O scurtă schiţă biografică a birocraţiei

0
0

Nu putea bănui zeul Kratos, zeu al Puterii la elini, ce destin aparte îl aşteaptă, după decesul Olimpului. Asociate strâns cu Puterea, toate regimurile politice îi conservă numele, că este vorba de aristocraţie, plutocraţie sau democraţie. Iar la bătrâna birocraţie, care încă nu a ieşit la pensie, se mai adaugă şi recenta, tânăra meritocraţie.

Ne putem aminti şi de noocraţia propusă de Camil Petrescu, ea fiind puterea intelectualilor, a „intelighenţiei” Dar, fiind vorba aici doar de Birocraţie, să începem cu începutul.

Povestea începe cu scaunul, o mobilă imobilă, pe care omul stă aşezat la masă, fie ca să mănânce, fie la poveşti, sau la taclale. Numai  la „Masa Tăcerii” cei 12 meditează într-o tăcere deplină. Apoi, când spunem despre cineva că are „scaun la cap”, înţelegem că are mintea aşezată, nu una zburdalnică sau rătăcită. Scaunul poate deveni şi „scaun domnesc”, acesta fiind tronul, pe care este aşezat regele sau împăratul. Între ele, ca element de tranziţie, se află fotoliul, pe care stă boierul, aristocratul, dar poate sta şi un membru al „aristocraţiei muncitoreşti”. În cazul funcţionarului, scaunul devine fotoliu iar masa devine birou. Pe birou stau tot felul de documente, între care distingem trei categorii esenţiale: Legi (Regulamente), Cereri şi Rezoluţii. Ele sunt pâinea cea de toate zilele a birocratului. Birocraţia este strâns asociată cu Puterea care decide, faimoasele „Birouri politice” de pe vremuri fiind concludente în acest sens.

Pe vremea lui Victor Ponta s-a încins o dispută aprigă privind relaţia dintre condiţia de demnitar şi aceea de funcţionar. S-a mers pe delimitarea tranşantă între „demnitar” şi „funcţionar”, ca şi cum ar fi sub demnitatea unui demnitar să fie el şi un funcţionar. În subtextul dezbaterii era prezentă ideea obsesivă a „privilegiilor demnitarului”, care nu este doar un simplu funcţionar. Numai că, foarte adesea, el nu este nici un „simplu cetăţean”, în numele căruia vorbeşte, totuşi. Demnitarul stă undeva sus, iar funcţionarul stă undeva jos. Ceea ce nu-i împiedică, nici pe primul, nici pe al doilea, să fie birocraţi.  De fapt, birocraţia porneşte de sus în jos, dar este susţinută şi invers, adică de jos în sus.

Nivelul cel mai înalt al organizării unei societăţi este Legislaţia. De la străbunii noştri latini ştim că o Lege trebuie să fie „Simplă, clară, şi dreaptă”. În acest caz, Legea este şi stabilă, adică nu se schimbă de la o zi la alta. De aceea, „Constituţia SUA” este dată ca un model, unul mereu invocat, şi tot mereu ocolit, sau neurmat. Dar, ca model de stabilitate poate fi dat şi „Decalogul” iudeo-creştin, majoritatea cetăţenilor României fiind creştini.  Există mai multe raţiuni temeinice pentru schimbarea Legislaţiei, mai ales după 1989. Numai că, la aceste raţiuni temeinice, se adaugă cel puţin trei motive, care au alte „temeiuri”, mai puţin raţionale.

Mai întâi, oricât de raţională ar fi o Lege, infractorii, care sunt „băieţi deştepţi”, găsesc modalităţi prin care „să  o tragă pe sfoară”. Aici intră în joc „cinstitul matrapazlâc”, care formal este legal, dar prin conţinutul faptelor, el este infracţional. Legiuitorul se simte obligat, juridic şi moral, să  perfecţioneze acea Lege. După câtăva vreme, noua formă va avea aceeaşi soartă, încât volumul Legislaţiei sporeşte iarăşi, în proporţii volumetrice.... Romancierul Dürrenmatt crede că războiul dintre Judecător şi Infractor este unul fără de sfârşit. În acelaşi sens, în „Existenţa Tragică”, metafizicianul D.D. Roşca afirmă că opoziţia dintre Raţional (R) şi Iraţional (IR), inclusiv în sfera umanului,  este una eternă.

În al doilea rând, Legile sunt elaborate şi/sau modificate în Parlament. Numai că, „aleşii neamului”, fiind organizaţi legal în partide, se mai organizează şi după alte criterii, mai puţin vizibile. Astfel se ajunge la „grupurile de interese” care sunt transpartinice. Prin tot felul de alianţe strategice, adică de „combinaţii”, Legile sunt elaborate şi/sau modificate în consens cu acele interese, nu cu interesele ţării, cu „interesele naţionale” cum le numea fălos (dar fără de folos) Gabriel Oprea. Acestea sunt ceea ce un comentator (Paul Hărăguş) numea „Legi cu dedicaţie”.

În al treilea rând, nu se face întotdeauna distincţia simplă şi clară dintre „Lege” şi „Regulamentul de aplicare” al acelei Legi. De aceea, există Legi aprobate, dar care nu sunt însoţite şi de acel „Regulament de aplicare”, care urmează să fie elaborat cândva, cine ştie când! Şi, invers, există destule Legi -precum „Legea 254/2013”, pe care am încercat să o parcurg de la început până la sfârşit -, care,  prin mulţimea de articole, de puncte şi de subpuncte (litere) conţinute în ele, lasă impresia că în corpul lor a fost cuprins şi „Regulamentul de aplicare”.  

Pe cele trei căi colaterale, Legislaţia devine arborescentă, încât universul nostru legislativ riscă să îl concureze pe cel al lui Kafka. „Contribuţia” birocratică venită de sus este dublată de „contribuţia” plecată de jos, unde Birocraţia şi Birocratul se simt ca la ei acasă, după cum vom vedea.

PS Odată cu hârtia, văzută ca suport al scrisului, începe „Galaxia Gutenberg”. Ea urmează să fie înlocuită de „Galaxia Marconi”, în care suportul informaţiei este semnul electronic. Ceea ce putem numi „Foarfecele lui Dacian Cioloş” participă la tranziţia dintre cele două Galaxii, deci şi la necesara limitare a Birocraţiei.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite