Ce (mai) caută Maia Morgenstern la Teatrul Evreiesc de Stat?
0A existat o vreme în care evreii erau segregați pe criterii etnice. Li s-a interzis să profeseze în anumite domenii, li s-au confiscat forțat afacerile, au fost izgoniți din casele lor și obligați să locuiască în ghetouri, iar apoi deportați în masă în lagăre de exterminare.
Nici artiștii nu au făcut excepție, fiind și ei supuși unor privațiuni amare. În România, odată cu intrarea în vigoare a legilor rasiste, nu doar că evreii nu mai puteau activa în instituțiile culturale, dar le-a fost interzis și accesul în incinta acestora. „Evreii nu au ce căuta aici!” era sloganul care răsuna în toate teatrele bucureștene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Totuși, un strop de lumină a rămas în viețile acestor oameni oropsiți. Iuliu Barasch, un medic cu suflet mare, a pus la dispoziție clădirea clinicii sale pentru artiștii evrei, oferindu-le un loc unde să-și manifeste creativitatea. Chiar și așa, libertatea lor era restricționată: nu aveau voie să joace în limba maternă și nici să interpreteze opere ale autorilor evrei, iar autoritățile le impuneau numeroase piedici. În aceste condiții vitrege, a luat naștere teatrul evreiesc Barașeum.
După căderea regimului Antonescu, artiștii evrei au putut relua spectacolele în limba idiș, iar în august 1948, în aceeași clădire, a fost înființat Teatrul Evreiesc de Stat, cu statut de instituție publică de cultură.
Astăzi, Teatrul Evreiesc de Stat nu este doar un păstrător al unei culturi și al unor tradiții, ci și un simbol al rezilienței în fața unui regim odios. Este un bun național al tuturor românilor, de o valoare inestimabilă.
Am evocat această filă de istorie, deoarece, anul acesta, în preajma Zilei Naționale a Culturii, lumea artistică din București și publicul larg au aflat cu surprindere că, în această clădire încărcată de istorie, s-a auzit din nou un ecou al sloganului de tristă amintire: „Ce mai caută asta aici?”. De această dată, sub forma unei întrebări venite din partea unui personaj care nu merită nici măcar celebritatea pe care i-ar aduce-o dezvăluirea identității sale, necesară altminteri pentru o cuvenită apostrofare.
Cea a cărei prezență a fost pusă sub semnul întrebării este nimeni alta decât Maia Morgenstern, o legendă vie a teatrului românesc și o artistă al cărei destin este indisolubil legat de Teatrul Evreiesc de Stat. Maia Morgenstern a condus această instituție timp de 12 ani, până la finalul anului trecut, când a demisionat în circumstanțe pe care nu a dorit să le facă publice, dar care sunt, fără îndoială, legate de interimatul perpetuu al directorilor de teatre din București.
Dreptul Maiei Morgenstern de a fi parte din această instituție este conferit nu doar de rolul de călăuză artistică pe care și l-a asumat în ultimii 12 ani, ci și de cei 45 de ani de carieră pe scena acestui teatru. Maia Morgenstern își are locul deopotrivă în galeria directorilor de prestigiu ai teatrului – alături de Franz Josef Auerbach, Israil Bergovici sau Harry Eliad – și în cea a marilor actori care au contribuit la faima acestei instituții, precum Sevilla Pastor, Mauriciu Sekler, Marcel Finkelescu, Leoni Waldman Eliad, Tricy Abramovici, Bebe Bercovici sau Rudi Rosenfeld.
Din fericire, această atitudine revoltătoare a stârnit o reacție fermă de solidaritate din partea lumii artistice bucureștene și nu numai. Protestul aproape unanim în sprijinul Maiei Morgenstern poate părea, pentru unii, disproporționat în raport cu „incidentul”. Însă nu este așa.
Așa cum despre Holocaust trebuie să vorbim fără încetare, pentru a preveni anestezierea memoriei colective și a noilor generații, care ar putea permite repetarea unor astfel de atrocități, la fel trebuie apărate simbolurile culturale și istorice care fac parte din patrimoniul nostru național. Maia Morgenstern și Teatrul Evreiesc de Stat sunt două astfel de simboluri care merită protejate și celebrate.
Se încarcă comentariile...
