Noii Asasini sunt deja pe poziţiile de luptă
0
Nu este o poveste. Nu este vorba despre o legendă urbană. Este o realitate care străbate istoria: Secta Asasinilor şi doctrina lor, reluată acum, la început de mileniu, în formula, la fel de înspăimântătoare ca odinioară, a ucigaşilor sinucigaşi.
Pentru început, îngăduiţi-mi reamintirea unei legende pe care unii o consideră printre cele fundamentale pentru înţelegerea mentalităţii specifice a lumii arabe. Lume pe ce care, cu armele în mână (dar nu numai) au încercat s-o cunoască templierii veniţi să elibereze Sfântul Mormânt, ei fiind cei care aveau să vorbească lumii, cu reală spaimă, nu numai de marele duşman militar, Saladin, ci şi de cel pe care-l numiseră Bătrânul de pe Munte (Chair al-Jabal): Hasan Sabbah, căruia Omar Khayam îi spunea că „în tine sunt şi paradisul şi infernul”.
Relatarea lui Marco Polo identifică cetatea fortificată în care Bătrânul de pe Munte îşi strîngea adepţii, cetatea Alamut (la 1800 m.altitudine, în munţii Elbruz, zona Mazenderan, la sudul Mării Caspice) devenind parte a mitologiei Orientului Mijlociu deoarece de acolo avea să iradieze, timp de secole, puterea înspăimântătoare a adepţilor luii Sahhab, denumiţi hassidinii, originea termenului contemporan de asasini.
foto: Fortăreaţa Alamut
Erau organizaţi în grupe de luptă de şase persoane, pe sistemul de acum al trupelor de comando. Misiunile erau exclusiv sinucigaşe, căci ei trebuiau să ucidă în vazul lumii, în mulţime, sacrificându-şi totodată propria viaţă, transmiţând astfel exact acelaşi tip de semnal de violenţă şi fanatism pentru o idee sau o credinţă pe care, peste secole, vor să-l dea şi atentatorii sinucigaşi de azi...
Nu ajunge să ne ucidem duşmanii, nu suntem nişte ucigaşi, suntem cei care execută o misiune, trebuie să acţionăm în public pentru a da un exemplu. Ucidem un om, terorizăm o sută de mii. Într-adevăr, nu este suficient să execuţi oameni şi să răspândeşti teroarea, dar trebuie să ştii cum să mori căci, dacă ucigând, ne descurajăm duşmanii să mai îndrăznească să facă ceva împotriva noastră, alegând să murim în modul cel mai curajos posibil, obligăm mulţimea să ne admire. Facem asta pentru că, din acea mulţime de oameni, se vor ridica unii care vor veni să se alăture rândurilor noastre. A muri este mai important decât a ucide. Ucidem pentru a ne apăra, murim pentru a converti, pentru a cuceri. A cuceri este un scop, a te apăra nu este decât un mijloc. Nu sunteţi făcuţi pentru această lume, ci pentru cealaltă.
Hasan Sabbah (Sayyadina Hasan Bin Sabbah 1034-1124), Marele Maestru al Sectei Asasinilor
Cum erau recrutaţi? Povestea spune că erau răpiţi adolescenţi din zonele cel mai sărace, imediat drogaţi pentru a se trezi mai apoi în realitatea de vis de la Alamut unde, timp de câteva săptămâni, aveau la dispoziţie opulenţa de vis pe care o asemănau doar paradisului: femei, mâncăruri exotice, luxul unor încăperi superbe cu băi de marmură... Între timp, în mâncare li se punea hasis amestecat în dulceaţa de tradafiri (de aici numele de Haşişini, Hassidini), ceea ce le inducea o stare soporifică cvasi-permanentă în care deveneau extrem de sensibili la mesajele de îndoctrinare pe care le rostea Bătrânul de pe Munte. Deveneau dublu dependenţi, atât de drog, cât şi de mediul de vis în care trăiau. Ca o paranteză, tipul acesta de îndoctrinare sub drog a fost încercat, la mijlocul secolului XX, în experimentul MKULTRA, spre exemplu... După o anumită perioadă, era mărită brusc doza de drog şi erau duşi să se trezească în acelaşi loc mizer de unde fuseseră răpiţi. Cu un mesaj clar: dacă vor să ajungă în Paradisul lui Allah, căruia Alamut îi era imaginea fidelă, atunci trebuiau să facă ceea ce le cerea Bătrânul de pe Munte. Şi atunci, reacţia era absolut previzibilă: cu surâsul pe buze, tinerii adepţi ai sectei plecau să asasineze la comandă, fără milă, fără regrete, cu convingerea absolută că îndeplineau o misiune sacră.
Să ştiţi că, la graniţa între Damasc, Antiohia şi Alep, în munţi ,se află un neam de Sarazini care, în dialectul lor, îşi spun Heisesini, şi pe limba noastră Stăpânii muntelui. Trăiesc fără lege, chiar împotriva regulilor Sarazinilor, în castelele lor din munte ce sunt aproape de necucerit căci sunt foarte bine fortificate... Au un conducător care trezeşte o teroare imensă în sufletul tuturor prinţilor sarazini, de mai aproape sau mai de departe, precum şi în sufletul seniorilor creştini învecinaţi, căci are obieciul să-i ucidă într-un fel uimitor... De mici, tinerii de acolo sunt învăţaţi să asculte de orice ordin şi de tot ceea ce spune stăpânul lor, cel care le va oferi bucuriile paradisului deoarece îi este dată puterea absolută asupra tuturor fiinţelor vii. Li se mai spune că, dacă nu-i vor da ascultare, nu mai au nici un fel de izbăvire... Atunci, cum au fost învăţaţi, fără obiecţii sau îndoială, i se aruncă la picioare şi răspund plini de fervoare că-i vor da ascultare întru toate. Şi atunci stăpânul lor le dă câte un pumnal şi-i trimite să ucidă un prinţ oarecare, cel pe care Stăpânul îl doreşte mort
Raport din 1175 al unui trimis al Împăratului Barbarosa (citat de Bernard Lewis, The Assasins. A radical sect in Islam)
Secta avea să se ramifice pe întreg spaţiul Orientului Mijlociu unde adepţii săi (sursa Gaillardin, Dicţionarul sec. al XIX-lea) erau cunoscuţi sub numele de Ismaeliţi orientali (pentru a-i deosebi de cei din Egipt), Bathenieni sau partizanii cultului interior, Molahed sau necredincioşii şi, evident, Asasinii. Şeful lor suprem (pentru care noi am dat preferat numele provenit din istoria templieră) se numea Stăpânul Cuţitelor (aluzie la rama de predilecţie a asasinilor, pumnalul) sau Stăpânul de pe Munte (Şeik al Djebal). Puterea Asasinilor se va întinde din zona Mediteranei până în Turkestan. Dispuneau de castele fortificate în trei provincii: Siria, Djebal şi Kuşistan (zona muntoasă între Afganistan şi Pakistan), fiecare condusă de dailbekisri, subordonat direct doar Bătrânului de pe Munte. Puterea lor vizibilă durează aproximativ 150 de ani, când fortăreţele le sunt cucerite de mongolii conduşi de Hulagu care începe o prigoană totală împotriva lor, ucigând pe loc mii de adepţi, vânându-i pe ceilalţi pe tot cuprinsul Asiei.
foto: pumnal hassidin
Se pare însă, spune tradiţia, că nu au dispărut însă niciodată şi că avem şi acum asemenea comunităţi în zona Iran-Siria-Afganistan, în munţii Libanului, sau în zone ferite din apropierea fluviului Gange.
Cu siguranţă că lecţia, mentalitatea şi procedeele specifice nu au dispărut, reluate acum (cu doar necesarele îmbunătăţiri tehnologice) în practica organizaţiilor teroriste de sorginte fundamentalistă care acţionează acum în spaţiul Orientului Mijlociu. De aici şi îngrijorarea cu care analiştii serviciilor de informaţii privesc proclamarea Califatului, semnal neîndoios că recrudescenţa vizibilă din ultimii ani (mai ales după asasinarea lui Bin Laden) a căpătat un chip nou şi o formulă de organizare specifică ce anunţă revenirea la structurarea religios-administrativă a fanaticilor de odinioară din Secta Asasinilor.
Ceea ce se întâmplă, este o deplasare de la structurarea clasică a mişcărilor teroriste de la mijlocul şi finele sec. XX, la una ce pare pusă definitiv sub direct control religios, foştii conducători politico-militari din generaţia Arafat sau chiar Bin Laden fiind înlocuiţi de şeici războinici.
Sigur, comparaţia este exactă până la un anumit punct. Dincolo de el, trebuie notate cele două mari noutăţi ale momentului: acceptarea pe o scară din ce în ce mai largă a “convertiţilor” proveniţi mai ales din lumea occidentală, aşa numiţii “mujahedini cu ochi albaştri” şi a femeilor, o categorie cu totul specială, impresionantă prin fanatismul şi curajul de care dau dovadă şi despre care am putea vorbi într-un material separat.
Reapare o structură foarte veche, una direct combatantă, practic, cu aceeaşi bază ideologică de pe vremea când templierii descoperau Ţara Sfântă. Se schimbă paradigma puterii într-un spaţiu şi până acum cu potenţial exploziv foarte ridicat, devenit super-volatil deoarce acum, pentru prima oară după secole, liderii religioşi sunt cei care cer şi obţin puterea asupra armelor. Consecinţele, din nefericire, vor fi dramatice şi rapide.
Noii Asasini sunt deja pe poziţii. Ei, cum spunea, acum o mie de ani Bătrânul de pe Munte, ştiu că nu sunt făcuţi pentru lumea asta. Ci pentru cealaltă. Şi vor vrea s-o arate.
Se încarcă comentariile...
