Semantica terorii: de acum, orice formulă de răzbunare este posibilă. Este oare și admisibilă?

S-a încheiat „operațiunea militară specială” rusească și, în realitate, a început deja „războiul anti-terorist” prin care Putin va spune cât de curând că vrea să-i pedepsească exemplar pe cetățenii țării care, de acum înainte, nu mai adăpostește doar naziști ci, în sine, din punctul de vedere al Moscovei, a devenit „un stat terorist”.

Din momentul în care se rostesc aceste vorbe, se activează nu numai noua semantică a teorii, ci și toate măsurile active pe care un stat le poate lua în asemenea caz de criză majoră în care se explică lumii că i-au fost atacate puncte esențiale ale infrastructurii sale critice și astfel este pusă în primejdie existența normală a cetățenilor și funcționarea mecanismelor fundamentale ale statului. Ca atare, este permisă orice replică imaginabilă, cu mijloace convenționale și, mai ales, folosind incredibil de complexa arhitectură de „operațiuni speciale din războiul împotriva terorii” cu care americanii au răspuns la atacurile din 11 Septembrie. În afară de dimensiunea națională a acțiunii, de atunci încoace, am văzut cum s-a născut un sistem legislativ specializat, și el de uriașă complexitate, care a oferit organismelor de forță ale statului noi puteri, adesea discreționare și, uneori, chiar dincolo de orice imaginație, oferind cadrul legislativ coerent pentru ORICE formă de acțiune de represalii împotriva terorii dovedite ca acționând orbește, fără discriminare.

De aici reținerile existente de a depăși treptele incluse în noile definiții ale terorismului. De aici și grija extremă, câteodată confundată cu teama sau nesiguranța, în a generaliza acuzațiile în urma unui atac terorist. Dar, în momentul în care șeful unui stat, cum a fost cazul ieri cu Putin, iese să acuze public un alt stat de a fi nu numai „sponsor al terorismului” (adică ar fi subveționat o organizație teroristă care ar fi planificat și executat atacul ca parte a propriei sale agende politice), ci de a fi fost direct organizator al unui atac terorist împotriva unei infrastructuri critice, atunci se trece într-adevăr în faza din care sunt autorizate toate tipurile de atacuri deoarece nu se mai face deosebirea clasică între țintele civile și cele militare. Teroriștii se pot ascunde oriunde, conducătorii rețelelor de execuție și celulelor operative se pot ascunde oriunde.

Al doilea efect direct este orice locație poate fi considerată „țintă legitimă” și, ca atare se poate da ordinul de atacare și distrugere a acesteia chiar pe baza unor dovezi circumstanțiale care sugerează prezența unui personaj urmărit și identificat „cu probabilitate rezonabilă”.

Al treilea efect direct este și el extrem de grav și, evident, schimbă multe dintre condițiile de ducere a războiului: conform Convenției de la Geneva, teroriștii nu sunt asimilați forțelor combatante și, ca atare, nu beneficiază de niciun fel de protecție internațională. Asta în cazul clasic, căci acum definiția, de facto, este extinsă la toți cei care, într-un fel sau altul, facilitează operațiunile teroriste sau finanțarea acestora, se înscriu în frontul propagandei active în favoarea invadatorilor-teroriști și justifică operațiuni speciale în care nu există limite dintre cele pomenite în manualele militară sau în tratatele de etică predate la Academiile care pregătesc forțele combatante convenționale.

Putin acuză acum în mod explicit Ucraina de a fi organizat atacul asupra podului din Crimeea, a doua zi urmează un atac rusesc cu rachete asupra unui bloc de locuințe din Zaporojie, semnalul fiind că vrea să extindă granițele permisibilului, depășind frontierele „operațiunii militare speciale” și transformând-o într-una în care orice tip de atac va fi considerat permisibil, cel puțin din punctul său de vedere, absolut indiferent la protestele și disprețul profund  din partea opiniei publice internaționale și al izolării fără precedent la care-și condamnă concetățenii.

Semantica aceasta a terorii nu ar putea fi explicată doar prin dorința lui Putin de a da o lecție mortală Ucrainei: un asemenea nivel e sacrificii umane și materiale nu ar fi considerat acceptabil decât dacă Rusia ar fi într-adevăr în pericol sau dacă, așa cum cred că este cazul, scenariul de acum din Ucraina face parte din unul mai larg, cel a luptei împotriva Occidentului și al încercării de a impune prin folosirea forței supra-dimensionate a unei noi ordini internaționale. Vrea o negociere globală pe această temă, impunând o nouă hartă a puterii în care să de fie reordonate statele lumii și, în primul rând, statele europene.

Pe ce se bazează logica războinică a lui Putin? Pe teoria geografului britanic Alford john mac Kinder care, în 1904, în lucrarea sa The geograhical pivot of history  care spunea că Eurasia înseamnă centrul vital al terenurilor fertile, populației și resurselor mondiale. Proiectul actual al Eurasiei promovat de Putin și refacerea teritorială a Europei pentru care promovează diverșii săi adepți și propagandiști exact de la această viziune pleacă:

Nu există niciun fel de îndoială că asta va încerca. Va și folosi toate armele existente în arsenale? Orice e posibil de acum înainte dar primul avertisment că intrăm în „logica operațiunii ucideți-l pe Ben Laden” este rostit de John Bolton. Fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump a spus că, în cazul în care Putin va decide folosire armelor nucleare va deveni el însuși, personal, „o țintă militară legitimă”. Semantica terorii capătă un nou sens când se vorbește despre șefi de stat...