„Lupt pentru transparenţă şi dreptate, în interiorul USRPLUS, cu riscul de a fi dat afară”. Interviu cu medicul Alin Bloju, din Madrid

0
0
Alin Bloju 1

Am avut plăcerea să stau de vorba cu Alin Bloju la Toledo, o bijuterie medievală de lângă Madrid, în apropierea catedralei, una din cele mai frumoase din lume. Îl avusesem că invitat, de la distanţă, la o emisiune RoZoom Press dedicată medicilor români din lumea largă.

Atent cu vorbele şi foarte informat despre situaţia din Spania, unde lucrează de peste 20 de ani, dar şi din România, Alin este una dintre vocile competente care merită să fie ascultate cu atenţie. Vă invit să îl cunoaştem.

Ciprian Apetrei: Cum ai ajuns să profesezi medicina în Spania?

Alin Bloju: Mulţumesc pentru invitaţie, sunt absolvent al UMF Timisoara 1999, emigrat in Madrid din anul 2000 la sfârşitul anului de stagiatură, înainte de a mă prezenta la vreun examen de rezidenţiat. Aşa erau timpurile atunci, la întâlnirea de 10 ani aproximativ 40% din generaţia noastră era emigrată sau nu mai practica medicina.

După omologarea diplomei de licenţă în Madrid, lucru care a durat vreun an de zile, la insistenţele altui medic român din Spania, am început să profesez  iniţial ca medic de urgenţesau medic generalist, şi apoi, după specializarea de medicină familiară şi comunitară timp de 4 ani într-un spital nou din sudul Madridului (specialitate de-altfel foarte respectată în Spania şi în Europa), am început să practicca medic specialist. A fost o experienţă dificilă la început, ca de altfel pentru toţi medicii care trebuie să se adapteze unui nou sistem sanitar şi unei alte limbi, dar a meritat şi, pe măsură ce timpul a trecut, obişnuinţa cu un alt fel de a pune lucrurile, mi-a atras satisfacţia de a mă vedea folositor comunităţii din care fac parte.

Eşti foarte implicat civic în comunitatea românească, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia medicală. De ce?

A. B: N-aş spune foarte implicat. Mai degrabă suficient de implicat ca mesajul meu să ajungă la lumea interesată de civism în comunitatea românească din Spania şi nu doar. E drept, destul de multe activităţi punctuale care nu se văd, poate prea multe comentarii în special pe publicaţii, cu distribuţie din diaspora sau grupuri din România pe nenumărate teme dintre care desigur cea pe teme de educaţie medicală, dată fiind profesia mea, pot fi luate în discuţie în special cu cei doi ani de pandemie, făcând-o absolut benevol şi doar pentru binele comunităţii largi în care trăim. Probabil ar trebui să fim mult mai mulţi oameni cu o viziune asemănătoare, nu neapărat din breasla medicală care să fim mai implicaţi (jurnalism, factori sociali, administraţii locale), dar toţi, dacă e să fie, să aibă informaţii fiabile probate care să nu trântească la pământ munca celorlalţi. Vedeţi cum este, în actuala conjunctură, cei care strigă mai tare, au propuneri mai populiste, publică mai mult sau au o sferă media mai largă reuşesc să “anihileze” acei specialişti “la picior de tun” care sunt de fapt cei mai îndreptăţi să îşi spună părerea.

Dar sunt, desigur, destule alte teme de interes public: implicare civică în teme de educaţie în general, implicare civică a românilor, implicare politică (pentru că până la urmă ea este cea care determină direcţia în care dorim noi, ca întreg, să ne îndreptăm). Nu putem fi doar câţiva care să ne implicăm în acea direcţie, ci trebuie să convingem cât mai mulţi cetăţeni să o facă.

Poziţia mea a fost de mulţi ani pe acelaşi drum: “cine nu votează nu are dreptul să se plângă pentru că el nu există pentru factorul de decizie politică”. Nu votezi, nu exişti. Nu votezi, eşti o masă de manevră. Zicând că nu faci politică este o minciună. Toţi facem “politica noastră” în cerc restrâns (prin însăşi respingerea politicii altora), dar nu ne dăm seama că, atunci când spunem că “nu facem politică”, de fapt încurajăm acest absenteism brutal al românilor la vot. Acest absenteism care, în România, este unul dintre cele mai înalte din lume. De aceea ne merge cum ne merge, pentru că nu ne implicăm în nimic. Dacă se poate să cadă “pară mălăiaţă în gură lui nătăfleaţă”, este  foarte bine. Doar punând presiune pe politic prin vot, politicienii îşi vor schimba parcursul şi ideile de până acum. Dacă stăm pe margine şi ne uităm, nu se va schimba niciodată nimic.

