Poveștile ostaticilor israelieni eliberați
0Organizația teroristă Hamas a eliberat până acum 105 dintre israelienii răpiți. Pentru aceștia, drama captivității s-a terminat. Dar cum trăiesc ei acum, după ce au fost ținuți ostatici aproape două luni?
A sunat telefonul și a venit vestea: Margalit Moses se afla pe lista primilor ostatici care vor fi eliberați din Fâșia Gaza pe 24 noiembrie, la doar câteva ore după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului. Organizația islamistă teroristă Hamas a răpit-o pe femeia în vârstă de 78 de ani din reședința acesteia, aflată în kibbutzul Nir Oz, în timpul masacrului din 7 octombrie.
„Desigur, am fost foarte bucuroși, dar și foarte îngrijorați”, își amintește fiul ei Yair Moses de amestecul de emoții pe care le-a trăit din acel moment. Înainte ca prima eliberare de ostatici să aibă loc, nimeni nu știa dacă aceasta „se va întâmpla cu adevărat, dacă toți cei de pe listă vor fi puși în libertate, cum va funcționa predarea către Crucea Roșie, cum vor ajunge oamenii în Egipt și de acolo înapoi în Israel, cât timp va dura întreaga procedură”, povestește bărbatul, într-o discuție cu DW.
Abia când și-a văzut mama în primele filmări pe care Hamas le-a difuzat după predarea ostaticilor către reprezentanții Crucii Roșii Internaționale, a înțeles că întoarcerea acasă promisă chiar devine realitate. „În momentul în care am văzut-o făcând cu mâna din mașină și apoi alergând spre autobuz, ne-am dat seama că părea în regulă, cel puțin fizic. Și am fost extrem de fericiți", spune Moses.
Griji pentru starea psihică a ostaticilor
Multe dintre cele 110 persoane eliberate păreau nevătămate, la prima vedere. Mulți slăbiseră, e drept. Dar, cu excepția celor răniți în timpul răpirii, majoritatea ostaticilor nu aveau leziuni evidente. Îngrijorătoare, însă, este sănătatea lor mentală.
Printre cei răpiți din diversele localități din sudul Israelului, în dimineața zilei de 7 octombrie, unii și-au văzut membri ai familiei sau vecini uciși. Alții au aflat abia după eliberare că și alte rude au fost răpite. Iar deocamdată bărbații israelieni adulți luați ostatici nu au fost încă eliberați.
În atacurile teroriste din 7 octombrie, 1200 de israelieni au fost uciși de Hamas și 239 de persoane au fost răpite și ținute în captivitate în Fâșia Gaza. Acolo unde, de pe altă parte, peste 15.800 de palestinieni ar fi fost uciși de armata israeliană de la începutul războiului, potrivit cifrelor Ministerului Sănătății, controlat în Gaza de Hamas. Informațiile nu pot fi verificate din surse independente.
„Unii ostatici au fost bătuți”
Experiențele trăite de ostatici încep să ajungă, deocamdată fragmentat, și la publicul israelian. Nu tot ce foștii prizonieri povestesc familiilor se poate și comunica public. „Nu putem împărtăși toate cele aflate de la mama mea. Ni s-a cerut să nu facem acest lucru, din îngrijorare pentru ostaticii care sunt încă acolo”, explică Yair Moses, fără a preciza cine le-a transmis această cerere. „Pot să vă spun că ea a încercat să rămână pozitivă, a încercat să-i ajute pe ceilalți, de exemplu când oamenii în vârstă trebuiau să meargă la toaletă. A încercat să cânte cu alții sau să facă schimb de idei, să vorbească între ei".
În filmările cu ostaticii predați Crucii Roșii Internaționale de luptătorii Hamas se vede cum unii dintre cei eliberați și-au luat rămas bun de la răpitori. „A făcut parte din spectacolul eliberării și au trebuit să joace acest rol”, este de părere Asher Ben-Arieh, profesor la Școala Paul Baerwald de Asistență Socială de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. „Din relatările celor care au ieșit din captivitate, din constatările fizice și psihologice, din poveștile pe care le auzim reiese că prizonieratul a fost orice altceva decât prietenos.”
Specialistul în traumatologie infantilă a lucrat la liniile directoare ale protocoalelor ce urmau să fie aplicate în tratamentul ostaticilor eliberați și a vorbit mai ales cu copii și mame. „Au fost și mărturiile ostaticilor thailandezi. Unii au fost tratați puțin mai bine, alții mai rău. Unii au fost bătuți, alții au fost privați de mâncare sau împiedicați să doarmă. A fost brutal".
O fetiță de nouă ani nu mai vorbește decât în șoaptă
La început primeau încă mâncare suficientă dar, pe parcurs, aceasta a devenit din ce în ce mai puțină, doar orez și biscuiți, au povestit rudele altor ostatici citați de presa israeliană și internațională. Potrivit mătușii sale Deborah Cohen, Eytan, în vârstă de 12 ani, a fost forțat să se uite la „videoclipuri horror din 7 octombrie” și a fost ținut singur într-o cameră pentru ceva timp. „Când a ajuns în Gaza, oamenii pe lângă care a trecut l-au bătut”, a relatat Cohen unui post de radio francez. „Au amenințat copiii cu arma să nu plângă!”.
După ce s-a întors din Fâșia Gaza, Emily vorbea doar în șoaptă. „Când mi-a vorbit, nu am putut înțelege nimic”, povestește tatăl copilei de nouă ani.
Hila, în vârstă de 13 ani, a stat 50 de zile în întuneric, fără posibilitatea de a face duș și cu puțină mâncare. Unii dormeau pe bănci, alții pe saltele pe podea. Li s-a spus ca ziua să vorbească doar în șoaptă iar noaptea deloc, a relatat unchiul Hilei, Yair Rotem, în presa israeliană.
Medicii și psihologii au sfătuit familiile să nu pună presiune pe cei eliberați cu întrebări sau informații. Tot ce au aceștia acum nevoie este sentimentul că sunt din nou stăpâni pe soarta lor, explică specialistul în traumatologie Asher Ben-Arieh. „Cel mai important este să nu decizi în numele lor. Trebuie să-i întrebi ce vor să facă sau să nu facă și să le permiți să-și recapete controlul asupra vieții cât mai mult posibil".
Hamas mai ține peste 130 de israelieni în prizonierat
Pentru Yair Moses, coșmarul este departe de a se fi terminat: tatăl său este încă ostatic la Hamas. Părinții săi, divorțați, locuiau ambii în Nir Oz. Despre tatăl în vârstă de 80 de ani nu a venit nici o veste de două luni. Autoritățile israeliene presupun că 137 de ostatici sunt în continuare în prizonierat la gruparea teroristă palestiniană.
Crucii Roșii Internaționale nu i s-a permis, deocamdată, accesul la ostaticii din Gaza. „Pe zi ce trece îmi fac griji tot mai mari pentru tatăl meu dar și pentru toți ceilalți care sunt încă acolo”, spune Yair Moses. Și el a crescut în Nir Oz și îi cunoaște personal pe mulți dintre locuitorii kibbutzului. „Pentru mine nu este doar o listă de nume, îi știam pe toți. Dar și ceilalți, pe care nu-i cunosc, fie că sunt tinerii de la concertul de la Re'im, fie că sunt soldați - toți trebuie să se întoarcă”.
Se încarcă comentariile...
