Poate ar fi momentul să începem discuţiile despre o confederaţie România-Republica Moldova

0
0
Publicat:

Contextul intern şi extern este favorabil acestui proiect. Rusia nu mai are resurse şi interesul să susţină Transnistria în sfera ei de influenta, şi se discută intens atât la Chişinău cât şi la Tiraspol despre o reintegrare a Transnistriei în Republica Moldova, ca soluție a evitării unei crize profunde economice şi umanitare în Transnistria.

moldova europa jpg

Rusia este aproape de colapsul economic, Ucraina ii distruge aproape zilnic industria de prelucrare a petrolului, şi veniturile Rusiei se prăbuşesc în consecinţă.

După trei ani şi jumătate Rusia a reuşit să ocupe doar 20% din teritoriul ucrainian, cu pierderi colosale în oameni, bani şi tehnică militară. Nu se întrevăd progrese pe linia frontului, mai ales acum că vine iarna.

Donald Trump a întors foaia, nu mai susţine Rusia în războiul cu Ucraina, oferă informaţii importante şi, posibil în viitor, rachete Tomahawk şi alte echipamente armatei ucrainiene.

În Republica Moldova şi în România au câştigat în recentele alegeri forțe politice pro-europene, care înţeleg interesele ambelor ţări rezultate dintr-o cooperare mai profundă. Maia Sandu și Nicușor Dan se înțeleg foarte bine, și n-ar fi exclus ca discuțiile pe această temă să fi început deja între cei doi președinți.

Unirea României cu Republica Moldova nu este încă agreată de moldoveni, doar 30-40% dintre ei ar dori o asemenea unire. Românii o agreează în proporţie de 70%.

Rămâne să începem discuţiile despre o confederaţie România-Republica Moldova

În Republica Moldova trăiesc mulţi cetăţeni români, care au dreptul, conform Constituţiei, la protecţie din partea statului român. De curând, şeful Armatei Române, generalul Gheorghiţă Vlad a menţionat că statul român este obligat să asigure protecţie cetăţenilor români, chiar dincolo de graniţele ţării. Și viitoarea Lege a Apărării Naționale prevede acest lucru.

O confederaţie este o uniune între două sau mai multe state suverane, care colaborează prin instituţii comune limitate (de exemplu în apărare, politica externă, economie), dar îşi păstrează independenţa politică şi juridică. Elveția este un bun exemplu care a fost, iniţial, o confederaţie de cantoane independente. 

În esenţă, o confederaţie România-Republica Moldova ar avea nevoie de un tratat de confederaţie, dar două guverne şi doua parlamente naţionale, o Adunare Confederală pentru decizii comune în politică externă, apărare, economie. Tratatul de confederaţie ar trebui să prevadă apartenenţa Republicii Moldova la UE şi NATO, ca membru al confederaţiei România-Republica Moldova. S-ar rezolva astfel dezideratul Republicii Moldova de a fi membru UE şi NATO.

În viitor, dacă Rusia se reface după războiul cu Ucraina, şi are aceleaşi vise imperiale ca în prezent, nu s-ar mai putea atinge de Republica Moldova, devenita membru UE şi NATO.

Şi starea economică a cetăţenilor din Republica Moldova s-ar îmbunătăţi prin cooperarea celor două economii din confederaţie. Iar dacă în viitor, după ani de cooperare în confederaţie, moldovenii vor ajunge la concluzia că merită să se unească cu România, o vor face. Modul în care românii s-au comportat şi se comportă cu minoritatea maghiară este o dovadă suficientă că şi moldovenii vor fi trataţi cu respect, dacă vor decide să se unească cu România.

Statutul de confederaţie ar presupune o monedă comună, posibil leul românesc, o armată comună sau coordonată, politica externă unificată în cadrul UE şi NATO, mobilitatea tuturor cetăţenilor moldoveni în cadrul UE şi spaţiului Schengen.

Dificultăţile ce trebuie surmontate

Este necesară modificare Constituţiilor celor două ţări (România este republică unitară, Moldova republică suverană). Sunt necesare referendumuri în ambele state, modificări şi unificări ale legislaţiei celor două ţări.

Momentul actual este propice, reacţia Rusiei va fi modestă, pentru că are preocupări majore în salvarea propriei economii şi poziţiei sale internaţionale.

Este bun momentul actual ca specialiştii din ambele tari să înceapă discuţiile despre avantajele şi dezavantajele constitutirii unei confederaţii România-Republica Moldova.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite