Macron și premoniția războiului civil în Franța

În principiu, cel puțin în principiu, președintele unei țări care este și singura putere nucleară în UE și care se dorește a fi lider de război în numele democrației europene, chiar dacă asta ar implica și trimiterea de trupe în Ucraina pentru a lupta cu invadatorii ruși, nu ar putea să fie bănuit că se joacă cu vorbele.

De aici îngrijorarea reală, chiar panica în unele cercuri, la auzul afirmațiilor recente ale lui Macron  care-și avertizează concetățenii asupra riscului „unui război civil” în cazul victoriei în alegeri a partidelor extremiste. Adică a tuturor celorlalți în afară de ai săi? Toți ceilalți sunt, în viziunea lui Macron, dușmani ai națiunii și cheamă la un vot al revoltei în fața perspectivei unui atac fără precedent al adresa Republicii pe care o întruchipează el.

De unde vin dușmanii? Sunt cei din partidele acum în fruntea preferințelor electoratului: Le Rassemblement National și Le Nouveau Front National. Toți de acolo sunt de vină. Iată de ce: „Răspunsul extremei dreapta în domeniul securității, deoarece trimite oamenii la ideea de religie sau la cea a originilor, divizează și împinge la războiul civil”. În cazul celui de-al doilea partid politic, mesajul acesteia militează „în favoarea unei anumite forme de comunitarism... destul de electoral... dar și asta poate duce la război civil. Deoarece înseamnă judecarea oamenilor exclusiv datorită originilor lor sau a convingerilor lor religioase sau comunitare”.

Ministrul de interne francez, Gerlad Darmarin, vorbește și el despre această perspectivă extremă echivalentă cu disoluția structurilor statului. Nu exclude tulburări, conflicte civile legate de rezultatele alegerilor spunând că „este posibil să existe tensiuni extrem de puternice”, caracterizând situația ca „extrem de inflamabilă” la mai puțin de o lună de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice.

Posibil să fie așa. Dar discursul acesta de tip apocaliptic nu ar trebui să fie permis în politică și cu atât mai puțin să fie pus pe masă doar cu șase zile înainte de prima rundă de alegeri, ținând loc de program electoral și propunând un „pachet al spaimelor” în loc de soluții reale.

Se poate să fie vorba despre o strategie electorală disperată prin care Macron vrea să-și păstreze oarecum, cât mai e posibil, conducerea efectivă pe scena politică franceză. Să vedem ce vor decide francezii, dar nu aici este centrul real al crizei.

Franța transmite acum, la modul cel mai clar, că are o problemă extrem de gravă de vulnerabilitate internă care poate influența foarte rapid soliditatea și credibilitatea țării ca actor major european. În orice caz, este primul caz serios în care apare, la nivelul spațiului euro-atlantic de după cel de-al Doilea Război Mondial, perspectiva unui război civil în Occident, perspectivă confirmată de Președintele celei de-a V-a Republici Franceze. Dacă aici s-a ajuns, este chiar destul de puțin important dacă acum sau cu altă ocazie scenariul extrem va fi confirmat în stradă.

Dramatică este recunoașterea publică, la acest nivel al puterilor statului, că Franța navighează pe marginea insecurității civile, că poate cădea pradă războiului civil și, ca atare, poate deveni o variabilă de securitate în centrul sistemului NATO. Cu consecințe grave asupra echilibrelor din UE care, practic, nu fuseseră niciodată confruntate cu o asemenea dilemă, evocată doar în studii prezentate drept „marginale” sau „conspiraționiste”.

Cel puți așa am crezut (și mai cred) că este tipul de materiale care vorbesc despre iminenta producere a unui război civil în Europa, pornind de la ce s-ar petrece în Franța, operațiunea respectivă fiind detaliată cu grijă într-un articol ca acesta https://www.ideo-surveillance.com/blogs/blog-camera-de-surveillance/guerre-civile-france apărut sub titlul care, atunci, mi se părea rezultatul unei imaginații bolnave. Se intitula „Când va izbucni războiul civil în Franța? În 2023 sau în 2024?”.

Nu mai e o glumă sinistră șu nu mai poate fi vorba despre creația unei imaginații contestatare sau de o provocare în linia mai veche a mișcărilor nihiliste. Este o perspectivă foarte serios invocată de președintele francez care se proiectează în lider carismatic și salvator al civilizației occidentale. Indică astfel și apropierea față de „linia de rupere” și apariția unor alte perspective căci, nu-i așa, în asemenea caz perspectiva poate fi instituirea legii marțiale.

Moment în care totul s-ar schimba în această parte a lumii în care trăim și nu știu cu ce rezultate în final.