Satul Bataluri, locul uitat de lume în care îți auzi gândurile

Satul Bataluri este ignorat chiar și de către cei care au avut de a face cu comuna Albești, așa cum am fost și eu atunci când am predat istoria la școala din localitate în anul școlar 2018-2019.

Chiar și părintele Scărlătescu, preot paroh la Albești în anii 1990 mi-a mărturisit că, deși a scris mai multe lucrări monografice despre Albești și Buești, nu a urcat niciodată în Bataluri, deși se află la 2 km de satul de reședință. De la dânsul am aflat câteva date monografice despre așezarea cea mai slab populată din județul Ialomița. Documentele dau ca an de înființare a cătunului 1854, fondatori fiind oieri din zona Buzăului și Brașovului, de aici și toponimia lui care oferă mărturii de viață pastorală (batal= berbec cu vârsta mai mare de doi ani). Apogeul istoriei așezării este atins în perioada interbelică, atunci când număra ˶41 de capi de familie și 144 de suflete”. Este consemnată și o școală model Spiru Haret (hol, cancelarie, sală de clasă), astăzi o ruină cuprinsă de vegetație, pozată, salvată și distribuită pe contul personal Facebook.

În perioada comunistă, viața oamenilor de aici a continuat nestingherit de schimbările politice, lacul Bataluri de la poalele dealului pe care se află satul asigurând un comerț cu pește (este secat prin 1988 în numele agriculturii performante socialiste, dar porumbul cultivat nu va face deloc rod). Cei câțiva locuitori din prezent, mulți ajunși la o vârstă respectabilă, se mândresc cu faptul că Bataluri a fost electrificat înaintea Albeștiului, prin anii 1960. Există o anume frondă față de cei din satul de reședință, explicată de izolarea istorică, dar și de senzația de abandon pe care au indus-o diriguitorii de la Primărie de-a lungul timpului. Chiar și în aceste condiții, satul Bataluri s-a încăpățânat să existe, stare de lucruri la care a contribuit în ultimii ani cel mai tânăr locuitor (Florian Păun, 44 de ani). Prezentul satului Bataluri se confundă cu Florian Păun, cel care a și-a atribuit rolul de primar neoficial al acestei comunități, el meritând să fie personajul principal al acestui articol.

Satul Bataluri (comuna Albești) este un exemplu de demers, la nivel micro, de salvgardare a satului românesc. Astăzi mai numără 20 și ceva de locuitori, cam câți am eu pe palier, la bloc. După cum spuneam, Florian Păun a fost în ultimii ani primarul neoficial al satului Bataluri. A tras după el și pe alții să se mute acolo, măcar pentru o casă de vacanță. Este și agent imobiliar (este la zi cu mersul pieței imobiliare din sat, unde putem găsi terenuri de 2000 de metri pătrați la prețuri care pornesc de la 7000 de euro), PR al satului Bataluri și activist civic.

S-a zbătut, a solicitat și a obținut (e adevărat proverbul ăla bătrânesc conform căruia copilul care nu plânge, nu primește țâță) următoarele:

- nume de străzi și numerotarea caselor;

- iluminat public;

- renovarea rețelei de curent electric din sat;

- coșuri de gunoi, ba chiar colectare selectivă;

- a descurajat un transport de deșeuri de la Spitalul Județean și instalarea unei stâne de oi și capre chiar în vatra satului (asta arată că satul Bataluri a dispărut din hărțile mentale ale multora).

Locvacitatea sa și spiritul combativ i-au adus și avantaje, fructificate de mica sa comunitate pe care o păstorește magistral, dar și deservicii. I-au pietruit drumul până în poartă (poate se mai potolește), dar și-a atras antipatia celor din Primărie, mai ales că anul trecut le-a pichetat sediul: cu pancarte, cu strigăte, ca în Piața Victoriei, ce mai!

A rămas aici alături de părinți, reîntorși în satul natal la pensie. Ei și câțiva locuitori mai în vârstă țin în viață satul. Florian se ocupă de continuitatea lui.

.