Pentagonul solicită să aibă posibilitatea de a mobiliza mai mulţi rezervişti în caz de dezastre sau război

Este o problemă teribil de interesantă şi care, pe zi ce trece, capătă o din ce în ce mai mare relevanţă nu numai pentru societatea americană supusă acum raţionamentelor de securitate ale echipei Trump, ci pentru multe (chiar neaşteptat de multe) dintre societăţile din spaţiul euro-atlantic.

Ele sunt confruntate acum cu un nivel surprinzător de puternic al violenţelor stradale cu motivaţii multiple, plecând de la confruntarea extremiştilor în adevărate bătălii de stradă cu motivaţii rasiale, trecând prin protestul împotriva gestionării răspunsului la pandemiei şi ajungând la ceea ce de-abia acum se află în fază de început, adică nemulţumirea  faţă de agravarea condiţiilor sociale, creşterea şomajului şi inegalităţilor sociale.

Cum se răspunde? Tradiţional, folosind toate portiţele legislative create din timp pentru a permite o intervenţie graduală a forţelor de ordine, culminând cu cea a unităţilor speciale anti-manifestanţi, încercând izolarea nucleelor violente. Acesta este - mai bine zis era - raţionamentul după care se acţiona până acum şi realitatea nu numai că a arătat că este depăşit şi insuficient, dar şi că, de la un moment dat, în anumite condiţii, aceste procedee şi formule de intervenţie devin chiar contraproductive. Asta aflăm noi acum, dar, iată, vedem că analiştii Pentagonului elaboraseră de mai mult timp analize şi au formulat proiecte legislative pentru a solicita Congresului să aprobe mărirea semnificativă a pragului autorizat de lege pentru chemarea rezerviştilor într-un număr mai mare decât este permis acum, "în caz de urgenţă naţională sau de război".

Iar asta se petrecea înainte de convocarea Gărzii Nţionale pentru a răspunde situaţiei de criză generate de manifestaţiile generate de uciderea lui George Floyd, propunerea Departamentului Apărării datând din 4 mai, aşa cum arată Steven Aftergood pentru FAS.

El spune că, în termenii legislaţiei actuale (o aveţi aici https://www.law.cornell.edu/uscode/text/10/688a ) "militarii au voi să recheme în sericiu activ nu mai mult de 1000 de rezervişti "pentru a face faţă unei cerinţe foarte intense şi unei capacitâţi slabe ca densitate" sau, când este nevoie "pentru a face faţă unor cerinţe pe timp de pace sau război".  Vorbim deci de o extindere a puterilor legale confrite direct Pentagonului căci o lege federală din 1953 (US Code 1230) oferă Preşeduintelui posibilitatea de a chema sub arme , în perioadă de urgenţă naţională, până la un milion de rezervişti pentru o perioadă de unul până la doi ani. Puteţi accesa aici propunerea Pentagonului.

La fel de interesantă pentru viitorul care se întâmplă azi, este definiţia pe care cei din departamentul american al apărării o dau situaţiilor pentru care pot cere o mărire a efectivelor de rezervişti rechemaţi în serviciu activ. Este o măsură care poate fi luată din cauza "impredictibilităţii războiului sau a unor urgenţe naţionale precum pandemia de Covid-19". Aporbarea de către Congres a unei asemenea schimbări legislative, se argumentează de către Departamentul Apărării american, "i-ar oferi o mai bună poziţie pentru a răspunde adecvat unor situaţii neprevăzute şi cu evoluţie rapidă". Extrem de interesant, tocmai pentru că, deschiderea presupusă este într-atât de mare încât poate presupune cam orice, oricând, din partea oricărui politician aflat în poziţia de da ordine în acest sens. Steven Aftergoog anunţă că, în luna martie - aşa cum a fost menţionat pe situl Military.com, "Departamentul Apărării a contactat peste 800.000 de rezervişti pentru a se asigura că vor dori să ia parte la lupta împotriva pandemiei".

Desigur, pandemia a fost o situaţie extremă care a pus la grea sau foarte grea încercare sistemele administraţiei din fiecare ţară, testându-i vulnerabilităţile şi, aşa cum s-a văzut şi în SUA, capacitatea liderilor de a oferi o soluţie, cu rezultatele pe care deja le cunoşteţi, cu SUA pe primul loc în lume la îmbolnăviri şi decese, iar problemele sunt foarte departe de a se fi încheiat.

Iată de ce, în acest context, suprapunerea tensiunilor sociale pe ceea ce este tragedia reală provocată de pandemie, reprezintă deja o vulnerabilitate naţională şi care prezintă semne că s-ar transforma în revoltă socială extinsă.

