
Ministrul Daniel David: Dacă cineva îşi va asuma politicile educaţionale, voi mai fi ministru, dacă nu, nu
0N-am înţeles cine ar trebui să-şi asume politicile educaționale. Dumnezeu din cer? Când a acceptat să devină ministru al Educaţiei, Daniel David cunoştea situaţia învăţământului românesc. Că nu trăia pe altă planetă. Acum ne promite că până în luna mai va prezenta o analiză asupra sistemul de învățământ şi va veni și cu politici educaționale.

Declaraţia integrală a ministrului David:
„Voi prezenta în luna mai un raport foarte obiectiv despre starea sistemului românesc de educație și cercetare și după acel raport eu voi spune ce va trebui făcut pentru că problema asta devine o problemă de securitate națională. Când tu scoți aproape jumătate din absolvenții de liceu, în zona de analfabetism funcțional, nu mai este o problemă în care corectăm ceva, cândva, e o problemă de securitate națională și de aceea spun: dacă după ce voi spune aceste lucruri și voi prezenta acele politici educaționale, cineva și le va asuma, o să mai fiu ministru. Dacă nu, n-am să fiu ministru. Dar cred că în zona rurală ne trebuie o schimbare completă. Deci ce avem acum nu mai poate continua.
Cine să şi le asume? Să ajungă cu raportul în CSAT e puţin probabil, CSAT se ocupă de altceva. Rămâne guvernul şi parlamentul, opinia publică, de aici trebuie să vină asumarea. Şi e rolul ministrului să producă legislaţia secundară, să meargă în guvern pentru promovarea unor HG-uri, să ceară majorităţii parlamentare generată de coaliţia de guvernare să modifice legea Învăţământului, să promoveze şi alte legi, pentru a îndrepta situaţia.
Mai spune ministrul: „Mi se pare că predăm mult și prost. Este ceva de neacceptat pentru o şcoală”. Aşa este. Şi cine să-şi asume schimbarea de paradigmă? Ministrul Educaţiei, cine altcineva!
A început cu planurile cadru pentru liceu. E un început. Ministrul David a lăsat timp pentru dezbaterea publică, şi bine a făcut. Depinde de dânsul şi de oamenii din minister, să colecteze toate opiniile, inclusiv cele din presă, să le studieze cu atenţie şi să tragă concluziile corecte, în favoarea elevilor, a schimbărilor necesare, pe care să le şi promoveze în guvern şi parlament.
Situaţie foarte gravă pentru învăţământul rural
Spune ministrul despre mediul rural:
Acum ai școli cu 7-8 copii, cu 10, cu 4. Ai profesori care țin simultan lecții la niveluri diferite. N-ai cum să asiguri calitate. Nu se poate. Ce se pilotează în acest moment la nivelul ministerului, n-a fost ideea mea, dar îmi place, o întăresc și dau bani în direcția respectivă, este ideea campusul unor campusuri în mediul rural.
Se discută de mult timp de aceste campusuri şcolare, dar niciun ministru nu s-a ţinut cu dinţii de acest proiect şi să înceapă realizarea lui.
Clădiri mari, funcţionale, cu internate şi cantină, câteva într-un judeţ, în care să fie adunaţi elevii din rural, de luni până vineri. Nu costă foarte mult transportul, poţi aduce profesori de calitate, cărora să le oferi masă şi cazare, eventual salarii mai bune. Banii pot veni de la UE, sau de la alte instituţii precum Banca Mondială, şi din resurse locale. Nu se fac într-un an, doi, dar de undeva trebuie început. Iar un ministru să-şi asume că va obţine banii necesari, va angaja proiectanţi şi constructori din judeţele respective, va urmări săptămânal sau lunar evoluţia lucrărilor.
Asta înseamnă asumare, domnule ministru! Dumneavoastră vă asumaţi, nu are cine altcineva!
Planuri cadru, programe şcolare, manuale
Sunt la decizia ministrului şi a colaboratorilor săi. Care colaboratori menţin de 30 de ani planurile cadru şi programele şcolare în aceleaşi tipare îngheţate, fără să ţină cont de evoluţia societăţii, de provocările la care trebuie să răspundem cu toţii. În opinia mea, ministrul Educaţiei ar trebuie să-şi asume constituirea unor echipe de experţi independenţi. Este drept ca şi la alcătuirea actualelor planuri cadru pentru liceu, puse în dezbatere publică, au fost consultaţi experţi externi. Probabil prost aleşi, dacă a ieşit ce a ieşit.
Reiau doar câteva idei. Actuala lege a Învăţământului Preuniversitar încalcă Constituţia prin eliminarea şcolii profesionale. La art 32 din Constituţie, se spune:
Art. 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
Învăţământul liceal şi cel profesional. Pe cel profesional l-a desfiinţat legea Iohannis-Deca, şi l-a amestecat cu filiera tehnologică de liceu, de a ieşit un talmeş-balmeş. Era rolul ministrului să vadă şi să-şi asume această încălcare a Constituţiei, și să o repare.
Este doar un exemplu. Alt exemplu. Elevii din clasele a IX- XI-a pot alege doar 1-3 ore din CDEOȘ, Curriculumul la dispoziţia elevilor din oferta şcolii. Bineînţeles că oferta şcolii este făcută pentru profesorii care n-au suficiente ore, nu pentru elevi. Atunci ce să aleagă elevii?
Evaluarea eficienţei activităţii în învăţământ
Ministrul David a declarat că va impune criterii de eficienţă şi performanţă doar pentru bonusuri, prime, nu şi pentru salariile de bază, care trebuie plătite din „respect”. Dacă tăcea, filosof rămânea! Fără criterii de performanţă şi eficienţă, inclusiv pentru salariile de bază, stabilite prin măsurarea progresului şcolar al elevilor, banii se duc ca apa în nisip!
Am scris de multe ori despre măsurarea progresului şcolar al elevilor cu ajutorul aplicaţiilor informatice. Nimeni nu are curaj să aplice astfel de măsuri de frica sindicatelor şi profesorilor.
Sindicatele şi majoritatea profesorilor se opun schimbărilor din învăţământ
Sunt interesaţi doar de salarii, să fie cât mai mari, fără vreo evaluare a utilităţii şi eficienţei cheltuirii banilor. Toate schimbările ce ar fi aduse sitemului educaţional ar impune eforturi, formare şi pregătire specială şi din partea profesorilor. Mergând pe ideea „foloase maxime cu eforturi minime”, sindicatele şi majoritatea profesorilor refuză schimbările. Şi toţi miniştrii din ultimii 30 de ani s-au lăsat şantajaţi de sindicate şi profesori, care ameninţau cu greve.
În ce situaţie proastă este învăţământul românesc acum este limpede, de-ar fi să menţionăm rezultatele la testele PISA. Este datoria ministrului David, sau cine va veni după dânsul, să-şi asume situaţia, să facă un program de remediere şi îndreptare pe calea bună şi necesară, luând exemplu şi de la politicile educaţionale din statele avansate ale UE.
Cine, dacă nu ministrul Educaţiei, trebuie să-şi asume schimbările urgente şi necesare din sistemul educaţional românesc? Dumnezeu din cer?