Mesajul Anonymous şi puterea Internetului: chemare la revoltă globală

De ce acest subiect? De ce acum? Pentru că anticipăm o discuţie care va începe foarte curând, în orice caz pe Internet, global, ca răspuns la un apel foarte precis la o Zi mondială a nesupunerii civile - 5 noiembrie 2013. Ideea, mesajul scris şi filmul difuzat pe Internet aparţin celor de la Anonymous şi cu siguranţă va deveni viral cel puţin în comunitatea tinerilor.

Sau, mai bine spus, lor le este destinată în principal prima lectură, ei fiind ţinta socială desemnată cu caracteristicile de comportament şi percepţie care favorizează cel mai tare o recepţie extrem de favorabilă a ideii. Iată mesajul video:

Este o vendetta. Este ceva personal. a sosit timpul să ocupăm totul…să coborâm în stradă…AUSTERITATEA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI!!!!

Asistăm în acest moment la o continuare şi amplificare a fenomenelor de stradă definite de regulă ca făcând parte din seria „nesupunerii civile” dar cu variante mai complexe deoarece formulei clasice non-violente vin să i se adauge acum din ce în ce mai multe apeluri la acţiune violentă şi protest generalizat anti-sistem.

„Nesupunerea civilă poate fi definită, înainte de toate, drept un act public, non-violent, decis în deplină cunoştinţă de cauză, dar politic, contrar legii şi cel mai adesea decis pentru a provoca o schimbare la nivelul legislaţiei sau a politicii guvernului. Prin acest tip de acţiune, se face apel la simţul justiţiar al majorităţii comunităţii şi se declară că, după o gândire matură, s-a constatat că nu sunt respectate principiile cooperării sociale între fiinţe libere şi egale în drepturi” John Rawls, “Teoria Justiţiei”.

Într-adevăr, câtă distanţă este între revolta de tip aproape romantic imaginată de David Thoreau, “părintele” conceptului de nesupunere civilă (“Cred că mai întâi trebuie să fim oameni şi doar mai apoi cetăţeni ai statului. Nu este de dorit să ai acelaşi tip de respect pentru lege ca cel pe care trebuie să-l ai pentru ceea ce este bine. Singura obligaţie pe care o am este de a face în orice moment ceea ce cred eu că este bine”) sau definiţia revoltei împotriva autorităţilor a „Omului care spune nu” aşa cum spunea Albert Camus şi ceea ce avem acum în stradă.

Care sunt cauzele?

În primul rând, apariţia unui actor colectiv de o putere colosală, de neimaginat în urmă cu câteva decenii ca dimensiune şi efecte: Internetul. Datorită lui, argumentează cercetătorii de Institut pour la Mediteranee analizând Primăvara Arabă, suntem în situaţia de a ne afla la începutul unui „noi ere a revoluţiilor populare“:

“…este semnul unei noi alianţe între un mod de contestaţie mai vechi şi cu eficacitate dovedită şi noile tehnici de comunicare care au marcat evenimentele…Mulţi dintre comentatori şi chiar manifestanţii înşişi subliniază azi rolul mobilizator al reţelelor sociale şi internetului…care au dat mişcărilor acea caracteristică de viteză şi amploare care au surprins întreaga lume. Aceste insurecţii ar fi fost oare posibile fără mijloacele puse azi la dispoziţie de noile tehnologii? Internetul este pe cale să revoluţioneze acţiunea politică? …Ceea ce este sigur, este că Internetul şi reţelele sociale pe care le găzduieşte - Facebook, Twitter - sunt nişte vectori formidabili de comunicare şi, în consecinţă, de mobilizare. Prin caracterul lor instantaneu şi diversitatea punctelor de vedere oferite prin mesajele video, aceste mijloace de comunicare au permis revoltei să prindă consistenţă şi să se împrăştie: mai ales difuzarea imaginilor cu violenţele poliţiei a impresionat şi mobilizat cel mai mult opinia publică…Internetul faciliteză şi sistemul de organizare al manifestanţilor, permite comunicarea rapidă către întreaga “comunitate” a orelor şi locurilor de adunare…este absolut evident că efervescenţa creată pe Web, în forumurile de discuţii(unde psudonimele au garantat o libertate suplimentară de exprimare) şi reţelele sociale au reuşit în bătălia angajată împotriva “spaţiului non-virtual”…în plus, Internetul a permis o mult mai mare vizibilitate internaţională a unor evenimente interne, suscitând o mare emoţie şi o mobilizare fără predente la nivelul comunităţilor de imigranţi, cei al căror vot poate însemna un argument electoral important. Indirect, Internetul oferă astfel comunităţii internaţionale un nou mod de presiune asupra liderilor politici în favoarea schimbării unor regimuri politice…Dar Internetul poate fi şi o armă cu două tăişuri: catalizator formidabil pentru mobilizările populare, dezvoltarea sa nu a însoţit oare şi o mişcare de depolitizare a populaţiei, la nivelul tuturor claselor sociale, şi de micşorare a spaţiului public? Revoluţiile arabe sunt în acest sens un laborator politic şi social ce poate oferi date privind toate societăţile, atât cele din lumea Sudului, cât şi cea a Nordului”.

