Reformularea securităţii globale. Summit NATO Varşovia 2016: agenda oficială

Începem o serie de materiale care să vă poată conecta direct cu ceea ce va însemna, sperăm noi, o reală reformulare a securităţii globale: Summitul NATO de la Varşovia cu deciziile sale aşteptate în sensul redesenării practice a noilor aliniamente de apărare şi securitate în estul Europei.

Alianţa a transmis deja semnale puternice privind intenţiile sale în acest sens, iar baza doctrinară a mişcărilor viitoare o puteţi găsi rezumată în acest text (îl puteţi accesa aici), unde sunt enumerate temele ce vor fi discutate şi se enunţă priorităţile pe termen scurt, mediu şi lung.

Ele sunt subsumate nevoii de a da un răspuns unei dereglări extrem de vizibile şi importante a echilibrului de securitate, Summitul de la Varşovia „având loc într-un moment definitoriu pentru securitatea Alianţei Atlanticului de Nord. În ultimii ani, lumea a devenit mai volatilă şi mai primejdioasă odată cu anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia şi prin destabilizarea estului Ucrainei precum şi prin întărirea prezenţei sale militare din Marea Barents până la Baltică, de la Marea Neagră până în Mediterană; problemele apărute în Orientul Apropiat şi Africa de Nord generând cel mai mare aflux de migranţi şi criza refugiaţilor din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial; atacurile brutale efectuate de ISIS precum şi atacurile cibernetice, proliferarea nucleară şi ameninţările reprezentate de rachetele balistice”.

Foarte importantă această prezentare a mediului de securitate deoarece, după mult timp, aduce Rusia pe lista ameninţărilor directe şi imediate cu care se confruntă spaţiul euro-atlantic, analiză de risc identică cu cea făcută de Uniunea Europeană în momentul în care, foarte recent, exact pentru aceleaşi motive, a decis continuarea pachetului de sancţiuni economice severe la adresa Federaţiei Ruse. Esenţial, în acest context, de subliniat faptul că un întreg capitol de discuţii în cadrul Summitului va fi dedicat unei mai strânse cooperări NATO-UE, definită drept „cheia pentru a reacţiona la provocările de securitate prezente şi emergente, din est sau din sud, sau de oriunde altundeva ar putea veni. Cele două organizaţii sunt complementare. În Marea Egee, NATO lucrează cu UE mai strâns ca niciodată. Cele două organizaţii continuă să lucreze împreună în misiunile din Afganistan şi Kosovo. La Summitul de la Varşovia, scopul NATO este de a atinge un nou nivel de cooperare cu UE, concentrându-se pe domenii concrete precum lupta împotriva ameninţărilor hibride şi cibernetice, sprijinind partenerii în construcţia de capacităţi de apărare şi ridicând nivelul securităţii maritime”.

Acţiunea NATO în sprijinul UE va avea o componentă specifică de mari dimensiuni în Mediterană „deoarece Alianţa poate face mult în plus pentru a răspunde provocărilor şi ameninţărilor din Mediterană şi poate sprijini eforturile desfăşurate acum de UE şi de către alţi actori. NATO converteşte operaţiunea ACTIVE ENDEAVOUR într-o operaţiune maritimă mai amplă de securitate împotriva terorismului...”

În domeniul care ne interesează direct, cel al securităţii României ca parte integrantă a flancului de sud-est al Alianţei, răspunsul este încă unul general, spre deosebire de angajamentul direct faţă de flancul de nord-est:

„NATO... îşi va întări pe mai departe prezenţa în zona de est a Alianţei cu patru batalioane robuste în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia; va lua decizii privind o prezenţă specifică („tailored presece”) pentru flancul de sud-est şi va adopta un cadru pentru adaptarea NATO pe mai departe la provocările din sud. NATO va întări în continuarea rezilienţa, atât la nivelul ţărilor aliate, cât şi colectiv, prin modernizarea capacităţilor, creşterea nivelului de pregătire civilă, crescând apărarea cibernetică şi asigurându-se că Alianţa posedă compoziţia corectă de capacităţi civile şi militare pentru a face faţă ameninţărilor de securitate în evoluţie, inclusiv războiul hibrid”.

Vom vedea ce se va decide în privinţa acestui tip de prezenţă militară aliată în cazul României, dincolo de promisiunea deja evocată asupra unui batalion întărit. Este însă limpede că, cel puţin deocamdată, prioritatea continuă să fie pentru întărirea prezenţei în zona nord-vest, acolo unde este percepută o ameninţare imediată pe baza concentrărilor de trupe ruseşti şi a exerciţiilor militare de mare anvergură în zonă (spre ex. Zapad I şi II).  Asta nu înseamnă că mesajul românesc nu va trebui să susţină, în continuare, cu toată capacitatea de persuasiune de care dispunem, că o prezenţă permanentă NATO pe teritoriul României (integrată în forţa de reacţie ultra-rapidă a NATO) este singura formulă realistă de a crea capacitatea de disuasiune de care avem atâta nevoie.

Dacă NATO simte că ameninţarea generală (dar şi cele specifice din partea Rusiei, în primul rând) este în creştere, atunci răspunsul nu poate fi decât cel al unei structuri comune întărite de apărare a întregului flanc estic, cu atât mai mult cu cât, după anexarea ilegală a Crimeii, Federaţia Rusă a trecut la o întărire masivă, fără precedent, a flotei sale din Marea Neagră dar şi a dotărillor ofensive existente în Crimeea (baterii de rachete Iskander II, printre altele). Dacă, cu certitudine, suntem parte a primei zone de vulnerabilitate directă, atunci trebuie să ni se acorde şi nivelul de prioritate necesar în construirea capacităţii noastre de apărare şi disuasiune.

Pe de altă parte, poate acesta este contextul propice (tema va fi discutată pe larg la Summit) pentru a relua o dezbatere naţională asupra viziunii privind modul de finanţare, construcţie şi dezvoltare a propriei noastre capacităţi militare. Mesajul a fost dat de nenumărate ori: primul actor în orice operaţiune defensivă îl reprezintă forţele naţionale – desigur legate organic de capacităţile aliate – dar care sunt primele care trebuie să reacţioneze, iar soarta viitoarelor etape ale unui eventual conflict este strâns legată de modul în care se desfăşoară acest prim moment al ostilităţilor.

Vom reveni cu prezentare în detali a câtorva dintre capitolele de lucru ale Summitului şi cu relatări de la Varşovia acolo unde, repet, am convingerea că o serie dintre jocurile actuale vor fi resetate, cu viteza şi amploarea impuse de conştientizarea că a trecut timpul declaraţiilor politice şi discursurilor generaliste. Şi că NATO, exact la fel ca şi UE, este nevoită acum să accepte că trebuie să livreze practic, în teren, rezultate tangibile. Dacă nu, atunci semnele de întrebare vor fi mari şi daunele posibil ireparabile.