Recrutarea femeilor în armată - o reiterare a bancului cu șoricelul și balega | adevarul.ro

Recrutarea femeilor în armată - o reiterare a bancului cu șoricelul și balega

Publicat:
Ultima actualizare:
0

De curând, o nouă idee s-a lansat în spațiul public: înrolarea femeilor în armata ucrainiană. Rămași în pană de bărbați tineri care să servească pe front, politicienii lansează ideea de a recruta femei pentru a le trimite în lupta împotriva rușilor. Fostul emisar special american pentru Ucraina, Keith Kellogg, a lansat, pe data de 24 august într-un interviu, ideea de a recruta femei în armată.

O idee care merită explorată.

În primul rând, tehnic. Da, sigur, femeile au capacitatea de a lupta. O organizare cinică a armatei, de fapt, nu ar ignora această importantă resursă, pentru că, în afară de lupta efectivă corp la corp, care este tot mai desuetă în epoca războiului electronic, armata înseamnă mult mai mult. În primul rând, înseamnă luptă aviatică. Aici femeile și-au demonstrat din plin eficiența. În numărul al doilea al revistei Femeia din anul 1950, o avem pe aviatoarea Natalia Meklin, care a luptat în celebrul detașament al „Vrăjitoarelor nopții”, o formațiune a armatei sovietice formată din femei. Acestea, în ciuda faptului că li se dădeau cele mai proaste avioane, au fost extraordinar de eficiente în luptă, câștigând respectul colegilor, numeroase distincții militare și semănând teroarea în rândul inamicilor. Imaginea care o imortalizează pe Natalia Meklin ar merita un studiu semiotic în sine. Este imaginea Madonei, a mamei născătoare cu pruncul la sân, celebrată pentru eficiența lansării bombelor asupra inamicului.

Imagine aviatoarea V Meclin rezoluție buna png
Foto: Revista femeia, anul 1950, nr.2

Revista Femeia, 1950, an 3, nr. 2

Am identificat, cu ajutorul inteligenței artificiale, mai multe date despre aviatoarea sovietică născută, culmea, în… Ucraina:

În legenda fotografiei publicate în revistă, numele aviatoarei apare sub forma „V. Meclin”. Datele biografice menționate însă în text — cele 980 de zboruri de luptă, cantitatea de aproximativ 150 de tone de bombe lansate asupra inamicului și faptul că, după război, urma cursurile Institutului Militar de Limbi Străine — permit identificarea ei cu un grad foarte ridicat de certitudine. Este vorba despre Natalia Fiodorovna Meklin (Наталия Фёдоровна Меклин), ulterior Natalia Kravțova, una dintre cele mai cunoscute aviatoare sovietice ale celui de-Al Doilea Război Mondial.[1][2]

Documentele militare sovietice consemnează pentru Natalia Meklin 980 de misiuni de luptă, în cursul cărora au fost lansate 147 de tone de bombe. Cifra de „150 de tone” din revista românească reprezintă, prin urmare, o rotunjire foarte apropiată de datele existente în documentele militare.[1]

Natalia Meklin s-a născut la 8 septembrie 1922, în orașul Lubnî, în actuala Ucraina (!!!). Înainte de război a urmat cursurile aeroclubului din Kiev și a început studiile la Institutul de

Aviație din Moscova. În 1941 a intrat în armată, iar din 1942 a participat la operațiuni de luptă. A servit mai întâi în Regimentul 588 de bombardament nocturn, unitate care, în februarie 1943, a devenit Regimentul 46 de Gardă de bombardament nocturn.[2][3]

Această unitate, alcătuită din femei, a rămas celebră sub denumirea de „Vrăjitoarele Nopții” (Nachthexen), poreclă atribuită aviatoarelor de militarii germani. Echipajele foloseau biplane Polikarpov U-2/Po-2, avioane ușoare, construite în mare parte din lemn și pânză, cu o capacitate redusă de transport al bombelor. Tocmai această limitare obliga echipajele să efectueze numeroase ieșiri succesive în aceeași noapte, întorcându-se la bază pentru realimentare și reînarmare.[4]

În timpul războiului, Meklin a îndeplinit succesiv funcții de navigator, pilot, pilot principal și comandant de formație. A participat la luptele din Caucaz, Kuban și Crimeea, precum și la operațiunile din Belarus, Polonia și Germania. La sfârșitul războiului, acumulase cele 980 de misiuni de luptă consemnate în arhive.[1][3]