Caz în care apare întrebarea dacă efectivele combinate ale forţelor de ordine mai sunt credibile ca forţă de răspuns sau chiar de represiune a manifestaţiilor violente care ameninţă să se transforme în revolte anarhice. A doua întrebare este dacă, an condiţiile extreme care au apărut în primul rând în câteva oraşe din SUA, apoi în altele din Europa occidentală, politicul calibrează îndeajuns de precis gradul defolosire al forţei, inclusiv al forţei letale, fiind vizibil că aici se poate să fie următorul factor declanşator de proteste în serie. Devine din ce în ce mai greu de trasat limita extrem de fină între nevoia de a gestiona o situaţie de extremă urgenţă cum este cea provocată de un dezastru natural şi controlul tulburărilor civile care depăşesc nivelul de răspuns asigurat de maximum ce poate oferi ansamblul forţelor de ordine . Aici este nevoie de noi reglementări şi noi definiţii de misiuni. Altfel, aşa cum vedeţi aici https://www.moaa.org/content/publications-and-media/news-articles/2020-news-articles/answering-the-call-thousands-of-army-retirees-offer-to-return-to-fight-covid-19/ răspunsul prevăzut în faţa iniţială, cel al luptei împotriva pandemiei, a mobilizat 17.000 de rezervişti care ua răspunsul apelului "schimbările extraordinare necesită soluţii extraordinare". Prin Ordin Executi, pe 27 martie, Trump a dat o asemenea autorizaţie dar, atenţie, exclusiv în contextul asigurării unui răspuns naţional optim la poandemiei. Dar, de aici şi până la a fi scoşi în dispozitive de luptă pe străzi pentru a asigura perimetre de securitate anti-demonstranţi este cale lungă şi, de aici, au ieşit toate discuţiile şi dezbaterile pro şi contra despre care s-a vorbit atât de mult în ultima perioadă.

Iată de ce, foarte rapid, discuţia amorsată de Departamentul Apărării din SUA va devni extrem de importantă pentru o alegere fundamentală, cea pe care politicienii vor fi nevoiţi s-o facă extrem, extrem de rapid dacă protestele nu numai cresc în violenţă şi amplitudine, ci încep să fie animate de grupări înarmate şi cu agende politice din ce în ce mai evidente şi adversative. Pe fond, marea decizie va trebui să privească posibila extindere a rolului armatei, a oricărei armate naţionale, astfel încât forţele sale de rezervă să poată fi chemate sub arme pentru a îndeplini un rol specific în interiorul frontierelor naţionale, primind eventual instrucţie şi armament special destinat noilor tipuri de misiuni, care vor fi acelea.

Deocamdată, aşa cum s-a văzut, armata nu este pregătită să răspundă, altfel decât conform procedurilor şi cu cu ajutorul armamentului clasic unor mişcări stradale care, chiar dacă au potenţialul de a se transforma în revolte urbane sau mişcări insurecţionale, cel puţin iniţial, în primele puncte de contact cu forţele de ordine, grupează indivizi neînarmaţi. Şi asta ar presupune un masacru.

În ce moment ar trebui sau ar putea interveni armata cu forţa ei superioară şi cu tehnica sa de luptă pentru a suplini sau chiar a înlocui poliţia, jandarmeria şi forţele speciale de intervenţie? Care este nivelul de primejdie pe care trebuie să-l reprezinte asemenea mişcări de stradă pentru ca, pe timp de pace, responsabilitatea de a stabili perimetrele  defenisive şi de a elabora ordinele de luptă respective să treacă de la poliţie şi jandarmerie la armată şi ce reacţie va produce la nivelul populaţiei? Chiar în perspectiva extremă a unui război civil, răspunsuri de acest fel nu sunt deloc uşor de dat deoarece, după cum se vede, pospaiul de civilizaţie şi democraţie este într-atât de subţire încât şocurile succesive din aceste zile fac ca societăţi întregi să fie scuturate de fiorii aceloraşi bătălii vechi şi niciodată stinse între rase, mentalităţi şi nemulţumiri generate de sărăcie şi intoleranţă.

Se poate ca, pe viitor, să existe efective de militari în rezervă care să primească o pregătire specială pentru astfel de situaţii. Până atunci însă, vor acţiona conform a ceea ce au învăţat, adică armată clasică pentru operaţiuni clasice, numai că de data asta pe străzile propriilor oraşe. Posibil coşmar în perspectivă.

Sigur că acest e probleme trebuie puse, dacă este nevoie trebuie într-adevăr ca situaţii de acest gen să fie foarte atent legiferate. Dar mai ales, pare să fie imperios nevoie să fie puse, în unele ţări ale lumii, pentru că asta pare a fi ultima soluţie. Şi asta mi se pare adevărata mare tragedie a timpului nostru, cea la care, bolnavi fără speranţă de politicihie şi farafastâcurile sale, privim cu indiferenţă, chiar ca la un spectacol ăl altora, cu mizele şi suferinţele altora.

Cine ştie ce poate să iasă.