Mega-forumul de la Beijing al lui Xi ocultat de Putin, conflictul din Gaza și vizita lui Biden la Tel Aviv

Cel mai important eveniment diplomatic al Chinei din anul curent, summitul Belt and Road, de două zile, miercuri și joi, 18-19 octombrie la Beijing, a reunit reprezentanți de rang inferior din 130 de state, doar 24 șefi de state și guverne(cea mai slabă reprezentare din ultimii 10 ani) și a fost complet ocultat de pozițiile voit independentiste ale lui Putin – oaspete de onoare – dar mai ales de conflictul din Orientul Mijlociu și de vizita lui Joe Biden la Tel Aviv. Marea miză a proiectării imaginii de lider alternativ a lui Xi Jinping a fost, la rândul ei, ocultată de situația economică internă a Chinei, de criticile diferiților parteneri de pe One Belt One Road și mai ales de lipsa comentariilor despre marile teme care au fost concomitente temporal cu summitul – situația din Orientul Mijlociu, absent complet din declarațiile oficiale - cu semnalele clare de părăsire de către China a politicii de neutralitate și neamestec în treburile interne ale terțelor state.

Xi Jinping si Vladimir Putin FOTO Profimedia

Putin cu covorul roșu, în prim plan și căutând autonomia față de China

Vladimir Putin a fost invitatul de onoare al președintelui chinez Xi Jinping, fiind promovat ca atare și prin adresările directe familiare – “drag prieten” – și prin prezența în prim plan, cuvântul ca prim vorbitor, 3 ore de întâlniri bilaterale directe, etc. Însă această situația nu a putut ascunde dorința constantă a lui Vladimir Putin de a-și afirma autonomia față de China și detașarea de tema forumului, respectiv prezentarea în cadrul reuniunii a unor proiecte alternative, pentru care caută finanțarea, însă, firește în China. Multiple divergențe de poziții au animat discuțiile bilaterale sau măcar analizele observatorilor.

Astfel, nu s-a mai făcut referire deloc în documente, discursuri sau relatările presei oficiale de către partea chineză, la “acordul fără limite” dintre China și Rusia. În același timp, proiectul major al Rusiei, Puterea Siberiei 2 - conductele de gaz din Yamal în China de furnizare de gaz, nu au mai fost abordate, iar China a semnalizat că nu este interesată să le finanțeze. Dacă în cazul Chinei nu s-a pus problema ca plata în remnibi pentru gaz, petrol și alte resurse să fie refuzată, Rusia având ce procura de acești bani din China, (spre deosebire de India și alte state unde vânzarea pe moneda statului respectiv a fost oprită), totuși Rusia nu e mulțumită de prețurile primite, considerând că e un discount prea mare, și așteaptă creșteri de prețuri la produsele din hidrocarburi la nivel mondial.

De aici începe și partea majoră de divergențe: China și Belt and Road este un proiect ce tranzitează prin Asia Centrală, Caucaz sau Golf către Europa, care ocolește Rusia - drumurile Rusiei și traseul unui stat sub sancțiuni. E o alternativă, chiar competiție față de infrastructura rusă care nu mai e alimentată cu mărfuri. Pe de altă parte, dacă Rusia e interesată de război în Orientul Mijlociu și de creșterea prețurilor la petrol, China, din contra, e interesată de stabilitate, comerț și prețuri bune la produsele energetice pentru a putea exporta mai departe, la rândul său, produse cu prețuri de dumping în întreaga lume. Cele două state au convenit să facă apel la încetarea focului și soluție pașnică în Orientul Mijlociu și Gaza.

Lumea lui Xi Jinping și Putin: revizionism, autonomie și dependențe vinovate

Nici în privința relației cu Europa și UE abordările nu sunt convergente, din contra. Rusia lui Putin, frustrată de sancțiuni, a ales reorientarea asiatică, întorcând spatele unei Europe care nu mai cumpără petrol și gaze. Pe de altă parte, China este direct interesată de coridoare și relații cât mai bune și lucrative cu Europa și Uniunea Europeană, cea mai mare piață a lumii, către care dirijează produse, servicii, menținând și încercarea constantă de a transfera înapoi în țară tehnologie și know how.

