Manifest împotriva României Mari

Am observat la început cu un uşor dezinteres, iar mai apoi cu amărăciune, evoluţia discursurilor care implică problema unirii dintre România şi Republica Moldova, despărţite mai bine de 7 decenii prin tragicul rapt din august 1940. M-am gândit îndelung dacă îmi voi putea exprima poziţia într-un mod suficient de echilibrat încât să nu anime spirite, chiar şi dintre cele mai calme.

Înainte de a începe, vreau să îmi declar naţionalitatea: română. Etnia mi se pare prea puţin relevantă, din două motive foarte clare. În primul rând pentru că familia mea este de origine română şi aici nu au existat niciodată discuţii, iar în al doilea rând pentru că mi-au repugnat întotdeauna testele de puritate etnico/rasială. De altfel, la ce ar conta vreodată, decât pentru perpetuarea unui sentiment de superioritate/inferioritate fata de aproapele tău, sau pentru crearea unor găşti de alţi puri ca şi tine, alimentând periculos orgoliul personal.. 

Dar să revenim. Observ cu groază cum ia amploare o adevărată campanie pro-unionistă (folosesc termenii promovaţi de cei în cauză), alimentată cu episoade propagandistice la fel de ridicole ca şi cele ale părţii ruseşti implicate în susţinerea ideii (fabricate de aparatul bolşevic) de moldovenism ca naţiune, limbă, cultură.

În plus, implicarea politicului de nivel cel mai înalt în legitimizarea ideii că trăim momente istorice, cu premise dintre cele mai favorabile pentru unirea Basarabiei cu România, este de-a dreptul înşelătoare şi periculoasă. Nu se vorbeşte de unire nici din spirit patriot, nici măcar naţionalist, ci pentru că politica se foloseşte de vulnerabilităţile unora şi a altora, implicit a poporului, pentru a-şi promova agenda şi interesele. Nu mă întrebaţi de ce preşedintele ţării noastre insistă că vrea unirea. Se prea poate să fie o perdea de fum pe care o aruncă pentru a distrage atenţia de la realele probleme ale ţării, la care a fost desigur părtaş în timpul celor două mandate (lungi) ale sale. Sau poate este pur şi simplu o strategie simplistă de PR (spun simplistă pentru că se foloseşte în mod clişeic de un lucru care nu dă greş niciodată: populismul). 

Basarabia este încă o rană în sufletele românilor şi să dai impresia că îţi pasă de ea nu este o strategie eronată. Fiind idealizată, ideea de unire s-a distanţat prea mult în ultimii 20 de ani, astfel încât contează pentru prea puţini. Dacă – prin absurd- ţi-ar reuşi, ai fi omul care a împlinit un vis (deşi în scurt timp visul ar deveni realitate, şi realitatea un coşmar dacă ne gândim numai la implicaţiile administrative, iar mai apoi la cele sociale- românii, fie drept vorba între noi îi iubesc pe fraţi numai de la distanţă; avându-i aici îi consideră în cel mai bun caz rudele sărace). Dar voi lăsa strategiile politice pentru domnii şi doamnele consilieri. Cu siguranţă există o logică, în plus cetăţenii nu sunt obligaţi să îşi asume aceleaşi idei, nu?

Militez pentru status quo! Vreau România aşa cum o cunosc eu, din punct de vedere teritorial. Vreau să ne gândim mai mult cum să o cosmetizăm, cum să creştem nivelul de trai, cum să evoluăm, şi mai puţin la vise care nu îşi mai au rolul, şi nicio logică, în anno domini 2014. România Mare, Albania Mare, Ungaria Mare, Bulgaria Mare, URSS/Imperiul Ţarist, şamd, sunt momente depăşite de trecerea timpul şi de evoluţia istorică. Lăcomia naşte monştri! Cu greu am obţinut pacea în Europa, cu mult sânge, foamete, teroare şi ură...nu putem lăsa lucrurile să se întoarcă vreodată în acel punct. Pacea şi securitatea, plus relaxarea oferită de perpetuarea lor timp de decenii în acest spaţiu european este cel mai de preţ dar pe care îl avem.

Vizitând recent două state, în care copii de 18 ani, abia ieşiti de pe băncile liceului (fără exagerare) împânzesc străzile, cu puştile pe umăr, în timp ce vorbesc despre hobby-uri şi prieteni, fumează sau ascultă muzică la căşti, mi-am întărit credinţa că darul pe care Europa Unită îl are trebuie păstrat cu orice preţ. Nu vrem să ne transformăm în aşa ceva, avem şansa istorică să păstrăm un teritoriu mai mult decât decent, cu graniţe clare, suveran şi protejat (indiferent de ce lasă alţii să se înţeleagă, n-aveţi idee cât de bine e aici, în Europa). Bunicii noştri secătuiţi de război, au putut să se resemneze, să nu lase ura şi instinctul de răzbunare să îi domine. Şi-au continuat vieţile şi ne-au oferit nouă, celor de astăzi, posibilitatea să fim nealteraţi de umilinţele şi tragedia pe care ei au simţit-o...Eroii celui de-al Doilea Război Mondial sunt soldaţii intorşi acasă, femeile şi copiii, care au ales să meargă mai departe şi să nu se masacreze la nesfârşit – aşa cum este cazul în zone unde sângele curge mai des decât ploaia din cer.

Mi-e foarte greu să exprim cât de important este sentimentul de securitate (la care nimeni nu se gândeşte decât în momentul în care îl pierde- la primul atentat cu maşină sau colet capcană, la primele împuşcături fatale pe stradă în plină zi, la prima dronă care loveşte un convoi de nuntă, la prima rachetă pe care o vezi în plină noapte săgetând cerul înstelat în timp de îţi ţii iubitul de mână). Mi-e atât de greu încât veţi crede mai degrabă că nu sunt patrioată, ba mai mult o rotiţă dintr-un mecanism ocult sau conspirativ. Nimic mai departe de adevăr...Dar nu pot să ma abţin văzând românii atraşi într-o capcană perfidă a istoriei, în contextul în care aceleaşi lucruri se întâmplă şi cu o parte din vecinii săi, inclusiv cei din UE. 

Ura faţă de ororile trecutului şi permanenta reconştientizare a sa trezeşte frustrări cumplite, chiar şi unor generaţii neatinse direct de întâmplări dureroase din istorie. Acesta este cel mai periculos lucru care produce transformări în rândul generaţiei mele şi creează mici monştri. Uitaţi pământurile ce ni se cuvin de la Burebista încoace, nu merită sângele vostru şi tragedia familiilor noastre...

P.s. Unirea este irealizabilă, ne despart prea mulţi factori, implicit ataşarea faţă de această idee. Nu există auspicii favorabile, este o minciună crasă, vândută într-o poleială demnă de dispreţ! De altfel, un asemenea lucru ar genera un precedent- Europa are probleme deja cu un val de balcanizare, încă nematerializat (Catalonia, Scoţia) - vreţi Basarabia şi să pierdeţi inima Transilvaniei???Gândiţi puţin doar... 

p.s.s. Basarabia este pământ românesc, iar o mare parte din cetătenii moldoveni sunt români- fac aceasta precizare pentru prietenii care au interpretat greşit. Dar mai presus de aceste lucruri intervin argumentele de mai sus...