Folosirera Internetului ca o armă neconvenţională într-un război din ce în ce mai neconvenţional, atingând limitele anarhiei sociale? Foarte tentantă idee şi analizată de ani de zile drept una dintre “ameninţările non-tradiţionale” de către specialiştii serviciilor de informaţii. Este însă şi reală? Dacă da, ceea ce este acum relativ uşor de bănuit, în ce măsură discuţia a trecut de la stadiul de jocuri teoretice la cel foarte real care să dubleze eficient şi periculos chemările la manifestaţii?

Despre un exemplu practic vorbeşte Gus Lubin în Business Insider (29 ianuarie 2011) când prezintă “documentul de 26 de pagini distribuit de activiştii egipteni şi intitulat Cum trebuie luptat împotriva forţelor de intervenţie ale poliţiei” ).  Nu mai e de joacă. S-a trecut pe un alt palier, se dau sfaturi extrem de detaliate şi precise despre modul în care trebuie să te îmbraci, echipamentul de prim-ajutor necesar, acţiunile de răspuns în momentul atacului forţelor de ordine, etc. Am ales să reproduc doar partea generală, nu şi diagramele de luptă şi hărţile de defluire consiliate pentru ieşirirea din zona de contact sau schemele de contra-atac prezente în versiunea în limba arabă. Dar cred că ceea ce veţi vedea este concludent...

Fenomenul este oare caracteristic doar Primăverii arabe? Posibil. Numai că, să ne amintim reacţia primului ministru britanic David Cameron care declara, după revoltele de stradă de la Londra, câ „se gândeşte la mijloacele eventuale de a interzice comunicaţiile pe reţelele sociale, cele care favorizează comploturile, dezvoltarea violenţei, dezordinii şi criminalităţii". Reacţie nu foarte departe de cea a dictaturilor împotriva cărora se ridicau manifestanţii, afirmă Chritophe Glinsky, director la Internet fără frontiere:

"Exact ca în Tunisia sau Egipt, guvernul şi poliţia şi-au dat seama că se confruntau cu o problemă de mari dimensiuni. Tinerii, pentru a organiza manifestaţiile, folosesc platformele sociale cu extremă rapiditate şi, în faţa acestei situaţii, guvernul şi poliţia s-au simţit neputincioase şi au vrut să le suprime. Reacţia lui Cameron, subpresiunea emoţiei generate de revoltele urbane de la Londra, a fost totalmente exagerată. Este un exemplu de cenzură care se aseamănă cu regimul chinez sau celui din Iran, este o voin'ă de a controla sau de a supraveghea ceea ce se petrece pe platformele sociale. Este o fantasmă care e pe cale să se instaleze în întrega lume, nu numai în ţările cu regimuri totalitare, dar chiar şi în democraţii….Rolul platformelor sociale în organizarea revoltelor a fost foarte important în etapa de antrenament şi motivaţională pentru simplul motiv că, odată întors acasă, manifestantul poate aduce o mărturie aproape în direct pe Internet, cu fotografii sau filme. Este foarte important pentru că asta deschide spaţiul intern, îi motivează pe eilalţi care, brusc, nu mai se simt singuri în lupta lor. Mai există şi un efect pe care mi-aş permite să-l calific de "diaspora" deoarece Internetul merge dincolo de frontiere şi, astfel, poţi informa în timp real oe membrii comunităţii tale care nu se mai află în ţara natală…"

Se va construi deci un mesaj specific pentru perioada de pregătire? Cum ar putea să sune foarte convingător mai ales în perioadă de criză, atunci când demotivarea existenţială a tinerilor este dublată de condiţii sociale deosebit de precare şi de o lipsă de perspectivă întărită de credinţa în incapacitatea clasei politice de a mai oferi soluţii valabile?