Ei, în domeniul sanitar la fel: de ce ne plângem că România are unul dintre cele mai neproductive sisteme sanitare, cu ratele la indicatorii importanţi, infecţii intraspitaliceşti, incendii în spitale şi secţii de ATI, mită aproape peste tot, corupţie aproape peste tot, când de fapt pe noi nu ne interesează să schimbăm nimic din status-quo-ul actual. Privim în altă parte, în unicul moment când noi putem să ne spunem păsul.

Acum, cu tema pandemiei, la fel, suntem la mortalitate pe un îngrijorător loc 9 în lume la mortalitatea COVID pe cap de locuitor (depăşită doar de Peru şi ţările balcanice plus Ungaria toate cu o propagandă pe stil Djockovic  pe nu cred că merită să o detaliem), asta pentru că nu am avut un prim val tip tsunami precum l-au avut alte ţări din Europa de vest şi sud. Deci chiar şi aşa după ce că “am scăpat ieftin” în primul val, cu vaccinuri disponibile cu nemiluita şi la cerere, avem o rată de vaccinare joasă, care a făcut ca în valul din toamnă să moară de covid peste 30000 de persoane, la o populaţie rezidentă de maxim 15 milioane de locuitori. Deci am avut în toamnă o treime din morţii Spaniei pe doi ani. Oricât am dori să justificăm aceste date, ajungem la educaţia medicală deficitară a majorităţii largi a populaţiei României (rămasă la vatră sau plecată în pribegie).

De aici pasul următor, intrarea în politică? Cu ce speranţe?

A. B: Cum am spus, toţi facem politică tot timpul. Eu am început probabil să fac politică de când am văzut, de adolescent, morţii Timişoarei scoşi din gropile comune din cimitirul săracilor (timişorean fiind). Acele momente din adolescenţă marchează definitiv structura unui om sau a unui “politician”.

Din fire sunt un răzvrătit pentru libertate, pentru dreptate, împotriva totalitarismelor de toate culorile şi tendinţele, un reformator înnăscut (pentru că societăţii româneşti ancorată în medievalul balcanic sau în comunismul pravoslavnic exact o reformă structurală îi trebuie).

Multiculturalitatea etnică şi religioasă a Timişoarei copilăriei şi tinereţii mele este incompatibilă cu accesele populiste majoritare de acum pe piaţa politică mioritică, oricât am încerca ca prin o negare a comunismului în mod eronat unii să cadă într-un patriotism care oricum nu îşi are locul în actuala situaţie europeană.

Sunt membru USR prin fuziunea prin absorbţie a PLUS (partidul meu de suflet).

Nu ţin în mod deosebit să fiu în faţă, dar doresc să mobilizez cât mai multă lume să înceapă să îşi dea seama că este nevoie de o schimbare “pe bune” nu “vrăjeală”. Nu surogate de democraţie. Nu jumătăţi de “închideri de gură”. Mai făcusem parte din PNL ca membru simplu în anul 2017, timp de vreo 7 luni, convingându-mă unii membrii PNL din Spania la aceea vreme. Din păcate, după un anumit timp, mi-am dat seama că aşteptările mele au fost prea mari şi nu aş dori să întru în detalii dar, în primul rând, depărtarea a fost pentru lipsa totală dacă îi putem spune aşa, a unei democraţii interne minimale.

Alin Bloju 3

Eşti într-un partid cu priză foarte mare în Diaspora, USR, dar tocmai această filială este într-un scandal perpetuu, care a ajuns şi în instanţă. Ce se întâmplă acolo?

A. B: Da, USR, unde sunt un simplu membru (chiar dacă la PLUS am fost secretar general al filialei Spania-Portugalia, de unde s-a încercat a face lucrurile cât mai bine, chiar cu handicapul unei opinii a populaţiei destul de neîncrezătoare, refractare la nou, unde comoditatea românului în general cunoscută, care este tentat în a “decreta” că “toţi sunt la fel” şi desigur cu dificultăţile unui partid nou, fără structuri şi practic fără politicieni cunoscuţi, exceptându-l pe Dacian Cioloş), are un discurs dirijat nişei bine-cunoscute “pro justiţie”, “anticorupţie”, “împotriva pensiilor nesimţite”, împotriva devierii banului public prin diverse firme în diferite şi multe buzunare, digitalizare, antreprenoriat, drepturile omului, etc, dar, cum timpul scurt care i-a prins la guvernare, pe de o parte, ajută în a susţine aceleaşi lucruri în continuare dar pe allta îi limitează discursul cu replici: “las bă că şi voi aţi fost şi n-aţi făcut nimic”, lucru care nu este cert, dar nici nu putem să spunem că s-a văzut ceva foarte palpabil în mediile de comunicaţii după cei care au fost prin guvern.

