Moscova împinge limita. Cât mai întârzie răspunsul Occidentului?

Prin atacuri și provocări greu de atribuit imediat, Moscova testează cât de departe poate merge înainte ca Occidentul să răspundă, iar România se află aproape de linia acestor încercări

Foto: ChatGPT

De ce Moscova testează din nou cât poate înainta, înainte ca Occidentul să reacționeze?

În descurajare, vine un moment în care adversarul nu se mai întreabă dacă va primi un răspuns, ci cât va întârzia acesta. Evenimentele din ultima săptămână ridică tocmai această întrebare. O dronă a lovit o locomotivă lângă granița polono-ucraineană, la câteva minute după ce trenul transportase o delegație din care făceau parte fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus. Deasupra Republicii Moldova au fost semnalate drone suspectate că urmăreau avionul președintelui Volodimir Zelenski. Iar un rechizitoriu american descrie un presupus plan al serviciilor ruse de a ucide un disident la Washington. Fiecare caz are propriile împrejurări și propriile semne de întrebare. Împreună, ele arată de ce aliații trebuie să se întrebe dacă Moscova le testează din nou limitele.

Metoda are rădăcini în Războiul Rece. Prin asasinate, dezinformare și provocări, serviciile sovietice urmăreau să obțină un rezultat concret și, în același timp, să lase destul loc pentru negare. Astăzi, mijloacele sunt altele. Dronele permit lovituri asupra unor ținte mobile fără riscul capturării unui pilot. Dar tocmai aici apare și ambiguitatea: o lovitură precisă poate fi prezentată ulterior drept o eroare sau drept un atac care viza altceva. În cazul trenului, apropierea dintre atac și trecerea delegației este alarmantă; ea nu dovedește, singură, că membrii delegației au fost ținta.

Glenn Corn, fost oficial CIA aflat în tren, a interpretat episodul ca pe un avertisment adresat occidentalilor: „aceasta este sfera noastră de influență”. Interpretarea sa surprinde logica unei provocări care se oprește înaintea unui atac direct asupra NATO, dar obligă Alianța să decidă ce înseamnă incidentul și cum răspunde. Washingtonul încearcă, în același timp, să păstreze deschisă calea negocierilor de pace prin misiunea Witkoff-Kushner. Deocamdată, nu a existat un semnal public american comparabil cu avertismentele ferme transmise Moscovei în alte situații.

Un precedent arată ce poate însemna un asemenea semnal. După incendiile provocate de dispozitive plasate în colete transportate cu avioane cargo în Marea Britanie, Polonia și Germania, administrația Biden a transmis avertismente directe Kremlinului prin directorul CIA William Burns și consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan. Mesajul spunea că Washingtonul a identificat pericolul și îl ia în serios. În cazul trenului și al suspiciunilor privind avionul lui Zelenski, nu avem deocamdată indicii publice despre un demers similar. Asta nu dovedește că nu au existat contacte private, dar lasă răspunsul american greu de citit.

Liderii europeni au vorbit mai apăsat. Emmanuel Macron a avertizat asupra intensificării amenințărilor hibride, amintind atacul feroviar și drona descoperită lângă un avion cargo ucrainean pe aeroportul din Leipzig. Un asemenea incident, a spus el, s-ar putea produce în orice oraș european. Premierul polonez Donald Tusk a avertizat, la rândul său, că lovituri cu drone sau rachete ar putea fi prezentate drept accidente. Pentru statele din centrul și estul Europei, aceste riscuri sunt apropiate și concrete: ele privesc căile ferate, aeroporturile și localitățile aflate lângă război.

România are motive directe să urmărească evoluția lor. Trenurile rămân o cale esențială de acces spre Ucraina pentru demnitarii occidentali, iar atacurile asupra infrastructurii feroviare afectează și legăturile pe care se sprijină ajutorul extern. Spre sud, incidentele cu drone și resturi de drone din zona Tulcea au arătat deja cât de ușor poate ajunge războiul la graniță. Dacă se confirmă prezența dronelor rusești în apropierea avionului lui Zelenski deasupra Republicii Moldova, episodul ar adăuga o dimensiune militară imediată vulnerabilității acestui spațiu dintre Ucraina și România.

Moscova nu are nevoie să declanșeze un război direct cu NATO pentru a pune Alianța în dificultate. Îi este suficient să producă incidente destul de grave încât să provoace îngrijorare, dar destul de ambigue încât să întârzie un răspuns comun. Pentru România, lecția acestei săptămâni este practică: expunerea de pe flancul estic cere protejarea rutelor și a infrastructurii, o evaluare rapidă a fiecărui incident și reacții clare atunci când faptele sunt stabilite. Descurajarea depinde și de capacitatea de a arăta, la timp, că un prag a fost atins.