Referendum... bum, bum! (II)
0În sfârşit, Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ferm data de 26 mai, ca zi pentru un Referendum. Preşedintele este un om foarte politicos, dar cu ocazia acestui anunţ a formulat şi o apreciere drastică la adresa PSD: „PSD continuă asaltul la adresa justiţiei, declanşat încă de când a preluat guvernarea. [...] Golăneala Guvernului PSD de astăzi a depăşit orice limită“.
Acest „astăzi“ are un sens generic, dar poate fi văzut şi ca ieri, adică joi, 28 martie, ziua în care Laura Codruţa Kövesi a fost chemată la deja faimoasa Secţie de investigare a magistraţilor, de către nu mai puţin faimoasa Adina Florea. Fosta Şefă a DNA a fost interogată peste 6 ore şi a primit interdicţie să dea vreo informaţie despre conţinutul interogatoriului. Aceasta nu este oare o strategie de golan, respectiv de golancă!? Liviu Dragnea, care îşi plăteşte toate „datoriile“ - exceptându-le pe cele financiare - nu i-a rămas dator lui Klaus Johannis. Ar trebui o analiză stilistică specială pentru a inventaria toate epitetele folosite de Liviu Dragnea - de la cele jignitoare, prin cele false, până la cele absurde - pentru a face „portretul“ Preşedintelui României. Acesta a transformat expresia simplă „Pas cu pas“ într-o emblemă strategică. Dar ea a fost preluată de către Liviu Dragnea şi aplicată la strategia PSD, care „pas cu pas“ urmăreşte un obiectiv major, adică subordonarea Justiţiei, faţă de care oricare alt obiectiv rămâne secundar, sau expus doar în vorbe, nu şi în fapte. De strategia politică „pas cu pas“ ţine şi recenta alianţă cu cele două „partiduleţe“: PNŢCD, care este la apus, şi PER, care este în faţa, adică în aşteptarea unui continuu răsărit. De strategia „pas cu pas“ ţine şi „hărţuiala“ Laurei Codruţa Kövesi, alegerea ei ca Procuror UE, fiind nu doar o eclipsă, ci o adevărată catastrofă pentru binomul capro-varzist PSD-ALDE.
Dacă ar fi să ierarhizăm gravitatea problemelor cu care se confruntă azi România, pe locul întâi eu aş pune infrastructura. Dar infrastructura înţeleasă nu ca totalitatea căilor de acces şi comunicare (terestre, aeriene, acvatice, IT), ci ca pe totalitatea mijloacelor de producţie, de creaţie a unor valori materiale noi. Într-o zi, vine la un TV Călin Popescu Tăriceanu. Fostul elev mediocru devine Profesor şi ne prezintă o hartă cu toate drumurile care vor fi construite în următoarele decenii. Aceste drumuri - mereu promise, mereu amânate - sunt doar o parte a infrastructurii ţării noastre. Deşi infrastructura mi se pare cea mai gravă problemă, totuşi, cu ocazia virtualului Referendum, pe primul plan a trecut Justiţia. Chiar Klaus Iohannis vorbeşte explicit despre un „Referendum al Justiţiei“. Poate că este bine să facem aici diferenţa dintre „gravitate“ şi „urgenţă“, iar în acest sens, cea mai gravă este problema infrastructurii (în sens larg), dar cea mai urgentă este problema justiţiei, dată fiind şi recenta atitudine faţă de fosta Şefă a DNA.
Problema cea mai delicată, rămasă încă deschisă, este problema ÎNTREBĂRII care urmează să fie adresată cetăţenilor. Se ştie că această întrebare trebuie să fie una simplă şi clară, ca să o priceapă tot omul, indiferent de nivelul lui de pregătire şcolară. Să o priceapă şi să răspundă cu un DA sau NU. Nu a fost cazul cu întrebarea de la recentul Referendum al familiei, care a fost unul ratat, inclusiv din cauza întrebării, puse anapoda. Totuşi, un teolog îl face răspunzător pentru acest rateu tot pe Klaus Iohannis. Nu mai lipsea decât un avocat, care să pledeze în acelaşi sens, adică anapoda, dacă nu aiurea.
Nu am nutrit o admiraţie deosebită pentru Traian Băsescu. Totuşi, trebuie să-i recunoaştem calităţile dânsului de strateg, ca şi cele colocviale, când apare în spaţiul public. În câteva intervenţii la diverse TV-uri s-a referit şi la acel Referendum care a fost iniţiat de dânsul, dar care a fost tot unul ratat. Întrebarea pusă atunci era una simplă şi clară, dar era una mixtă, adică avea două părţi: 1) Dacă cetăţenii sunt de acord (sau nu) ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300?; 2) Dacă cetăţenii sunt de acord (sau nu) ca cele două Camere ale Parlamentului să fie unificate într-o singură Cameră? Din relatările dânsului rezultă că acel Referendum nu a fost validat din cauza celei de-a doua părţi a întrebării. Şi aceasta pentru că în Constituţie existenţa celor două Camere este legiferată. De aici rezultă o concluzie simplă şi clară, aşa cum trebuie să fie şi întrebarea. Adică, întrebarea nici nu trebuie să implice un răspuns care este înscris verbal (legiferat) în Constituţie, dar care răspuns nici nu intră în conflict cu Constituţia, cu litera şi cu spiritul acesteia.
PS. În mass-media, comentatorii din toate părţile şi partidele dezbat aprig problemele acestui Referendum. Când vine vorba de ÎNTREBAREA ce urmează să fie formulată, ori alunecă în abstracţii şi clişee, ori ocolesc problema subtil, ori cad într-o tăcere semnificativă. Mai departe, urmează să schiţăm câteva alternative, ipoteze de lucru.