România 2024-2029: Ieşirea din mediocritate. Schimbarea paradigmei educaţiei: leadership real în acţiune

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Textul de față, pe care l-am gândit, scris și validat în echipă cu dna prof. Mihaela POPA[1], decriptează strategic și operațional, în cheia acțiunii prezidențiale asumate, modul de abordare a schimbării autentice a paradigmei Educației în România, în termeni de leadership real, pornind de la vârful Administreției Prezidențiale, începând cu 8 decembrie 2024.

pupitru cotroceni jpg

Rostul său este să modeleze conversația publică privind asumarea unui proces de schimbare complex, deschis, onest, curajos, fără precedent de-a lungul multor decenii de istorie a Școlii ca sistem la noi în țară. Educația – urgență națională este angajamentul necesar, corect formulat din punct de vedere istoric, al viitorului Președinte al României. Timpul va proba.

I.  ROMÂNIA 2024-2029. Leadership real, pus în fapt prezidențial

Președintele României exercită putere legitimată politic prin cele mai multe voturi date unei singure persoane, de cetățenii acestei țări. Nimeni altcineva nu este învestit printr-un transfer de încredere publică atât de masiv, materializat în milioane de voturi, precum șeful statului.

Din acest fapt civic simplu decurg două responsabilități critice, în sarcina Președintelui României:

1.    Nu are voie să trădeze încrederea milioanelor de alegători – și, prin extensie, încrederea întregii Țări pe care o reprezintă – angajând România în acțiuni contrare intereselor sale strategice

2.    Este obligat să mobilizeze exponențial puterea cu care a fost învestit, pentru punerea în fapt a proiectelor ce definesc interesele strategice ale României.

Realitatea implacabilă de azi, ce nu ţine seama de niciun calcul politic conjunctural, este aceasta: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi devin adulți inepţi ai României de mâine.

Ca să putem porni la treabă cum se cuvine, avem mai întâi a înfige bine în pământ, ACUM, borna zero a întregului proces. Borna zero înseamnă ieșirea României din negarea faptului că Școala mai poate funcționa vreodată eficient așa cum e acum. Această premisă este, pur și simplu, eronată, falsă. Până nu ne vom reconcilia ca societate cu acest adevăr dur, inconfortabil, incomod vom continua să pedalăm în gol acumulând frustrări tot mai dificil de gestionat și accelerând involuția sistemului public al Educației, în loc să stopăm urgent acest proces devastator pentru societate și să-l întoarcem curajos cu fața spre viitor, spre evoluție și creștere sănătoase.

A consacra SCHIMBAREA PARADIGMEI Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării, elite conduse de Președintele României. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei. Iar IEȘIREA DIN MEDIOCRITATE prin acest proces de leadership real va caracteriza deceniul viitoarelor mandate prezidențiale, deceniu marcat definitoriu de votul ce va decide Președintele României, în iarna 2024.

[1] https://www.renasteromania.ro/echipa/

II.  ROMÂNIA EDUCATĂ. Critica actualei președinții

Rateul strategic al proiectului prezidențial România Educată are cel puțin două cauze de fond:

1.    Deculparea aberantă, în totalitate, a procesului România Educată[1], asumat de actualul Președinte al României, de procesul similar al precedetei președinții, soldat cu documentul strategic Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării (și documentele subsecvente[2]), publicat în 12 iulie 2007. Această conduită prezidențială – decisă clar, în mod deliberat, la vârf, ca regulă de lucru: așa procedăm și nu altfel – în opinia noastră a fost, este și, cu siguranță, va fi profund contraproductivă pentru asumarea politică autentică a întregului proces de schimbare a paradigmei Educației: ignorarea, cu bună-știință, a întregului corpus de documente și rezultate[3], rod al iterației prezidențiale precedente în materia Educației. În fond, întreg efortul anterior a condus la nașterea, în forma sa inițială, a Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011. A ignora total, deliberat, acest proces este deopotrivă neelegant / nediplomatic politic (pentru că el a fost inițiat și asumat fix la același nivel prezidențial precum cel de acum), cât și contraproductiv tehnic, pentru că, în opinia noastră, el reprezintă, de departe, cea mai onestă, profundă și documentată diagnoză oficială, instituțională din România a stării sistemului public al Educației, singura care spune, cu subiect și predicat, că Școala românească este încă prizoniera modelului axiologic comunist. Avem în vedere cel puțin două evidențe esențiale în susținerea acestei critici a mandatelor prezidențiale pe cale de a se încheia, în raport cu abordarea transformării Școlii ca Sistem:

a.    Ignorarea impardonabilă a argumentului de fond a Strategiei „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii” (doc. cit., p. 56):

Promovarea celor patru piloni ai societăţii cunoaşterii – educaţia, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea – nu înseamnă doar susţinerea prioritară a acestor activităţi sociale; înseamnă, în primul rând, o nouă grilă de valori. Trebuie să facem în aşa fel încât cei care învaţă permanent, cei care cercetează, cei care contribuie la dezvoltarea şi inovarea instituţiilor sau tehnologiilor să se bucure de cel mai înalt prestigiu social. Toate măsurile şi acţiunile propuse în această strategie ţintesc nu numai un nou aranjament instituţional şi legislativ, cât mai ales un nou angajament axiologic, o nouă ierarhie de valori care să ne scoată din debusolarea axiologică pe care am trăit-o după 1989. Nu putem să realizăm în România o economie şi o societate a cunoaşterii fără să credem în valorile: învăţarea înseamnă dezvoltarea-inovarea instituţiilor şi tehnologiilor, cercetarea pusă în slujba rezolvării problemelor complexe cu care ne confruntăm.

Obiectivul final al acestei strategii este asumarea socială, reală, a unei noi scale de valori, necesară pentru realizarea consecventă a opţiunilor ce corespund unei economii a cunoaşterii. Vom reuşi dacă aceste valori se vor regăsi în acţiunile noastre, nu doar în discursurile ocazionale ale mai-marilor zilei.

b.    Desconsiderarea, deopotrivă neelegantă dar și incompetentă de-a binelea, a redutabilei echipe academice care a produs Strategia „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii”, probabil cea mai performantă care ar fi putut fi asamblată la acea vreme[4] (doc. cit., p. 2):

·         Mircea Miclea – preşedinte, profesor, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

·         Daniel David – vicepreşedinte, vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

·         Daniel Funeriu – vicepreşedinte, cercetător, Universitatea Tehnică din Műnchen, Germania

·         Răzvan Valentin Florian – secretar, director executiv Asociaţia „Ad Astra”

·         Dragoş Ciuparu, profesor, Universitatea de Petrol şi Gaze „Ploieşti”

·         Mihai Ionac, profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Timişoara

·         Tudor Luchian, conferenţiar, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

·         Dorel Banabic, profesor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

·         Romiţă Iucu, prorector, Universitatea Bucureşti

·         Petre T. Frangopol, consilier, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

·         Lazăr Vlăsceanu, profesor, Universitatea Bucureşti

·         Cezar Bârzea, profesor, Institutul de Ştiinţe ale Educaţie

În încheierea acestei secțiuni, transmitem următorul mesaj important, pe care îl dorim limpede, neinterpretabil, fără echivoc: între Strategia „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii”, rezultată din demersul coordonat la nivel prezidențial în 2007, și Legea Educației Naționale nr. 1 / 2011[5] rezultată din procesul parlamentar legislativ subsecvent, diferențele de forță și calitate sunt uriașe, ca de la un construct strategic vizionar, de nota 9,50 cel puțin, la un construct legislativ mediu-mediocru, de nota 6,50-7, cel mult. Motivul – cât se poate de evident, probat cu asupra de măsură, în zece ani și mai bine: Legea 1 / 2011 nu a fost în stare să scoată Școala ca Sistem din paradigma sa depășită de timp, profund contraproductivă pentru România, și să ducă Educația în parametrii de funcționare proprii secolului XXI, așa cum ar fi fost firesc. Un deficit enorm de leadership, coroborat cu incompeteța și impostura strigătoare la cer ale unei clase politice mediocre, au minat structural elementele de forță ale Strategiei din 2007, generând o lege slabă, mediocră ea însăși, incapabilă să facă ceea ce avea de făcut. Faptul prezenței explicite a acestei secțiuni în acest document de poziție nu înseamnă deloc achiesarea echipei noastre la toate soluțiile propuse în 2007, ci este, în primul rând un act reparatoriu, de integritate și onestitate profesională, dar și punerea în lumina analizei publice a unui set de proiecte importante, cu cert potențial transformational autentic, proiecte ignorate deliberat de procesul prezidențial România Educată.

2.    Frica intensă de schimbare intrinsecă structurală, ce transpare chiar de la prima lectură din litera și spiritul documentelor programatice România Educată, respectiv Fișa de sinteză și Raportul final aferente Proiectului Președintelui României România Educată[6]. Ambele documente sunt texte mult prea cuminți, scrise să nu supere constituante, dar, mai ales, scrise CU FRICA DE SCHIMBARE a celor care au coordonat procesul și-sau au ținut pixul în mână, frică decurgând din FRICA DE SCHIMBARE a României însăși, probate cu vârf și îndesat toate zecile de ani din 1989 încoace. Aceasta este o veste foarte proastă, tocmai pentru că, în clipele astrale ale națiunilor, societăților, organizațiilor primul lucru de făcut așa cum scrie la manualele adevărate de leadership este articularea corectă și curajoasă în Cuvânt – corectă, nu ambiguă, indulgentă; curajoasă, nu călduță, cu frica-n sân – a marii acțiuni menite să definească punctul de inflexiune astral, așa cum se cuvine: limpede; puternic; strategic.

