Măsura în politică

Măsura în politică – sau, mai exact, lipsa ei – poate arunca orice societate, oricât de solidă ar fi ea iniţial, în mijlocul unei furtuni. Ne demonstrează acest lucru istoria; ne demonstrează acest lucru lumea tensionată în care trăim azi.

Omenirea se luptă de milenii cu un viciu social major: excesul.

Dacă ne uităm la grecii antici, de la mitologie, la filosofia clasică, o să vedem că toate scrierile lor abordează, într-un fel sau altul, lipsa măsurii. În acest sens, Aristotel este celebru pentru modul în care încerca, în urmă cu 2.400 de ani, să explice că nu trebuie să fim utopici, dar nici nu putem ignora bolile sociale. Excesul, răul, dorinţa de preamărire, de putere absolută şi îmbogăţire faraonică vor exista mereu în societate. Prin urmare, scopul nu este acela de a le elimina, ci de a le aduce la un nivel care să nu poată influenţa negativ societatea în ansamblul ei.

De atunci şi până astăzi, toate lucrările importante din literatură, filosofie politică, drept, istorie, economie, sociologie sau psihologie socială abordează aceeaşi temă: lipsa măsurii şi modul în care am putea ajunge la elixirul echilibrului social – dacă aşa ceva există.

Astăzi, încă ne luptăm cu incapacitatea societăţilor moderne de a controla – sau măcar pondera – excesul, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv. Aşa am ajuns să împărţim societatea în tabere, în „bule sociale”, iar cele mai vizibile sunt şi cele mai vocale, având şi mesajele cele mai dure. Coeziunea socială, singurul element care poate garanta stabilitatea unei societăţi / ţări pe termen mediu şi lung, a fost şi continuă să fie sub asediul extremelor.

Da, excesul atrage privirile şi like-uri pe FB, poate asigura chiar şi ceva puncte electorale, dar, în final, macină şi dărâmă încrederea în instituţii, în viitor, adică ne dărâmă pe noi, pe fiecare dintre noi, inclusiv pe aceia care au semănat vânt, dar se miră de furtună. Altfel spus, excesul şi ura alimentează un război în urma căruia nu există învingători, ci numai învinşi.

*   *   *

Ce avem astăzi în spaţiul public românesc este exact incapacitatea unor lideri politici şi de opinie – şi, în fond, incapacitatea sistemului nostru socio-politico-economic – de a pondera excesul.

Cam toate ieşirile publice, în special cele care sunt şi foarte vizibile, sunt asociate cu o poziţie extremă, într-un sens sau altul. Aproape nimeni nu este moderat, aproape nimic nu este echilibrat. Impoliteţea şi „înjurătura groasă” au ajuns să fie promovate chiar şi de cei mai „elevaţi” formatori de opinie, intelectuali, lideri politici. Totul se discută în „tăbliţe” sau etichete stridente.

Nu mai există mijloc, nu mai există măsură.

Dacă într-adevăr vrem să ieşim din această criză şi să construim ceva, ar trebui să plecăm de la acest adevăr dureros. Nimeni nu are dreptate, în mod absolut, şi fiecare – în primul rând politicienii – ar trebui să reintre în atribuţiile menţionate în „fişa postului”.

Bunul simţ şi măsura sunt incluse în fişa postului.

Nu vom ieşi din criza politică, medicală, economică sau socială în care ne aflăm dacă îl urmărim pe Dacian Cioloş cum simulează responsabilitatea formării unui guvern – el fiind primul care nu vrea instalarea unui guvern monocolor USR Plus –, sau dacă îl ascultăm pe Florin Cîţu cât de „wow” este „România lui”, dacă ne luăm după promotorii alegerilor anticipate sau a suspendării Preşedintelui Iohannis – acţiuni politice care, evident, pe de o parte, nu se justifică şi, pe de altă parte, ne-ar arunca în cea mai periculoasă criză politică a ultimelor trei decenii.

Nu vom ieşi din criză nici dacă punem mâna pe furci şi topoare, aşa cum îndeamnă unii politicieni AUR, în consonanţă cu unii formatori de opinie de dreapta – ceea ce este cel puţin atipic, dacă nu chiar ciudat.

Soluţii există şi putem ajunge la ele doar dacă revenim la măsură. Iar măsura trebuie creionată nu în funcţie de orgoliile liberale, social-democrate sau progresist-încrâncenate, ci în funcţie de ţară şi nevoile ei.

În istoria noastră, au existat politicieni care au ştiut valoarea măsurii – de exemplu, Brătienii –, aşa cum şi azi există partide / politicieni care pledează pentru echilibru. UDMR – foarte interesant – este partidul care ne tot spune aceste lucruri, încă din primăvară, când, de fapt, a început actuala criză politică, odată cu remanierea ministrului Sănătăţii de la acea vreme (Vlad Voiculescu) şi cu declanşarea atacurilor virulente ale USR Plus la adresa partenerilor de coaliţie.

Sper ca după ce se consumă episodul premierului desemnat Cioloş – desemnare pe care, cu sau fără elemente de „pedagogie politică”, o consider corectă, pentru a clarifica nivelul de reprezentativitate şi susţinere a celor mai vocali şi radicali politicieni de dreapta din actualul Parlament – liderii politici vor accepta dialogul şi măsura.

În spitale mor oameni, inclusiv copii mici şi elevi, în şcoli – sub privirile îngâmfate ale celui mai iresponsabil ministru al Educaţiei din ultimele decenii – domneşte haosul, în economie lucrurile au luat-o razna, indiferent de ceea ce zic agenţiile de raiting – aceleaşi care, în 2007-2008, ne spuneau cum duduie economia globală şi care, evident, nu vor plăti facturile la energie ale românilor în această iarnă –, infracţionalitatea creşte (vă rog să vă uitaţi pe statistici), iar şansele de a utiliza banii pe care îi avem la dispoziţie (banii europeni, de exemplu) scad cu fiecare zi de criză politică, în timp ce datoriile externe cresc.

Acestea sunt realităţile pe care trebuie să le avem în vedere atunci când încercăm să definim un nou guvern al României. Acestea sunt temele pe care ar trebui să le aibă în minte orice politician, dar şi formatorii de opinie care, uneori, instigă la ură şi conflict mai mult chiar decât o fac politicienii extremişti sau populişti.

România trebuie condusă azi, trebuie scoasă din criză azi, iar cei care se gândesc la 2024 mai mult decât la 2021 pariază pe o nălucă politică.

România este guvernabilă, soluţii întotdeauna există, iar redresarea ţării poate începe imediat numai cu oameni mai puţin preocupaţi de proiecte politice individuale şi cu un simţ al măsurii bine dezvoltat, în timpul celor şapte ani de acasă, şi consolidat pe parcursul carierei profesionale.

Continuarea aici