Desigur, ambele state sunt interesate de revizionism, respingerea drepturilor omului (care nu ar fi cele definite de democrațiile liberale, ci cele asumate suveran de populațiile statelor) și a modelului democratic de evoluție a statelor și societăților (care crează haos, instabilitate, competiție și lipsa proiectelor pe termen lung de dezvoltare, de aceea China a atins obiective mult mai importante și reprezintă un model alternativ), a lumii bazate pe reguli (aici mai mult Rusia, China având avantaje de la regulile economiei de piață, ale competiției libere a lumii, criticând protecționismul, decuplare și blocajele în comerț). Ambele acuză SUA că ar fi vinovată de turbulențele globale, care sunt un efect ale gestionării proaste de către Washington a treburilor internaționale și, desigur, din cauza sistemului prost al lumii așa cum e așezat astăzi. De aceea și trebuie schimbat.

Critica decuplării, prezentată ca atare, intervine în discursul ambilor actori, cu China în prim plan. Aici abordările Chinei vizează comerțul bazat pe prețul cel mai bun și piață, exact de pe pozițiile originare ale lumii libere, dar ignorând competiția corectă, evitarea subvențiilor, practicile de dumping și furtul de proprietate intelectuală, constrângerile de natură politică și dependența de bunăvoința liderilor comuniști chinezi pentru accesul la piață. Desigur nu există nici un cuvânt despre subminarea pieței de împrumuturi globale, despre supra-îndatorarea statelor prin împrumuturi fără criterii și cu garanții de infrastructură critică esențială pe care o preia, ulterior, abuziv și rapace creditorul chinez.

Chiar dacă critică reîmpărțirea lumii în două, Rusia și China deopotrivă au acțiuni directe în crearea “coaliției sancționaților”, a autocrațiilor și regimurilor care pun sub semnul întrebării lumea bazată pe reguli, prevalând pentru ele politica de forță, utilizarea forței, multipolarismul gândit ca sumă de sfere de influență ale marilor actori și suveranități limitate pentru actorii medii și mici, eliminarea egalității suverane a statelor, reintroducerea constrângerilor și dependențelor ca instrumente de a determina atingerea obiectivelor politice de către marile puteri. Dacă China are proiectul megalomanic de a domina globul și lumea întreagă în 2049, proiect lansat de Xi Jinping la Congres, în 2021, Rusia rămâne cu pretenția ca toate afacerile globale să se discute doar sub egida ONU și ca la orice discuție să fie invitată și să aibă drept de veto pe toate afacerile globale - o interpretare abuzivă a aranjamentului de sfârșit de al Doilea Război Mondial pe care a încercat să-l traducă în ultimatumurile din decembrie 2021, sub formă de propuneri de acorduri, înaintate către NATO și OSCE.

Autonomia proiectelor lui Putin

Desigur, Vladimir Putin a navigat între nevoia de a da vizibilitate și relevanță uneia dintre puținele ieșiri publice externe ale sale, în paralel cu dorința de a nu supăra gazdele chineze prin captarea excesivă a atenției sau alterarea nepotrivită a agendei reuniunii. A fost importantă apariția ca invitat de onoare și respectul ce i-a fost acordat și pentru ca, pe plan intern, să contracareze reproșurile și criticile care remarcă faptul că Rusia a ajuns în trena Chinei, valetul său, un partener minor și suita Chinei, dependentă de China.

A fost motivul pentru care, pe lângă buna înțelegere, parteneriatul și pozițiile comune despre nevoia de reformare din temelii a lumii de azi, a ierarhiilor și regulilor globale, Rusia a adăugat o tușă groasă autonomiei sale de China, independenței sale, mai ales atunci când a venit să prezinte participanților proiecte alternative care nu aveau de a face cu Belt and Road, solicitând investiții, cu precădere din partea Chinei, firește. Este vorba despre propunerea sa de coridor în Marele Nord despre care indică faptul că Rusia asigură securitatea rutei și că, prin achizițiile de noi spărgătoare, coridorul va fi utilizabil tot anul. Deci reclamă doar investiții pentru o rută mai scurtă, sub controlul rus, dar care să meargă tot către Europa și America.