Astfel evaluăm noi forța Raportului final aferent Proiectului Președintelui României România Educată[7], forță capabilă să genereze /propulseze / potențeze critic necesara schimbare de paradigmă, despre care am scris de douăzeci de ani: ieșirea Școlii ca sistem din modelul său actual, profund blocat în parametrii timpurilor comuniste de veac de mult trecut și angajarea sa ireversibilă pe coordonatele pragmatic necesare, specifice secolului al XXI-lea.

Vorbește România Educată de arhitecturi curriculare necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de trasee profesionale și cariere didactice necomuniste, de secol XXI? Nu.

Vorbește România Educată de arhitecturi instituționale necomuniste, de secol XXI? Nu.

E drept, vorbește despre valori de secol XXI, cultivate în școală. Dar cum, dacă Școala însăși e croită prevalent cumincior, să nu supere? Deși textul abundă în principal de construcții transpuse într-un limbaj de lemn, Raportul final[8] punctează semnificativ nevoia de existență a valorilor promovate prin sistemul de educație.

Centrarea pe valori precum echitate, integritate, stare de bine, profesionalism, respect, flexibilitate sau excelență este, cu siguranță un bun câștigat. Însă riscul ca acestea să devină forme fără fond este unul extrem de ridicat, atât timp cât operaționalizarea lor prin transformări strategice e slabă.

Problema de fond cu întregul proces România Educată 2016-2023 și, în particular, cu conținutul Fișei de sinteză și Raportului final recent publicate este aceeași acum, ca și dintru bun început: nu au forță suficientă să-și pună în fapt menirea critică, strategică, istorică – anume, schimbarea paradigmei Educației în România, prin trecerea de la centralizare comunistă de secol XX la subsidiaritate europeană de secol XXI. Am citit mult prea multe formulări călduțe, scrise să nu supere prea multe feude, cu mult prea puțin fond în formele nou croite. Cum, care feude? Cangrena politică din Educaţie, înstăpânită cvasi-metastazic, vă e de ajuns ca exemplu de feudalizare ucigătoare a Sistemului?

În analiza in extenso, publicată de periodicul de specialitate Tribuna Învățământului[9] în toamna lui 2023, am ilustrat teza noastră cu trei analize pe texte, una din clasa educație și securitate națională, celelalte din inima Sistemului, acolo unde singurele puncții autentic transformaționale pentru a face pe bune #ALTFELALTCEVA în școală, respectiv puncția curriculară sistemică și cea privind managementul resursei umane din Educație, sunt ratate senin, cu frică și/sau bună-știință, în sensul raportării, așa cum spuneam explicit, la schimbarea paradigmei comuniste de funcționare curentă.

Vestea cea mai tristă despre România Educată nu e că este un proiect slab, ci unul MEDIOCRU, ceea ce, pentru noi, este impardonabil, dată fiind anvergura auspiciilor sub care el a fost creat. Mediocritatea călduță - cu atât mai mult mediocritatea manifestată în politicile educaționale, asa cum e cazul acum, este ceea ce viitorul Președinte al României are a dezavua și a elimina ireversibil din leadershipul real exercitat de el, cu orice preț.

III.  ROMÂNIA 2024-2029. Repere strategice ale demersului prezidențial pentru SCHIMBAREA PARADIGMEI EDUCAȚIEI

·         Președintele României își asumă, pe durata mandatului său, schimbarea ireversibilă a paradigmei modelului educațional preuniversitar, de la construcția actuală, de tip centralizat-comunist-sindicalistă, la o arhitectură de secol XXI, definită de subsidiaritatea de esență europeană, având ca reper de fond setul de VALORI pe care Școala are a le cultiva în prezent, valori operaționalizate prin TREI PROIECTE STRATEGICE:

o   Arhitecturi curriculare de secol XXI (cu accent special pe învățământul dual)

o   Arhitectură de resurse umane de secol XXI

o   Arhitectură înstituțională de secol XXI

·         Președintele României își asumă, pe durata mandatului său, exercitarea puterii soft necesare pentru creșterea exponențială a expunerii la internaționalizare a învățământului superior și, implicit, a calității pregătirii viitorilor studenți, prin programe consistente de tip PATHWAYS pre-bachelor[10], puse în operă prin parteneriate public-private solide