Mic manual al revoluţiei aplicate

Sub acest logo, iată un mesaj destinat militanţilor de extremă-stânga, care doreşte să răspundă întrebărilor tinerilor care nu-şi mai găsesc locul în raport cu ideologiile circultate în general pe scena politică dar nici nu se mai regăsesc în filozofia şi acţiunile partidelor de stânga din acest moment. Care sunt opţiunile tinerilor de azi în opinia autorului mesajului respectiv? Iată răspunsul:

- Să vrei să participi la porcăria de acum. Să beneficiezi de pe urma acestui sistem bolnav, fie obţinând venituri de pe urma lui, fie beneficiind de rentă sau patrimoniu, adică să te situezi de partea bună a bâtei poliţistului. Aceştia sunt liberalii şi neo-conservatorii americani, capitaliştii şi un mare număr dintre cei care se auto afirmă “apolitici”, cinicii de toate mamele. Precum şi adepţii lor, să spunem cam 5% din totalul populaţiei, plus încă 5% din categoria inferioară, cei ceare se bucură de civilizaţia de lux tip IPHONE şi îşi permit luxul de a fi “teoreticieni critici”.

- Să te vinzi finanţei internaţionale. Fac asta în timp ce se prefac că o combat: adepţii partidelor de dreapta, o parte dintre social-democraţii anesteziaţi din Parlamentul European şi de altundeva. În categoria asta îi mai regăsim pe “centrişti”, pe “democrato- nu mai ştiu cum”…pentru mulţi, asta înseamnă înghiţitul pe nemestecate al tuturor mesajelor şi ideilor care li se pun în faţă. Un exemplu: partidul PASOK din Grecia.  Se mai întâmplă ca unii, la bătrâneţe, să se trezească şi să realizeze măsura propriului lor eşec.

- Să intri în jocul politic idiot şi în acest caz pierderile colaterale vor fi teribile. Plus scârba care te apucă după câţiva ani…Pentru asta se fac afişe care pot fi înţelese doar de militanţi (şi nu de către electorat), cu grafism roşu şi neapărat vizibil “în stil revoluţionar”. Asta merge perfect cu ochelarii de tip PRADA, producând rejectarea mesajului de către militanţii de bază, mai ales că discursurile politice sunt editate în limbajul claisc al establishmentului. Grotesc. Se fac că se joacă de-a revoluţionarii, îmbrăcând costume de operetă trevoluţionară, oretinzând că ar fi adevăraţii revoluţionari atunci când ceea ce fac ei este doar să iasă în faţă ieşind cu soluţii care, nici una, nu vorbesc despre desfiinţarea sau anularea proprietăţiii private  sau a pieţelor de tip capitalist….atunci ce mai înseamnă noţiunea de social-democrat când eşti proprietar de bunuri imobiliare?

- Să intri în adevăratul conflict generalizat, cel care se va termina în 7 secunde. De ce 7 secunde: trebuie să te mişti foarte repede pentru ca evita ca algoritmii de lansare sau oamenii să lanseze operaţiunile de represalii. Asta înseamnă atacuri masive asupra nodurilor de reţea ale pieţelor financiare, distrugeri de birouri, răpiri de persoane, acte teroriste, etc. În principiu, poate să funcţioneze. Daţi-mi 1 miliar de euro în aur şi vă organizez asta 1n 24 de luni. Dar asta mai înseamnă şi folosirea unor arme nucleare de mică putere deasupra unor anumite zone pentru a fi siguri că “iarba rea nu va mai creşte din nou”.  În mare, e vorba despre terorism, iar pierderile colaterale sunt destul de violente. Iar demararea operaţiunii necesită violarea codului penal şi a altor reglementări.

- Gherilla inteligentă. Este cea care epuizează adversarul, fără comunicaţii excesiv de intense, cu lovituri invizibile şi non-vionete dar care produc foarte mult rău sectorului financiar şi intereselor persoanelor aflate în vârful scării sociale şi care reprezintă 1% din populaţie….

Iată acum evoluţia acestui mesaj în zona Americii Latine şi Americii de Sud, unde deviza mişcării OCCUPY a fost, spre exemplu în Brazilia, "Ieri pe Facebook, astăzi în stradă!"…priviţi cu atenţie acest film (realizat de organizaţia mexicană Yo soy 132 şi observaţi repetarea mesajor, a tipului de limbaj şi revendicărilor politice.

