Mercenarii, corporația sacrificabililor de care toată lumea are nevoie. La un moment dat.

Nu există țară a lumii care, în istoria sa de sânge, să nu fi apelat la unități de mercenari pentru a suplini performanțele armatelor locale, de cele mai multe ori de strânsură și aducând sub arme oameni fără pregătire militară specifică, fie țărani, fie orășeni, calfe și meșteșugari recrutați, la nevie, cu arcanul, cum era obiceiul și în Țările Române. Mercenarii erau profesioniști care, exact ca și acum, își ofereau serviciile oricui care plătea sumele cerute, deloc interesați în motivul pentru care erau chemați să lupte, grupându-se în jurul oricărui steag exact pe perioada contractului, fără să pună întrebări, subordonându-se direct liderului lor, apoi, câteodată cu probleme, conducătorului de moment al acțiunii militare. Au fost, de la începutul istoriei militare, soldații ideali în sensul că nu puneau întrebări, nu aveau angoase morale, formau primul corp perfect solidar în luptă deoarece știau că inamicul nu avea să-i considere prizonieri de război, neavând o valoare financiară de schimb, și în cel mai bun caz erau uciși imediat, altfel tri8miși la galere sau vânduți piraților. În același timp, se subordonau unei singure reguli cu valoare absolută: strict pe perioada contractului, erau credincioși celui care le închiria serviciile, de asta depinzând și renumele grupului de luptă și prețul cu care, mai apoi, supraviețuitorii puteau negocia următorul angajament. !i așa se explică apetența multora dintre regi și împărați, de a-și încredința – cu toate riscurile – protecția personală unor soldați de închiriat, amintiți-vă în acest sens practica adoptată, și de domnitorii noștri care, din prudență îndreptățită față de fidelitatea forțelor locale, își plăteau arnăuții, garda personală tradițională timp de secole.

Prima apariție a „profesioniștilor morții” este considerată a fi cea a Grupului Celor Zece Mii în anul 401 Î CH. Xenofon relatând despre faptul că acest grup de luptători profesioniști a  primit un contract din partea Regelui Cirus cel Tânăr pentru a-l răsturna de pe tronul Persiei pe fratele său, Regele Artaxerxes. Generalii greci au încercat să negocieze ieșirea din zonă a trupelor după ce Cirus cel Tânăr a fost ucis lângă Bagdad, dar au fost trădați și uciși, iar Xenofon, scriitor și mercenar,  a preluat, cu succes, nu numai comanda supraviețuitorilor dar și s-a angajat să-i scape din încercuire și să înceapă întoarcerea spre casă, totul descris în cartea sa devenită celebră, Anabasis. A urmat, în această fascinantă istorie a armatelor private, seria de experiențe a „gărzilor personale” pe care împărții romani și le alegeau pentru a înlocui gărzile pretoriene , aducând în loc sălbaticii și nemiloși  mercenari ținuturilor nordice, dar armatele private s-au constituit, foarte aproape de ceea ce știm azi, codificând primele regulamente interne de funcționare, de-abia în Evul Mediu european, Compania Albă fiind, în secolul XIV, una dintre cele mai puternice armate de mercenari din Italia. Au urmat Gărzile Elvețiene, apoi Compania Catalană sau Garda Varangiană a Bizanțului și, în timpurile de acum, compania americană Blackwater (fuzionată cu Cerber Group) sau DynCorp International. Și, evident, ajungem la Grupul Wagner, corporație de mercenari devenită deosebit de influentă și cu o prezență în foarte multe domenii economice, interne și externe.  

Armatele private de mercenari din Rusia

Ceva cu totul nou, o apariție excepțională în istora Federației Ruse?

Aveți aici o prezentare din 2015 a ceea ce însemna deja o foarte complexă rețea de armate private în Rusia, descrisă în amănunt, cu detaalii care, de-abia acum, au intrat chiar și în atenția analiștilor noștri.

Între ele, evident, Grupul Wagner a devenit lider de piață deoarece, beneficiind de un înalt grad de protecție, a operat marea schimbare a nivelului operațiunilor, trecând de la piața i9nternă la cea externă, piață din ce în ce mai ofertantă pe măsură ce forțele occidentale și în primul rând cele ale SUA se retrăgeau rapid din Orientul Apropiat, Africa și America Centrală și de Sud. Astfel încât se vorbește acum pe bună dreptate de „amprenta globală a Grupului Wagner”.

Compania de securitate Wagner devine „problema națională de securitate Wagner”

Ce s-a petrecut ieri la Moscova, cu Putin vorbind pentru prima oară, direct, despre soarta celor din „Wagner” este o acțiune în logica de putere a relațiilor dintre ceea ce este sistemul de forță al statului și un alt organism de forță, dezvoltat dincolo de limitele de siguranță și, ca atare, pus în fața alegerii între integrarea în corpul instituțional al armatei regulate sau dizolvarea forțată și trimiterea supraviețuitorilor în diverse alte formațiuni, cât mai departe, tot ca mercenari, dar subordonați unor noi structuri care să opereze în vechile spații de influență, sub un alt tip de control și eventual în alte formule de alianță locale. În primul rând în țări africane. Putin a aplicat o lecție pe care a învățat-o în școală atunci când citea despre Revolta Streliților, corpul de elită creat de Ivan cel Groaznic și care a existat până în momentul în care Petru cel Mare, idolul lui Putin, le-a curmat, la modul cel mai propriu și cumplit, aventura istorică, doar în spațiul a câteva ore...Acum, ce-a făcut Putin este să-și subordoneze  brutal și rapid o forță devenită mult prea puternică și cu pretenții pe măsură, răspunzând însă și unui principiu de securitate: într-o armată, în orice stat puternic, nu poate exista decât o singură linie de control și comandă. Dacă și când există, unitățile de mercenari, utile la un moment dat, dacă au uitat că sunt și oricând sacrificabile, li se aduce aminte acest lucru, în felul acela delicat pe care-l implică scenariile de restabilire violentă a controlului, proprii serviciilor de protecție ale statului, parte mai puțin cunoscută a serviciilor de informații.

De acum, singura întrebare la care vom avea răspuns foarte rapid, este pe cine a decis Putin și ai săi din FSB să nominalizeze pentru a comanda trupele care rămân în Africa și numai, parte a acelei „amprente globale” . Și nu uitați că, absolut deloc surprinzător, campania de recrutare pentru mercenari Wagner s-a redeschis începând cu sediul central din St.Petersburg, fără probleme, și sunt diverse anunțuri că se va extinde șu cu o listă de noi destinații.

Deci, să fim atenți la cine vine din urmă, cine înlocuiește pe cine și cine se va alia cu cine, folosind inclusiv experiențele foștilor mercenari cumințiți, pentru a răspunde altor necesități de asigurare a securității și de control al resurselor, din țările „Marelui Sud”, spre exemplu?