·         Președintele României își asumă, pe durata mandatului său, recuplarea procesului strategic de schimbare a paradigmei Educației în România ȘI la reperele de fond (actualizate) conținute în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării (și documentele subsecvente[11]), publicat în 12 iulie 2007, dintr-un motiv esențial: Raportul citat reprezintă analiza cea mai acută și relevantă realizată de o instituție publică din România, singura care a avut curajul și viziunea diagnozei corecte de sistem asupra Educației, anume inadecvare sa axiologică structurală la realitatea curentă (N.B. Eludarea integrală a documentului citat de către acutalul Președinte a reprezentat una dintre erorile strategice esențiale, care au consacrat mediocritatea procesului România Educată)

·         Președintele României își asumă un calendar accelerat al exercițiului de leadership real[12] aferent schimbării paradigmei Educației în România, definit de următoarele repere posibile:

o   decembrie 2024: transmite mesajul strategic la depunerea jurământului, în Parlamentul României

o   decembrie 2024: transmite public liniile strategice ale procesului și anunță echipa task force desemnată să coordoneze punerea sa în fapt

o   decembrie 2024: comunică public reperele operaționale ale implementării, în intervalul 2025-2029 (proiecte majore; calendar pilotare-generalizare-operaționalizare)

o   ianuarie-iunie 2025: focalizează acțiunea politică și de politici publice pe definirea intervențiilor legislative majore aferente schimbării paradigemi Educației: de la centralizare, la subsidiaritate

o   septembrie 2025-mai 2026: exercită putere soft de calibru prezidențial pentru aprobarea modificărilor legislative necesare schimbării paradigmei Educației

o   septembrie 2025-august 2028: exercită putere soft de calibru prezidențial pentru pilotarea componentelor esențiale ale schimbării paradigmei Educației

o   2027-2029: exercită putere soft de calibru prezidențial pentru generalizarea / operaționalizare la nivel de sistem a proiectelor aferente schimbării paradigmei Educației

·         N.B. În context, recomandăm construcția unui proces prezidențial de leadership real pentru inițierea și finalizarea, în mandatul 2024-2029, a reorganizării administrativ-teritoriale a României pe coordonatele secolului XXI, proiect critic necesar schimbării Școlii ca sistem, pe cale de consecință

IV.  ROMÂNIA 2024-2029. PROCESUL; decriptat în cheie de LEADERSHIP

IV.1. Leadership ²fără răspunsuri uşoare²: de la soluţii tehnice la schimbări adaptive. Ronald A. Heifetz[13]

Ronald A. Heifetz subliniază importanţa distincţiei între probleme tehnice şi probleme adaptive. Primele cer soluţii tehnice, în care ingredientul principal este exercitarea autorităţii; celelalte cer soluţii adaptive, puse în operă prin procese de leadership.

Schimbarea adaptivă generează disconfort deoarece, prin însăşi natura sa, incumbă pierderi semnificative pentru cei care se confruntă cu această schimbare: statut; convingeri; atitudini; obişnuinţe. Atunci când oamenii simt iminenţa pierderii valorilor în care cred cu tărie, primul impuls este cel de rezistenţă prin orice forme la schimbare şi de evitare a efortului intens necesar ajustării. Exercitarea unui leadership eficient în această fază creează mediul propice reinterogării şi reexaminării propiilor convingeri, deschizând calea cristalizării unui set nou de convingeri şi valori. Pentru realizarea în fapt a acestui proces adaptiv, Heifetz identifică următoarele resurse disponibile liderului şi grupului care au a face faţă schimbării:

1.    Câştigarea atenţiei grupului. Aceasta este sursă critică de putere, şi o resursă pe care liderul o poate folosi pentru calibrarea focalizării asupra direcţiilor de acţiune prioritare

2.    Accesarea informaţei necesare schimbării

3.    Articularea problemelor şi formularea întrebărilor, modalităţi prin care este transmisă semnificaţia acţiunilor şi prin care se stabilesc direcţiile de efort principale

4.    Orchestrarea conflictului. Gestionat inteligent, conflictul este productiv. Liderii pot folosi disonanţele şi diferenţele penmtru a determina grupul să se angajeze în efortul adaptiv

5.    Alegerea echipei (a participanţilor). A decide participanţii în conversaţiile cruciale şi în luarea deciziilor constituie o resursă puternică de influenţare a rezultatelor dezirabile.

Leadershipul manifestat în situaţiile provocărilor de natură adaptivă trebuie să aibă capacitatea de a gestiona perioade lungi de anxietate şi, de asemenea, să evalueze foarte exact capacitatea grupului de a face faţă diferitelor niveluri de stres. Există câţiva factori-cheie ce pot ajuta un grup să execute sarcini de natură adaptivă: coeziunea internă; încrederea; delimitarea clară a sarcinilor; structura externă a autorităţii. Provocările adaptive vin adeseori sub formă de întrebări esenţiale, iar soluţiile adaptive se degajă din formularea răspunsurilor la întrebările esenţiale: Ce trebuie să învăţ eu ca persoană şi noi toţi, comunitatea de profesionişti? Ce putem păstra şi la ce trebuie să renunţăm? Ce valori cultivăm în noi şi în cei pe care îi educăm? Vrem să intrăm în acest proces al transformării? Merită să rămânem în el până la capăt?