La 23 februarie 1945, Natalia Meklin a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice, Ordinul Lenin și medalia „Steaua de Aur” nr. 4855. Distincția îi fusese acordată pentru activitatea de luptă de până atunci, documentația de premiere menționând 840 de misiuni realizate până în decembrie 1944. De-a lungul carierei militare a mai fost decorată, între altele, cu trei Ordine ale Steagului Roșu, Ordinul Steaua Roșie și Ordinele Războiului Patriotic.[1][3]

După încheierea războiului, Meklin a continuat pentru scurt timp serviciul în aviație, apoi a trecut în rezervă. În perioada 1945–1947 a studiat la Universitatea de Stat din Moscova, după care a revenit în armată. În 1953 a absolvit Institutul Militar de Limbi Străine și a lucrat ulterior ca traducător-referent în cadrul Ministerului Apărării al URSS. S-a retras din serviciul militar în 1957, cu gradul de maior.[2][3]

Ulterior s-a dedicat traducerilor, activității editoriale și literaturii. Din 1972 a fost membră a Uniunii Scriitorilor și a publicat numeroase lucrări inspirate de experiențele din timpul războiului. Printre acestea se numără От заката до рассвета („De la apus până în zori”), Вернись из полёта! („Întoarce-te din zbor!”) și, împreună cu Irina Rakobolskaia, volumul Нас называли ночными ведьмами („Ne numeau Vrăjitoarele Nopții”), publicat în 2005.[3] Natalia Meklin-Kravțova a murit la Moscova la 5 iunie 2005, la vârsta de 82 de ani.

Arhiva digitală „Istoria Rusiei în fotografii” păstrează imaginea sub titlul „Comandantul de formație al Regimentului 46 feminin de aviație Taman, Natalia Meklin (Kravțova), cu fiul ei”. Fotografia este atribuită cunoscutului fotoreporter sovietic Evgheni Haldei (Yevgeny Khaldei), provine din colecțiile MAMM/MDF și TASS și este datată 1948–1950.[5]

Fotografia a fost realizată într-o perioadă în care Meklin își continua studiile militare postbelice, pe care le-a încheiat în 1953.[2][5]

Deci, aviație, operare drone, bruiaj electronic - sunt doar câteva dintre domeniile în care ar fi chiar indicat să se recruteze exclusiv femei pentru a putea rezerva bărbații pentru locurile unde e nevoie de forță brută. În plus, mergând până la capăt cu raționamentul ticălos, dar rațional, un șef de armată ar pune oamenii - deopotrivă bărbați și femei - foarte puternici în zone de conflict direct unde e nevoie de putere fizică, rezervând locurile menționate mai sus oamenilor - bărbați și femei - mai puțin dotați cu mușchi, dar îndemânatici și bine dotați cognitiv. De asemenea, armata înseamnă și transportul echipamentelor, unde e nevoie de șoferi, planificare și o serie întreagă de operațiuni care necesită, în primul rând, o pregătire mentală deosebită.

Dar, iată că, deși indezirabil, de principiu, patriarhatul împiedică o privire suficient de cinică asupra exploatării resurselor umane. Strict tehnic, privind lucrurile ca un robot fără sentimente și prejudecăți care are ca obiectiv eficientizarea folosirii resursei umane și considerând că omul este doar o resursă, da, femeile ar putea juca un rol foarte important în armată.

Motivele pentru care femeile sunt excluse din armată sunt jignitoare, misogine. Strict tehnic, o armată care s-ar fi gândit din timp cum să folosească eficient cetățenii, nu ar fi ezitat să organizeze pe criterii strict raționale recrutarea, folosind din plin femeile în zonele unde nu era strict necesară lupta directă. Femeile au scăpat de năpasta frontului nu pentru că cineva vrea să le protejeze, ci pentru că sunt privite cu maxim dispreț, indiferent de câte medalii și distincții militare ar fi obținut în trecut. Ura, disprețul și mentalitatea retrogradă sunt cele care țin femeile departe de front. Sunt privite în cel mai degradant mod posibil. Așadar, ele considerate ca niște ființe de mâna a doua, iar unii bărbați nutresc vagi sentimente de milă și îndurare - cam ca stăpânii față de animalele de companie.

„La noi democrația a venit cu datorii”. Cronica spectacolului „Profund îndatorați”

Soluția: uite, te respectăm, ia pușca și mergi să crăpi pe front!

Imagine banc vaca soricel png
Foto: Open AI

Ceea ce se petrece acum cu recrutarea e cam ca-n bancul cu balega și șoricelul.

Un șoarece stătea lângă o vacă. Vaca a făcut o bălegă exact peste șoarece, care a rămas ascuns, cu coada afară.

