O alianţă istorică: Tanda cu Manda
0După scremeri hilare, muntele pedelist a născut un şoricel hazliu: Mişcarea Populară (MP) este una dintre cele mai trăsnite idei produse de clasa politică românească după '89.
Curentul futurist al tinerilor filfizoni a învins moşmondeala venerabililor din conducerea PDL. Strategul Baconschi a lovit din nou: habemus „un nou contract politic pentru România". Apăsat „de dreapta", MP va fi însă dotat, avertizează Baconschi, cu „o umbrelă mai largă (ce) va aduna toate forţele, inclusiv ONG-uri, personalităţi independente, reţele asociative corporatiste... „Acelaşi Baconschi vede în MP şi Partidul Ecologist, Fundaţia „Pro-vita (pentru Născuţi şi Nenăscuţi)", Fundaţia (sa) Creştin-Democrată etc. Şi „UNPR şi-a manifestat dorinţa", menţionează Baconschi, precum şi PNŢCD, dar e loc şi pentru cei din „Noua Republică" (deşi, remarcă Baconschi, „le lipseşte experienţa şi nu au mare lucru de oferit"). Imperiul radicalilor liberi contraatacă. Boc anunţă: „Sigla (MP) va fi o inimă pe fond verde". Baconschi: „Să fim inimoşi (...), trandafirul este simbol socialist". Păşim peste abisuri. Blaga: „MP nu face bine PDL, schimbând sigla, o parte din electorat te-ar putea întreba: dar ţi-e ruşine de sigla ta?" Oltean: „Nu am crezut şi nu cred în MP". Tot Oltean, mai târziu, către jurnalişti: „Deci aţi înţeles absolut greşit!" Boc: „Se va încheia un protocol de susţinere cu UNPR." Berceanu: „Puteţi să semnaţi 132 de protocoale, pentru mine Antonie Solomon (UNPR, n.n.) este un puşcăriaş". UNPR în MP? Macovei: „Nu, pentru că este partid declarat de stânga". Noua Republică? Neamţu, lider: „Nu ne aliem cu PDL, sunt o structură coruptă!" PNŢCD? Care PNŢCD? Aripa Ciuhandu-Ciorbea - încă fâlfâind în CDR, ori aripa Pavelescu - tare în hârtii şi ştampile? PNG? „Nu, nu, nu" - Baconschi repetează ("compromisurile majore nu ţin seama de valorile esenţiale ale dreptei"). Udrea: „Noi avem o majoritate cu PNG, aş fi foarte atentă la exprimările definitive...". Delir expansionist, comic şi absurd. Macovei, conclusivă: „Lumea nu cred că mai înţelege ceva, dar o grupare de dreapta trebuie să existe în România!" Aferim! Aşa cum se lasă descrisă de mamele şi taţii care au procreat-o, MP este un talmeş-balmeş de stânga-dreapta-creştin-democrat-conservator-progresist-republican-monarhist-popular-ecologist-criptolegionar-civic-garantat Băsescu. „Vast program...", vorba lui Charles de Gaulle. Liber-schimbismul vrea la putere, dar stă cu ochii pe opoziţie: „Luaţi seama: vrea să ne potcovească! (Râsete şi sâsâituri)".
Radu Călin Cristea este analist politic