IV.22. Leadership real: confruntarea cu provocările cele mai dure. Dean Williams[14]

A pune pe agendă proiecte complexe şi a determina asumarea punerii lor în fapt până la capăt înseamnă, în termenii lui Dean Williams, gestionarea unui set distinct de provocări de leadership ²real², în care natura prevalentă a orchestrării schimbării este cea adaptivă. Tabelul de mai jos prezintă provocările de leadership real definite de Williams.

[1] https://www.presidency.ro/ro/romania-educata

[2] https://www.cdep.ro/pdfs/ModernizareEducatie.pdf

[3] http://www.cdep.ro/pdfs/ModernizareEducatie.pdf

[4] https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/07/Raport_CPAEPDEC.pdf

[5] https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2022/LEN_2011_actualizata_2022.pdf

[6] https://www.presidency.ro/files/userfiles/Raport%20Romania%20Educata%20-%2014%20iulie%202021.pdf

[7] https://www.presidency.ro/files/userfiles/Raport%20Romania%20Educata%20-%2014%20iulie%202021.pdf

[8] https://www.presidency.ro/files/userfiles/Raport%20Romania%20Educata%20-%2014%20iulie%202021.pdf

[9] https://tribunainvatamantului.ro/

[10] https://www.cambridgeenglish.org/Images/pathways-report-2016.pdf

[11] https://www.cdep.ro/pdfs/ModernizareEducatie.pdf

[12] https://www.amazon.com/Real-Leadership-Organizations-Toughest-Challenges/dp/1576753433

[13] Ronald A. Heifetz, Leadership without Easy Answers, Belknap Press, 1994 (şi ed. urm.)

[14] Dean Williams, Real Leadership – Helping People and Organizations Face Their Toughest Challenges, Berrett-Koehler Publishers, 2005

tabel Marian Stas jpg
tabel Marian Stas jpg

IV.3. Leadership = SCHIMBARE. Iar schimbarea DOARE!...

Vestea cea mai neplăcută atunci când vine vorba despre schimbare – cu atât mai mult în cazul unei schimbări necesare profunde cum este cazul sistemului uman, instituţional şi social de dimensiuni atât de mari pe numele său Educaţie – este că înainte de orice, schimbarea generează disconfort. De schimbare ni se face frică, iar disconfortul asociat ne doare – şi atunci, de cele mai multe ori preferăm complacerea în status quo-ul călduţ cu care suntem obişnuiţi, deşi şi acesta ne displace şi ne irită poate chiar mai mult. Tranziţia de la o realitate cu care am fost obişnuiţi la un nou tip de existenţă a fost solid cercetată, iar modelul clasic de curbă a schimbării (Elizabeth Kübler-Ross[1]) documentează cinci faze ale acestei tranziţii:

·         Şocul şi refuzul de acceptare a iminenţei schimbării (²Nu e adevărat! Nu mi se întâmplă mie!...²) – comportamentele caracteristice în această fază sunt: evitare; confuzie; teamă; tendinţa de a da vina pe alţii

·         Furia – stări caracteristice: frustrare; anxietate; iritare; ruşine

·         Depresia şi detaşarea (²Mi-e silă!... Nu mă mai interesează nimic!...²) – stări caracteristice: senzaţia de copleşire de către context: lehamite; lipsa de energie; neajutorarea

·         Dialogul şi negocierea – stări caracteristice: impulsul de ne apropia de alţii şi a-i face pe părtaşi poveştii noastre; lupta cu noi înşine de a găsi semnificaţii plauzibile pentru dificultăţile prin care am trecut

·         Acceptarea schimbării, caracterizată de explorarea unor noi opţiuni, pe baza unor planuri de acţiune pe care am reuşit să le construim.

[1] http://awp.ecademy.com/node.php?id=51093

Curba Schimbării (Kubler-Ross)

image

Odată asumată transformaţional, schimbarea generează semnificaţii noi ale vieţii noastre, determinând creşterea stimei de sine şi a încrederii în noi înşine şi consolidându-ne, pe cale de consecinţă, sentimentul pozitiv de siguranţă că am depăşit momentele dificile şi neplăcute ale schimbării şi ne-am poziţionat într-o realitate nouă, căreia îi putem construi şi determina regulile de funcţionare (²empowerment²), care acum ne aparţine pe deplin (²ownership²). Ce-a fost greu a trecut: am păşit pragul schimbărilor adaptive şi acum putem evolua la viteză de regim, trăindu-ne liniştiţi vieţile de zi cu zi.

