Pactul de la Snagov şi Pactul pentru Basarabia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe data de 12 octombrie 2014 peste 10 000 de români au ieşit pe străzile din Bucureşti şi au cerut Unirea celor două state româneşti şi măsuri concrete pentru ca acest deziderat să se întâmple. E nevoie ca România să aibă o politică activă şi unionistă pe Republica Moldova, fiind nu doar în interesul naţional ci şi în cel de securitate Unirea celor două state româneşti.

Pe data de 21 iunie 1995 factorii politici dar şi de securitate din România s-au reunit la Snagov. Atunci s-au pus bazele unei înţelegeri în interesul statului român, respectiv aderarea la blocul de securitate colectivă NATO şi al celui economic găzduit de Uniunea Europeană. Aderarea la cele două a fost o măsură logică cu scopul de a reintroduce România în sistemul de alianţe democratice din care făcuse parte şi înainte de cel de al doilea război mondial.

Pentru acest lucru a fost nevoie de un consens naţional, scopul urmărit fiind desigur securizarea în faţa principalei ameninţări externe la adresa României: Federaţia Rusă. Factori prezenţi la faţa locului afirmă că reacţia lui Ion Iliescu nu a fost tocmai în concordanţă cu decizia luată şi că ulterior securitatea moscovită a luat măsuri active pentru distrugerea economică a României prin intermediul agenturii de la Bucureşti(privatizări frauduloase).

Revenind la subiect, integrarea în cele două blocuri a reprezentat o etapă absolut necesară pentru garantarea securităţii României. Trebuie să recunoaştem că am putut beneficia şi de un context internaţional favorabil, respectiv slăbiciunile statului rus din acea perioadă. Cel mai probabil că dacă am fi amânat intrarea în NATO sau EU până la consolidarea regimului Putin, soarta noastră ar fi semănat destul de mult cu cea a Ucrainei. Federaţia Rusă nu s-ar fi dat înapoi pentru a folosi presiunea militară ca să împiedice extinderea NATO.

De-alungul ultimilor ani Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a propus factorilor politici, societăţii civile şi apoi presei un Pact pentru Basarabia. La acesta au aderat peste 100 de asociaţii, un număr considerabil de deputaţi şi eurodeputaţi iar în ultima lună şi importante instituţii de presă din România.

Pactul pentru Basarabia reprezintă angajamentul luat de factorii din România pentru a susţine deschis Revenirea pe căi democratice a Republicii Moldova la România. Iniţiativa a fost luată de către societatea civilă, de altfel normal pentru că dincolo de voinţa politică este nevoie de dorinţa poporului român de pe cele două maluri ale Prutului.

Fiecare dintre noi poate să îţi ia angajamentul de a ajuta în acest sens, fiecare lucru făcut, oricât de minor, reprezentând un pas în direcţia revenirii la normalitate.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite