Mentalitatea de miliţian a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domnul Ovidiu Munteanu, originar din Câmpina, astăzi locuitor al Capitalei, este născut în anul 1975. Carevasăzică, avea la Revoluţie 14-15 ani, era elev de liceu în clasa a IX-a sau a X-a. Ceea ce înseamnă că a fost scutit, măcar la vârsta adolescenţei, de năpastele îndoctrinării comuniste.

A decis să îmbrăţişeze o carieră în serviciile de ordine publică şi a optat pentru profesia de poliţist. A susţinut examen de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Care, chiar dacă în anii din urmă are parte de o reputaţie proastă şi aceasta din cauza nenumăratelor plagiate binecuvântate de şcoala ei doctorală care, într-o ţară normală, nu trebuia nici măcar să existe iar astăzi s-ar cuveni cu maximă promptitudine închisă, era şi cred că este încă luată cu asalt la examenele de admitere. Se presupune că respectiva şcoală (totuşi, cam prea multe academii în România, parcă!) avea de unde să îşi selecteze studenţii.

Este de bănuit că dl. Ovidiu Munteanu a fost un student serios, care şi-a văzut de treabă. A trecut cu note bune examenele. A făcut parte dintre studenţii merituoşi. Că a probat că ar deţine abilităţi deosebite la capitolul comunicare. Căci altfel nu prea îmi dau seama cum de a ajuns să devină purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, asta dacă nu cumva este rudă cu dl. Dragnea sau neam cu vreun şef cu epoleţi şi şnururi ceva mai multe. Care şi ei au comis zilele acestea fapte care nu le fac defel cinste.

Căci de câteva zile, Poliţia Română este în miezul unui scandal cât casa. Prin felul în care a acţionat în afacerea cu numerele de înmatriculare ale automobilului proprietate personală al unui român care trăieşte în Suedia s-a dovedit că este aservită politic. Că îndeplineşte fără să crâcnească şi fără nici un dram de minte ordinele PSD şi ale ministrului Carmen Dan.

Dl. Ovidiu Munteanu, ofiţer al Poliţiei Rutiere, comunicatorul ei numărul 1, nu a avut ce face şi dovedind că nu îşi cunoaşte atribuţiile, că ignoră că se află în slujba cetăţenilor care îi plătesc salariul şi nu în aceea a doamnei ministru ori a PSD, a postat pe contul de Facebook al instituţiei de unde îşi ia salariul câteva fraze absolut ameninţătoare la adresa nenumăraţilor critici ai instituţiei pe care o reprezintă. Dl. Ovidiu Munteanu nu doar că a uitat că Facebook nu este un spaţiu privat de comunicare, ci a fost brusc lovit de amnezie şi în privinţa rosturilor calităţii lui oficiale. Când şi-a revenit în fire, a şters în mare grabă vorbele insultătoare.

Numai că asta nu ajunge. Dl. Munteanu şi-a dat arama pe faţă, s-a dovedit lamentabil de prost pregătit profesional, arogant, iresponsabil, deficitar la capitolul mentalitate, miliţian, tablagiu în lege. Drept pentru care chiar începând de astăzi, dacă el, şefii domniei-sale, Poliţia Română mai au o urmă de onoare, de demnitate, de respect pentru cetăţenii ţării, dl. Ovidiu Munteanu ar trebui şters definitiv dintre cadrele cu expunere publică ale respectivei instituţii. La fel ar trebui să se întâmple şi cu unii dintre şefii d-lui Munteanu. Căci altminteri nu am avea parte decât de o repetare a poveştii cu Acarul Păun.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite