale de mercenari chiar își țin promisiunea și cedează orașul forțelor regulate ruse, Prigojin ne face cunoștință cu cei doi soldați ai săi care rămân pe loc, să-i oprească pe ucraineni, în caz că aceștia vor ataca trupele ruse.
Ei sunt Dolik și Biber, bravi apărători ai Bahmutului, un fel de Lolek și Bolek cu contract, santinelele care vor veghea ca armata rusă să nu o ia, Doamne ferește!, la sănătoasa dacă vor pleca bravii și talentații wagneriști.
Iar dacă, totuși, acest lucru se va întâmpla, cei doi vor ține singuri piept forțelor ucrainene până când vor reveni din taberele de refacere camarazii lor de orchestră.
Și v-a(m) spus povestea așa!
Se încarcă comentariile...
