Reformă fiscală pentru oameni, nu pentru cifre!

Disputele în care sunt implicați, deopotrivă, politicieni și economiști pe tema impozitării veniturilor angajaților este una sterilă dacă desprindem tema din context. Aparent, cota unică este cea mai echitabilă, pentru că se aplică proporțional tuturor veniturilor. Avem, cum s-ar spune, tratament egal pentru toți contribuabilii. Dacă adăugăm și simplitatea cu care se calculează impozitul, pare că asta ar fi soluția cea mai bună.

FOTO Arhivă

Dacă vorbim însă de solidaritate socială și de echitate, ar trebui să ne uităm cu atenție nu la cuantumul procentual al impozitării, ci la ce-i rămâne salariatului în buzunar și mai ales ce poate face cu acei bani. Și vom constata că celui plătit undeva la pragul de jos al veniturilor abia îi acoperă coșul de subzistență.

Contează de asemenea și momentul în care discutăm această temă. Pentru că discuția nu este despre cât de echitabil e sistemul fiscal din România, ci despre cum putem aduce mai mulți bani la buget pentru a diminua la cote rezonabile deficitul mare. Or, în acest context, dacă refuzăm ideea impozitării progresive a veniturilor, este nevoie de alte soluții pentru a crește încasările. Cum ar fi, de exemplu, creșterea cotelor de TVA. Care într-adevăr ar fi o măsură simplă, eficientă, care aduce bani în plus din prima lună de aplicare. Dar cu mari costuri sociale.

Procentele vor fi aceleași pentru toți, dar scumpirile îi vor afecta, în valoare absolută, mult mai mult pe cei cu venituri mici, inclusiv pe pensionari. Una este să-ți diminuezi cu un sfert, să zicem, bugetul alocat economisirii, investițiilor sau achiziționării unor produse de lux, nenecesare supraviețuirii, și alta e să-ți scadă cu un sfert coșul zilnic. Majorarea TVA este o măsură inflaționistă și e posibil să ne trezim în situația în care am astupat o gaură iar țeava a plesnit în altă parte.

Desigur, la baza luării deciziilor trebuie să stea calcule mult mai aprofundate decât exemplele de mai sus. Pentru că orice măsură fiscală trebuie ca în afară de legalitate și oportunitate să îndeplinească și criteriul suportabilității.

Pentru că, degeaba mărim impozitul pentru veniturile mari dacă sunt lăsate portițe legale pentru optimizări fiscale, sau diferențele sunt atât de mari încât compensează riscurile generate de neconformare.

Este din ce în ce mai greu de înțeles de către contribuabili de ce întotdeauna măsurile de echilibrare bugetară se referă mai întâi la ei. De ce să vorbim de introducerea CASS pentru pensii, de majorarea TVA, de reducerea subvențiilor pentru agricultură, de eliminarea facilităților fiscale pentru anumite categorii vulnerabile - cum ar fi persoanele cu dizabilități -, de majorarea accizelor la carburanți, și nu să vorbim de măsuri concrete și eficiente prin care statul să-și colecteze taxele. Doar 30% din sumele declarate de TVA nu sunt încasate, ceea ce ne plasează pe ultimul loc din Uniunea Europeană, la mare distanță de penultimul loc (cca 20%) și la distanță astronomică de media uniunii.

Cum putem considera serioasă propunerea de a fi taxate toate tranzacțiile bancare? De altfel, asta a fost singura măsură care a întrunit cvasiunanimitate în grupul politic de lucru și mai ales în rândul specialiștilor în economie. În sensul că este pur și simplu o aberație.

Cum putem lua în considerare amânarea sau chiar anularea unor investiții publice, mai ales în infrastructură, în condițiile în care acesteta sunt benefice pentru economie atât direct, prin taxe, impozite și contribuții, dar și indirect prin facilitarea activității companiilor şi o viață mai confortabilă şi mai civilizată pentru toți cetățenii.

Oricine croiește și ulterior va aplica măsurile de ajustare fiscală trebuie să aibă permanent în fața ochilor nu un tabel în care cifrele trebuie să cadă pe “cheie”, ci milioanele de români care vor fi afectați într-un fel sau altul. Este un foarte bun prilej al tuturor pentru a demonstra că se poate guverna cu fața la popor.

P.S. România este printre puținele țări din UE care mai are cota unică, ceea ce o face competitivă fiscal, dar mai puțin echitabilă social. Cele mai multe state din UE aplică progresivitate moderată până la ridicată, adaptată condițiilor economice. Țări precum Austria și Germania oferă modele de referință pentru eficiență fiscală cu echitate.