Există un singur antidot la durerea şi disconfortul schimbării: disponibilitatea de a învăţa – asumată integral, responsabil, irevocabil. Învăţăm împreună să generăm schimbare adaptivă. Începem învăţarea cu noi înşine, apoi învăţăm împreună cu cei din jurul nostru – până la transformarea culturii organizaţiei căreia aparţinem.

II. ROMÂNIA 2024-20290. PROCESUL; decriptat în PROIECTE STRATEGICE

Președintele României este, simplu, Președintele României. Adică, decidentul politic legitimat incontestabil de cei mai mulți cetățeni votanți din România. Adică, este ales.

El nu este nici prim-ministrul Guvernului, cu atât mai puțin ministrul Educației. Adică, nu este numit.

Pe cale de consecință, rostul esențial al Președintelui României este să mobilizeze masiv resursele politice și de politici publice pentru ca acestea să facă tot ceea ce au de făcut pe direcția și în sensul schimbării paradigmei Educației în România, pentru aducerea sa în secolul XXI, așa cum este critic necesar pentru România.

În această logică, definită de leadershipul strategic pe care Președintele României are a-l exercita, secțiunea curentă exemplifică, ne-exhaustiv, o serie de proiecte strategice menite a schimba paradigma Educației, pornind de la formularea cadrului strategic adecvat, proiecte ce probează capacitatea instituției prezidențiale de a se institui drept interlocutor-partener avizat, cu discernământ strategic de calibru greu, în construcția proceselor de leadership real asociate. Estimarea noastră este că rolul de mediator între instituțiile statului al acestui Președinte al României în materia Educației va fi exercitat într-o cheie de cu totul altă natură decât cea curentă și cdea precedentă, și va conduce la împlinirea, odată pentru totdeauna, a Proiectului de Țară pe numele său Școală de secol XXI pentru România secolului XXI.

Iată decriptajul de sistem.

1.    Problema strategică

·         Încremenirea sistemului public al Educației preuniversitare din România într-o paradigmă centralizată mediocră, depășită de timp, de sorginte comunist-sindicală, construită pe normele și salariile profesorilor, și nu pe progresul real, autentic al copiilor

2.    Critica

·         Fără excepție, toate analizele și rapoartele instituțiilor internaționale relevante în domeniu (Uniunea Europeană; Banca Mondială; Organizația pentru cooperare și Dezvoltare Economică / testările PISA etc.) poziționează sistemul public al Educației din România în registrul mediocrității endemice, pe baza unor indicatori sistemici ce nu pot fi ajustați / cosmetizați conjunctural, a căror ameliorare / îmbunătățire nu poate veni decât din transformarea profundă a Școlii ca sistem (e.g.: România se află, fără excepție, în ultima treime a țărilor participante la testările PISA, din 2009 începând; procentul ridicat al analfabetismului funcțional plasează România, constant, pe ultima / penultima poziție în Europa; randamentul sistemului public al Educației, potrivit Bîncii Mondiale, este de 60% - pe românește, 12 ani de școlarizare în România echivalează, în fapt, cu 8 ani de școală făcută cum trebuie, așadar, 4 ani irosiți; procentul PIB alocat Educației este printre cele mai scăzute din Europa; etc.)

3.    Consecințele

·         Existența unui sistem public al Educației preuniversitare de tip “bananier”, adică o Educație profund inechitabilă, neincluzivă, cu disparități uriașe, din ce în ce mai acute, în geografia socio-economică a țării (rural-urban; minorități etnice din medii dezavantajate; infrastructură școlară SMART inegal distribuită; școală după școală / masă caldă etc.)

·  Prezența în spațiul profesional real a unor generații de tineri slab pregătite, mediocre, puțin capable să facă față cu succes presiunii unei piețe a muncii definită din ce în ce mai consistent de valențele digitalizării și inteligenței artificiale

· Poziționarea României pe ultimele locuri în Europa în privința procentului absolvenților de învățământ superior din totalul populației

· Vulnerabilitatea strategică brain drain – exodul populației celei mai performante, cu slabe șanse de revenire în țară

4.    Soluția

· IEȘIREA DIN MEDIOCRITATE, PRIN SCHIMBAREA PARADIGMEI modelului educațional preuniversitar în România, pornind de la VALORILE cultivate în Școală (curaj; integritate; patriotism), prin:

o   Arhitecturi curriculare și conținuturi de secol XXI. Subsidiaritate europeană, în loc de centralizare comunistă

o   Arhitectură de resurse umane de secol XXI (formare pe filiera didactică prin LICENȚĂ pentru profesia didactică; modele de carieră didactică descentralizate, ce sancționează mediocritatea și recompensează meritul real)

o   Arhitectură instituțională de secol XXI (subsidiaritate / legătură organică a școlii cu comunitatea căreia aparține; descentralizare comprehensivă: curriculară; financiară; managerială; resurse umane)