O pisică a văzut coada, a tras șoarecele din bălegă, l-a curățat și l-a mâncat.

Morala

●         Nu totul este așa cum pare.

●         Nu toți cei care te scot din bucluc îți vor binele.

Balega în cazul nostru, al femeilor, este mentalitatea misogină retrogradă. Un rahat care ne acoperă parțial ferindu-ne de răul cel mai mare: mersul pe front. Dar uite că acoperirea e, ca-n banc, parțială. Din acest motiv, politicienii doritori de cât mai mult sânge vărsat în Ucraina se gândesc să scoată femeile din acest bucluc, să le emancipeze, doar pentru a hrăni mașina de război cu viețile lor. Le emancipează să le trimită la moarte.

Nu oricine vrea să te elibereze de mentalitatea retrogradă îți vrea binele. Dacă există oameni care cred că pe politicienii care propun recrutarea femeilor în armată i-a apucat amocul feminist, aceia trebuie să își verse repede în cap o găleată cu apă rece ca să se trezească la realitate.

Nu știu cum se face, dar aproape de fiecare dată când un politician de tipul lui Kellogg vrea să lupte pentru egalitatea femeilor, o face ca să le bage într-o situație și mai proastă. Egalitatea cu bărbații se realizează când e vorba de chestiuni catastrofale: iată, pot și femeile muri cu arma în mână, ce minunat!

Opțiunile sunt nemaipomenit de ofertante: fie rămâi în rahat și accepți mentalitatea retrogradă, fie ieși ca să…mori. Nu-i frumos?

În caz că se întreba cineva de ce e vital să milităm pentru pace, cooperare și diplomație.

Referințe bibliografice Referințe bibliografice

1.       Герои страны / Heroes of the Country. „Меклин Наталия Фёдоровна”

[Natalia Fiodorovna Meklin]. Герои страны / Heroes of the Country. Disponibil online

2.       История России в фотографиях / History of Russia in Photographs.

„Командир звена 46-го женского авиационного полка Таманской дивизии Наталья Меклин (Кравцова) с сыном” [Natalia Meklin (Kravțova) cu fiul ei], fotografie de Evgheni Haldei, 1948–1950, colecțiile MAMM/MDF și TASS. История России в фотографиях. Disponibil online

Spunem nu războiului, spunem NU bazelor militare! - protest pacifist la Kogălniceanu

3.       Institutul de Aviație din Moscova (MAI). „Меклин (Кравцова) Наталья Фёдоровна” [Meklin (Kravțova), Natalia Fiodorovna]. Proiectul istoric al Institutului de Aviație din Moscova. Disponibil online

4.       MYRONYSHENA, Tania. „Kellogg backs mobilizing Ukrainian women, parliament says it is not under consideration”. The Kyiv Independent, 25 august 2026. Disponibil online

5.       The National WWII Museum. „Night Witches: The Soviet Women Pilots Who Terrified Nazi Soldiers”. The National WWII Museum, New Orleans. Disponibil online

6.       Память народа / Pamyat Naroda. „Меклина Наталья Федоровна” [Natalia Fiodorovna Meklin]. Память народа, bază de date a documentelor militare sovietice din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Disponibil online

7.       Revista Femeia. An III, nr. 2, 1950, p. 6.

Recrutarea femeilor în armată – o reiterare a bancului cu șoricelul și balega

Recent, o idee nouă a intrat în spațiul public: înrolarea femeilor în armata ucraineană. Rămași fără bărbați tineri de trimis pe front, politicienii lansează acum ideea de a recruta femei. Keith Kellogg, fost emisar special american pentru Ucraina, a propus asta pe 24 august, într-un interviu.

Sună ca o soluție? Hai să fim serioși.

E ca în bancul cu soricelul si balega. Un șoarece stătea lângă o vacă. Vaca a făcut o bălegă exact peste șoarece, care a rămas ascuns, cu coada afară.

O pisică a văzut coada, a tras șoarecele din bălegă, l-a curățat și l-a mâncat.

Morala

●         Nu toți cei care te scot din bucluc îți vor binele.

În cazul de față, mentalitatea misogină e balega ce le ferește pe femei de armată. Ele sunt ferite de armată pentru că sunt desconsiderate, nu pentru că bărbaților chiar le pasă de viața lor. Domnul Kellogg e ca pisica ce vrea să „salveze” șoricelul din balegă, ucigându-l. La fel și el, vrea să ne salveze de patriarhat, trimițându-ne pe front, la moarte.

Top articole

Partenerii noștri