Nicolae Iorga: „Fotbalul, acest brutal domeniu, copilăresc şi inferior“

De-a lungul vremii, numeroşi scriitori, istorici, actori sau poeţi şi-au arătat interesul pentru sport, fiecare în felul său. Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Petru Comărnescu sau George Călinescu sunt doar câţiva dintre numeroşii oameni de cultură cărora le-a plăcut sportul, l-au practicat şi au scris despre el.

Undeva, pe această lungă listă a cărturarilor români care au abordat sportul şi i-au evidenţiat eroii, se regăseşte un nume surpriză, cel al istoricului Nicolae Iorga (1871-1940). Deşi obişnuia să puncteze succesele obţinute de sportivii români, Iorga era un permanent critic al mişcării sportive sub orice formă. Naţionalist convins, istoricul aplauda doar aspectul patriotic, succesul adus României, nicidecum performanţa sportivă în sine. Nicolae Iorga îşi scotea pălăria în faţa eroismului, nu în faţa actului sportiv, chiar dacă acest act de eroism era săvârşit în cadrul unei manifestări sportive. În 1933, naţionala de fotbal a României a jucat la Bucureşti pe stadionul ONEF, în cadrul Balcaniadei. Românii au învins Bulgaria cu 7-0, Grecia cu 1-0 şi Iugoslavia cu 5-0, câştigând competiţia. În vreme ce toată lumea sărbătorea succesul fotbaliştilor români, Nicolae Iorga vedea în aceste victorii şi în bucuria care le însoţea o jignire la adresa unor aliaţi. Iată ce scria istoricul în Neamul Românesc din 14 iunie 1933:

„Să-mi fie permis să nu mă bucur ca toată cealaltă lume de marea victorie pe care a repurtat-o România contra Greciei, Bulgariei şi Iugoslaviei la recenta <Balcaniadă> (…). Nu înţeleg de ce ne-am bucura de faptul că am jignit, prin demonstraţiile noastre, nu numai nişte presupuşi adversari ca Bulgarii, ci un aliat şi un prieten cu care n-avem nimic de împărţit. Nu înteleg iarăşi de ce succesul unor jucători de minge englezească aruncată în aer cu deosebite părţi ale corpului ar putea fi o dovadă a superiorităţii României asupra tuturor vecinilor săi, superioritate aplaudată frenetic de câteva mii de oameni în frunte cu Prinţul Moştenitor (…). Şi mai ales nu înţeleg unde e dovada vredniciei, fie şi în acest brutal domeniu, copilăresc şi inferior, a echipei tricolore în fruntea căreia se găsesc, în cea mai mare parte, foarte onorabili minoritari. Măcar de origine, ca dd. Dobay, Kotormany şi Morawetz. Nu înţeleg, atâta tot. Şi am crezut că trebui să arăt şi altora, cari poate sunt în măsură să mă lumineze, de ce nu înţeleg ceia ce mi se pare numai o imensă copilărie a unei lumi uşuratece”.

Scriitorul Mihail Sebastian: „Biblioteca trebuie să-şi deschidă fereastra spre stadion“

La două zile de la publicarea acestui material, pe 16 iunie 1933, lui Nicolae Iorga i se raspunde ferm dar politicos în Cuvântul. Autorul replicii a fost scriitorul şi criticul literar Mihail Sebastian (1907-1945), un împătimit al sportului: „Fără să fim <în masură a lumina> pe cineva în materie de sport şi fără să fim în treburile acestea mai mult decât iubitori de spectacol, vom cuteza să-i supunem d-lui profesor câteva obiecţii. Nu atât pentru a-l convinge pe d-sa, cât pentru a ne da noua înşine socoteală de o pasiune, la care – mărturisim cu sfială – am participat. Am fost pe stadion Duminică, un om mai mult printre alţi 24.999 de oameni, am aplaudat odată cu mulţimea aceasta, am strigat, am aclamat, am fost sincer emotionaţi de lupta celor 22 de barbaţi din arenă. Mustrările d-lui profesor Iorga... 

Citiţi continuarea pe blogul personal: vanatoruldelegende.blogspot.ro