Grafic 1 Marian Stas png
image

1. Atragerea resursei umane în sistemul de educație

2. Descentralizarea reală a învățământului preuniversitar (managerială, curriculară; financiară; resursa umană)

3. Debirocratizarea învățământului preuniversitar

4. Reorganizare învățământului preuniversitar pentru pregătirea tinerilor pe o piață competitivă și diminuarea abandonului școlar prin dezvoltarea accelerată a învățământului dual

5. Școli competitive în medii dezavantajate

6. Școlile-pilot, modele relevante pentru întregul sistem

7. Curriculum de secol XXI

8. Depolitizarea învățământului preuniversitar

9. Mentoratul și masteratul, forme cu fond / LICENȚA pentru profesia didactică

10. Formarea profesorului european, capabil să predea în orice sistem de educație din Europa.

Grafic 2 Marian Stas jpg
Grafic 3 Marian Stas jpg
Grafic 4 Marian Stas jpg

                 Adăugăm certificările profesionale obligatorii necesare (echivalentele de secol XXI ale examenelor de definitivat / grad II / grad I).

Grafic 5 Marian Stas jpg
Grafic 6 Marian Stas jpg

A. Prof. VIFOREL DOROBANȚU – director, Școala gimnazială CURCANI-CL (școală-pilot)

1.  Creșterea învățării transdisciplinare – formarea inițială a profesorilor să fie concepută astfel încât, cel puțin de la gimnaziu, elevul să aibă posibilitatea să “vadă” mai multe fațete ale unui fenomen / concept

2.  Reconfigurarea evaluării – crearea urgentă a unor standarde de evaluare. Este necesar să fie valorificate rezultatele evaluărilor de la clasele II, VI, VI și pe baza lor să fie stabilite planuri remediale

3.  Evaluarea națională de la clasa a VIII–a să urmeze cumva modelul celei de clasa a VI–a care are un caracter mai cuprinzător vis-a-vis de multitudinea disciplinelor evaluate.

4.  Profesionalizarea profesorului pentru învățământ primar, prin stabilirea unui învățător pentru clasele pregătitoare – II și un alt învățător pentru clasele II – IV.

5.  Schimbarea metodologiei de mobilitate/angajare / Concurs local cu subiecte create de CNPEE, lucrare evaluată extern (universitari sau preuniversitari), cu un contract pe patru ani

6.  Salarizare diferențiată – să se păstreze un salariu de baza, la care anual, se acordă un bonus dacă sunt îndeplinite criterii de performanță: de exemplu, la inceput de an școlar se aplică un test, de preferat standardizat, se află nivelul cunoștințelor și profesorul își fixează o marjă de progres la care să ajungă. Evident, că va fi ponderat și de alți factori ( mediul în care se află școala, nivelul de izolare geografică a școlii ).

7.  Libertatea școlilor de a-și crea propriul plan cadru – fiecare școală să-și fixeze propriul număr de ore pentru diferite discipline pentru a putea aduce elevul la un nivel mediu de însușire a competențelor. Este necesar un plan-cadru minimal național acceptat (pentru a nu restricționa un eventual transfer al unui elev între diferite școli ). În realizarea acestui plan-cadru local se va porni de la rezultate ale unor teste/chestionare. Este necesară acordarea libertății elevilor de a-și alege materiile pe care vor să le studieze. Disciplinele pot fi împărțite pe arii/domenii de învățare (de exemplu o arie = matematică+fizică+chimie la care nr de ore să fie de 4-6, evident repartizate pe module=discipline). Din numărul total de arii de învățare, elevul să-și poată alege progresiv un număr de arii, mai mic in clasele V-VI și un număr mai mare în clasele VII-VIII.   

8.  Redefinirea rolului directorului – începând de la participarea la un concurs în care factorul politic să nu fie implicat și apoi, după promovarea concursului să i se acorde postul în baza semnării unui contract în care să fie stipulate clar niște indicatori de performanță (similar ca in cazul propunerii pentru profesori) urmând ca la final de mandat sau la jumătatea lui directorul să poată fi bonusat pentru îndeplinirea acelui indicator sau nu dacă nu l-a îndeplinit.

Decuplarea de primărie în cazul accesării de fonduri externe sau interne – unele comunități nu sunt conștiente că au o școală în grijă și din motive politice care pot bloca un consiliu local (caz concret acum la Curcani) nu sunt posibile accesări de fonduri. 