Iată comentariul sociologului spaniol Manuel Castells (autorul unei faimoase trilogii, Era Informaţiei):

"Din Brazilia în Turcia sau Egipt, găsim un model comun,fără însă să fie vorba despre o construcţie universală. La finele secolului al XIX-lea, muncitorii se organizau dat fiind originea lor comună, fii ei înşişi de muncitori, din cauza organizării vieţii sociale şi materiale, a sindicatelor.Acum apare o nouă formă de mişcare pe baza societăţii urbane şi reţelelor de comunicare, în revoltă faţă de birocraţia partidelor politice şi sindicatelor. Apare un nou tip personaj uman: individul conectat. Nu este vorba despre o nouă luptă de clasă, ci de o conectare în reţea a unor indivizi din toate clasele sociale. Principalul actor al acestui moment este reţeaua de comunicaţii sociale. Asta îi permite difuzarea imediată a statutului pe Facebook, a mesajelor pe Twitter, a mesajelor video, incorporând emoţie, ceea ce defineşte tipul de structură şi de organizare. Reţeaua permite egiptenilor să strângă 22 de milioane de semnături cerând demisia lui Morsi (care a avut doar 13 milioane de voturi în alegeri)…Dar, mai presus de orice, Internetul creşte capacitatea de autonomie a indivizilor. Iar masca ANONYMOUS este emblema noilor mişcări sociale. Am văzut-o în Brazilia, în Spania, în Tunisia, pe Wall Street…ANONYMOUS este simbolul libertăţii şi puterii Internetului: o mişcare socială gigantică care militează pentru libertatea pe Internet dar care a organizat şi o mare campanie împotriva scientologiei, în aceeaşi zi în 30 de oraşe din lume, la aceeaşi oră. Împreună cu verişorul său mai mic "Mişcarea electronului liber", Anonymous a fost la originea mişcării Iccupy din SUA., a fost un element fundamental în brazilia, la fel şi în Spania, acolo unde internauţii au lansat cuvântul de ordine "pentru o democraţie reală". Revoltele au fost purtate de tineri din clasa medie, educaţi şi sărăciţi de criză, cei mai mulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Îb Brazilia, sunt tineri care au absolvit studiile universitare, dar şi marginalii din mahalalele din Sao Paolo sau Porto Alegre. Mai apoi, li s-au alăturat cetăţeni de toate vârstele. La Rio a fost chiar şi un marş al copiilor, cu propriile lor revendicări! La fel şi în Egipt, unde mişcarea s-a declanşat printre tinerii şomeri, dar care ştiau să lucreze cu tehnologia informatică de ultimă generaţie, dar şi printre tinerii din cartierele sărace, organizaţi în cluburi de suporteri ai unor echipe de fotbal. Peste tot, se opun partidelor politice şi elitelor politice aflate la putere….to mobilizare care reflectă imensa criză de legitimitate politică ce caracterizează azi aproape toate ţările planetei. Între 50 şi 85% dintre cetăţenii lumii simt că nu sunt reprezentaţi de către sistemul politic…tinerii se ridică la luptă împotriva coprup'iei politice, arogaţei elitelor, umilinţei. Revendicarea comună este demnitatea, iar ţinele sunt elitele politice. "

Există, fără înoială, o capacitate intrinsecă a unor asemenea manifestaţii de protest de a aluneca înspre violenţă. Numai că temerea este că, de multe ori, prima formulă a protestului de stradă este confiscată de formaţiuni fie politice, fie teroriste, fie politice de tip anarhist cu comportament terorist, pentru a provoca o confruntare pe scare largă cu sistemul. Există o logică a acestei mişcări, fie ea şi numai matematică, diferenţa fiind uriaşă între numărul celor casre ar coborî în stradă pentru a răspunde uchemării unui grup din zona extremă a eşichierului politic, dreapta sau stânga având un comportament absolut identic în asemenea ocazii, faţă de cei care ies în stradă prin procedeul reţelelor sociale…

OCCUPY EVERYTHING! Sigur că da, întrebarea este cât se stă acolo şi cine vine după aceea…la pândă, în spate, mai voalat sau nu, stau militanţii "puri şi duri" , organizaţi pentru a prtofita de asemenea evenimente şi a le întoarce în profit propriu, de-abia atunci, brusc, lansând pe piaţă sloganele poltice care transformă mişcarea anti-sistem într-una pro-sistem. Care? Nu mai are nici o importanţă. Ireparabilul se produce, tinerii sunt trimişi acasă pentru ca, decenii după aceea, să aibă ce murmura ceva în bărbile ce se albesc an după an, un fel de poveste despre un fel de revoluţie confiscată, pierdută, inutilă, fără sens.

Există manuale şi pentru asta? Cu siguranţă, descoperim câteva dintre ele, absolut fascinante, într-un număr viitor.