Dacă China e mult mai precaută și limitată în mișcări de partenerii săi petrolieri, Iranul și Arabia Saudită, state cu poziții sensibil diferite și interese distincte, dacă nu deseori divergente în Orientul Mijlociu, menținând echilibrele necesare, Rusia a părăsit poziția sa de echilibru doar pentru motivul că America a îmbrățișat, aparent și vizibil, sprijinul pentru Israel ca efect al abordărilor politicii interne a lui Biden și a nevoii de a prelua tema și de a o juca în negocierile interne. Astfel, Rusia a devenit brusc complet pro-palestiniană, pro-arabă, mergând chiar până la a fi anti-israeliană. Condamnarea acțiunii Hamas sau afirmarea dreptului de auto-apărare al Israelului în fața atacului incalificabil din 7 octombrie lipsesc cu desăvârșire din retorica și formularea rezoluțiilor propuse Consiliului de Securitate de către cei doi actori majori. Totuși America nu este excesiv pro-israeliană, ci se menține în liniile de echilibru cunoscute, în discursul lui Biden este prezentă soluția celor două state ca indispensabilă perspectivei păcii, ca și nevoia de coridoare umanitare și aprovizionarea periodică, prin pauze confruntaționale, a civililor din Gaza.

Politica Chinei în fața propriului său Zeitenwende

Pentru a-și putea atinge obiectivele sale de comerț global, China are nevoie de liniște, stabilitate și nu de conflicte, de războaie. Nu că ar fi fost convinsă de Rusia că războiul cu Ucraina merge bine, dar nici varianta escaladării pe orizontală a conflictului din Orientul Mijlociu nu este pe placul său, deși contestă(totuși cu jumătate de gură) mai degrabă preeminența Americii în lume și împiedicarea dezvoltării sale pentru a prelua locul de prim plan decât contestarea prin război, conflict, turbulențe a lumii bazate pe reguli și criticarea Americii pentru că nu știe să administreze corect afacerile globale și războaiele lumii(versiunea de atac a Rusiei).

Totuși și China a făcut o schimbare de politică majoră, având propriul său Zeitenwende. Postura de principal beneficiar al comerțului global a făcut ca Beijingul să adopte o poziție neutră și de abținere, acest lucru și în legătură cu propria sa opțiune de neamestec în treburile interne ale statelor. Criticile la adresa gestiunii dosarelor Tibet/Dalai Lama, uyguri și Xinjiang, Hong Kong, Falung Gong, Taiwan au făcut ca postura aceasta de neutralitate și neamestec să-i satisfacă până astăzi nevoile. Dar acum, când nivelul de ambiție este acela de a prelua afacerile globale, de a domina lumea și de a se implica, iată că avem de a face în premieră cu prezențe militare chineze (în Golf, e adevărat) și cu implicări directe inclusiv în co-sponsorizarea unor rezoluții ale Consiliului de Securitate care au tendința de a susține o anumită parte în conflict și de a ignora sau oculta anumite acte și fapte.

Desigur că această nouă postură vine cu costuri și China va învăța din mers cum să acomodeze diversele sale interese fundamentale și fracturile logice ale comportamentuui său față de diferitele teme. Tot astfel cum a învățat să coexiste persistând în tema suveranității, integrității teritoriale și a independenței tuturor statelor pe care o apără, dar fără a critica Rusia pentru agresiunea sa militară, anexarea Crimeii și ocuparea teritoriilor ucrainene, pe care China le pune pe seama nevoii de asigurare a securității și eliminare a amenințărilor pe care le resimte și le percepe unilateral Rusia. Astfel că Beijingul va trebui însă să trăiască tot mai mult cu dușmani, cu diviziuni și cu decuplările pe care le critică, fenomene care sunt inerente în condițiile asumării unor poziții active, de o parte sau de alta, într-un conflict sau altul. Sau implicării direct în aceste conflicte.