B.   Prof. DOINA PLATON –Școala gimnazială BRĂDICEȘTI-DOLHEȘTI-IAȘI[1]

1. Eliminat simultanul în rural.

2. Timp petrecut în școală mai mult (Mediul familial este problema principală. Acasă nu au mâncare, nu au atmosfera prielnică învîțîrii constructive). Soluția (copiată din SUA, adaptată la noi): copiii vin la 7:30, primesc hran mic-dejun; ore până la 14, primesc prânz; after-school OBLIGATORIU, 14.30-17.30, când fac doar teme. Apoi pleacă acasă, unde nu mai au de făcut teme și au mâncat deja.

3. Pedepse financiare usturătoare părinților, pentru absențe, PER ORA, sa fie OBLIGAȚI să-i lase la școală. Acum îi iau de la ore când e de săpat grădina etc.

4. Pentru ca să fie aplicabil pct 3, un sistem riguros și controlat de motivare a absențelor. O lege strict pe absențe este necesară în rural (dar ajută și în urban). Nu e destul să nu ia bursa pt absențe, ci părinții să plăteasca amenzi și puncte la purtare clar precizate. Acum se scad notele la purtare aiurea, dupa hachițele sau simpatiile dirigintelui.

5. Stimulent financiar pt profesori, un bonus anual mai semnificativ pt că stau la școală în rural, în acel an. Ex.: min. 4-5000 lei primiți în 15 septembrie – un fel de al 13-lea salariu. 

6. Rechizite date PE DISCIPLINE, responsabil profesorul de predare, nu dirigintele. Referat lunar pe necesar: culegeri, caiete, instrumente de geometrie, de scris, la sport echipament sportiv, etc. Sursa de finantare: amenzile încasate de la milionarii care vor plăti ușor absențele beizadelelor, proiecte europene sau guvernamentale, plus bani încasați de la părinți. Bani de la părinți înseamnă că tot ce se oferă mai sus e gratuit pentru copiii cu venit sub un plafon stabilit. Restul copiilor, dacă vor masă sau rechizute, vor trebui să plătească. Unii vor prefera să cumpere prin intermediul școlii rechizite, sau să plăteasca mesele. After-school nu va fi plătit de nimeni, pentru că sunt familii cu bani disfuncționale care, deși au bani să asigure copilului mâncare sau rechizite, nu îi oferă atmosfera familială propice și acei tineri e preferabil să stea tot în scoala. Așa vor sta și departe de droguri etc...

7. Profesorii să aibă program obligatoriu în scoala 7.30-14.30, în orele libere să își facă documentarea, pregătirea lecțiilor, etc, să nu aibă de lucrat acasă. Pentru after-school, plată separat, fie profesorii școlii care vor, fie din afară alți profesori, doar pt after-school.

8. Consilier școlar permanent, obligatoriu în școală

9. Evaluare CES serioasă, OBLIGATORIE PT TOȚI ELEVII. CES și pentru cei supradotați! Plan individualizat pt CES clar, transmis cu instrucțiuni clare TUTUROR profesorilor unui elev.

10. Modernizarea școlilor prin PNRAS sau alte prograne trebuie să includă OBLIGATORIU dotarea cu cabinete de discipline, măcar grupate pe arii disciplinare / de învățare

11. Sesiuni de educație parentală la școală OBLIGATORII, sub sancțiune financiară

[1] https://m.newsweek.ro/actualitate/povestea-profesoarei-care-a-predat-in-sua-dar-s-a-intors-sa-profeseze-intr-o-comuna-din-iasi

Grafic 7 Marian Stas jpg
Grafic 8 Marian Stas jpg

VI. 2024-2034: IEȘIREA DIN MEDIOCRITATE. FINIS CORONAT OPUS

Schimbarea adaptivă a paradigmei Educaţiei este un proiect deschis, perfect fezabil. El nu este o ameninţare. Există profesionişti ai educaţiei care îl ştiu, îl vor şi îl susţin, punând la dispoziţie expertize pe dimensiuni multiple: educaţie non-formală; educaţia adulţilor; training şi consultanţă; experienţă internaţională; managementul schimbării; leadership adaptiv, real, transformaţional.

Transformarea istorică a Şcolii ca sistem este cel mai important proiect public al României în deceniul strategic 2024-2034. El consfinţeşte închiderea capitolului istoriei moderne a ţării noastre început după 1945 şi angajarea autentică pe calea deschisă de momentul 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Schimbarea adaptivă a paradigmei Educaţiei constituie un exerciţiu profund de învăţare colectivă la scara întregii societăţi, fundamentat pe încredere, onestitate, competenţă, performanţă şi curaj, gândit să genereze câştiguri ireversibile – pe termen scurt, mediu şi lung – pentru toţi actorii individuali şi instituţionali implicaţi în punerea sa în fapt.

Rolul istoric al Președintelui României este să legitimeze, să-și asume, să coordoneze și să pună în fapt acest proces complex de leadership real, împlinindu-și astfel menirea sa istorică.

Timpul va proba.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite