Neglijență, neputință sau dezinteres în privința protecției civile?

Pe 31 octombrie, un mesaj Ro-alert atenționa populația de o incursiune a unei drone și de nevoia de adăpostire în beciuri sau adăposturi pentru protecție civilă (în lipsa acestora, populația este sfătuită să stea în locuințe, departe de ferestre și pereți exteriori).

Foto: captură Facebook

Dacă situația nu ar fi gravă, ai putea spune că este vorba de o glumă: în România nu există adăposturi de protecție civilă, sau, în caz că există, nimeni nu știe unde sunt. Exact aici trebuie bine subliniat că, deși suntem de aproape cinci ani cu război la granițe, România este complet nepregătită și la acest capitol: nu numai ca să se apere de războiul electronic, nu numai în privința lipsei de dotări militare, dar și, culmea, și în ceea ce privește partea de protecție a populației în fața unui eventual atac cu armamentul convențional sau cu drone noi suntem exact ca în 2022.

În Ucraina, în orașele mari, există posibilitatea de adăpostire în stațiile de metrou, pesemne, guvernanții noștri se vor fi gândit la același lucru. Dar nu au făcut absolut nimic să ia nici cea mai elementară măsură de anunțare, de pregătire, de stabilire a adăposturilor, priorităților, aprovizonării etc. Mai mult, nici guvernele, nici șefii CSAT (președinții Iohannis și Dan) nu au făcut pe această linie absolut nimic, astfel că nu ai cum să nu te gândești dacă nu este vorba despre neglijență, neputință, dezinteres sau toate la un loc, cu iz de-a dreptul penal, în aceste condiții de război.

Faptul că zilnic, aproape, sunt incidente cu drone, și că se trimite aviația de la sute de kilometri depărtare, ca să ajungă la granița cu Ucraina sau Moldova, arată aceeași neglijență vecină cu penalul: ar fi fost (ar fi) nevoie de noi baze aeriene în apropierea graniței cu Ucraina și Moldova, astfel încât aviația să ajungă mai repede și cu costuri mai mici la intervenții. Până când vom avea achizionate noile sisteme de apărare anti-drone, este absolut obligatoriu să se ia măsuri potrivite de pregătire care să fie eficiente și rapide.

O pregătire a populației ar însemna, în primul rând, să se cunoască locurile desemnate pentru protecție și să se permită accesul în acele locuri. Cel puțin în București, din listele care circulă pe internet, se poate afla că 99 la sunt sunt adăposturi private, deci aflate în blocuri noi de locuințe, la care au acces, pesemne, numai locatarii acelor blocuri. Asta înseamnă că este nevoie să se deschidă (să se pregătească) noi adăposturi care să fie publice. Chiar și subsolul unor blocuri ar putea fi folosit pentru acest scop, dar după o bună pregătire, reamenajare, reutilare etc. Simplul subsol al blocului nu este automat adăpost, deoarece există țevile de apă, gaze, canalizare etc., astfel încât este imposibil a se schimba această ,,destinație”. Adăposturile din provincie, deși apar în liste a fi publice, fie nu sunt funcționale, fie sunt parțial-funcționale – astfel că ajungem în același punct.

În al doilea rând, este nevoie să se facă ceva pentru cei care locuiesc în blocuri noi, prevăzute cu adăposturi, astfel încât să se permită accesul, să se asigure locuri pentru toți locatarii, să se pregătească materiale de prim-ajutor etc. Chiar și în situația adăpostirii la metrou este absolută nevoie de pregătire, atât a populației, cât și a infrastructurii și materialelor.

În al treilea rând, este evident că multe din posibilele adăposturi se află la subsolul unor instituții, școli, licee, grădinițe etc., astfel că acestea trebuie menținute permanent într-o stare potrivită și, în caz de nevoie, să fie rapid destinate ca adăposturi. În acest caz, pentru cetățenii care locuiesc în apropierea lor, este evident că accesul este restricționat și că numai în situații de urgență s-ar putea folosi aceste locații pe post de adăpost anti-drone.

Mă întorc acum la punctul de plecare: în mesajul Ro-alert prima propoziție susținea nevoia de calm: „păstrați-vă calmul” ni se spune. Problema este că într-o situație reală, când ești nevoit să ajungi în câteva minute din casă în locul de adăpostire, atunci când știi că ai viața în pericol, este greu de crezut că ai putea să fii calm în vreun fel. Sau, invers, am putea fi calmi numai și numai dacă anterior am trecut prin multe exerciții de pregătire, după ce cunoaștem unde ne vom adăposti, după ce vom ști că acel adăpost este sigur etc. A se cere calm în condițiile în care totul este pe dos, fără adăposturi, fără pregătire, cu dezinteres politic și neglijențe criminale, mi se pare o cerință cinică.