În ceea ce priveşte USR, da eu cred că sistemul de lucru perpetuat de actualul statut disfuncţional (vechi de când Nicuşor Dan practic conducea partidul), dă posibilitatea acestor “discuţii”, “certuri” şi “scandaluri” într-una, şi mai ales la incongruenţe ca preşedintele să aibă o orientare diferită Biroului Naţional care duce, practic, la neutilizarea capitalului electoral a unui preşedinte, prin nesusţinerea lui de către BN.

Acest statut al USR ne duce prin similitudine cu disfuncţionalitatea practică a guvernării României (preşedinte de cele multe ori de o culoare politică diferită parlamentului şi guvernului). Ca să întru în puţine detalii, USR alege preşedintele cu votul tuturor membrilor (pe Cioloş l-au ales membrii simpli) şi un BN (executiv) ales cu votul delegaţilor daţi de fiecare filială în parte, în mod proporţional votului scos într-un calcul de la ultimele alegeri, dar aleşi după regula “aproape totul sau aproape nimic”, rezultat de curentele din acele filiale, ceea ce avantajează cei care au “câştigat” între ghilimele, acele alegeri de pe filiale şi delegaţi la congres.

De ce pun ghilimelele, pentru că problema mare acolo este, că cei care controlează secretariatul partidului şi resursele umane din teritoriu, adică cei care “admit” noii membri, precum şi cei care “dau afară sau suspendă” membrii au fost în mâna aceloraşi, adică prin regulamentul de fuziune practic cei de la fostul USR.

Acum discuţiile sunt ample datorită faptului că sunt acuzaţii cu dovezi, care se pare au luat şi vor mai lua calea justiţiei externe pentru că “pe intern”, cei ce au fost la butoanele comisiilor de arbitraj şi la comisia de arbitraj naţională au fost pe aceiaşi (de la fostul USR) şi au blocat cu bună ştiinţă demascarea fărădelegilor din teritoriu.

Cam asta e “pe scurt şi pe complicat” problema USR: este problema interesului anumitor oameni de a îşi înscrie “autobuze” pe plan local,  unde pot fi mai greu controlaţi, cu care mai apoi dau delegaţi la convenţiile judeţene şi care aleg apoi filialele judeţene şi cu care la rândul lor controlează delegaţii la congres, cu care hotărăşti tot prin BN. Deci nedreptăţile reclamate de mulţi de la bază răsfrâng până sus, mai ales când comisiile de arbitraj monocolore pun “batista pe ţambal”.

Aparent, totul este democratic, dar atunci când există acuzaţii cărora cei acuzaţi, prin oameni de-ai lor, nu le dau curs, lumea clar, spune… eh, şi ăştia unde ne-am băgat acum, în politică sunt practic la fel, ca şi toţi ceilalţi (PNL-PSD) doar că ceilalţi nici măcar nu se chinuie să ascundă autobuzele pe faţă ale PNL sau baroniadele pe faţă ale PSD. Acum dacă privim în ansamblul societăţii româneşti, drept, este că lumea e prea sictirită şi prea sătulă să bage în seamă astfel de “şmecheriuţe”… DAR, şi o spun cu majuscule: electoratul, simpatizanţii şi membershipul USRPLUS este unul foarte pretenţios, ceea ce duce la demobilizări masive, în faţa unei asemenea atitudini de nedreptate.

USR nu are moguli de presă, nu are baroni locali, nu are bani, nu are primari, nici, acum în opoziţie, putere să poată contracara puterea PSD-PNL DECÂT cu membrii săi loaili, membrii simpli şi cinstiţi care, din casă în casă, din om în om, pot să ţină vie flacăra partidului. De aici greşeala strategică a BN-ului de a nu acceptă programul propus de Cioloş (de-altfel negociabil în multe dintre privinţele sale la nivel de conducere USRPLUS, dar nenegociabil când ne referim la “şmecherioare”).

Cum vezi situaţia actuală, cu demisia preşedintelui Cioloş, de-abia ales? Va antrena asta o plecare în masă a foştilor membri PLUS, aşa cum se anunţă pe grupurile de susţinători?

A. B: Era postCioloş, sau era interimatului lui Drulă, nu va aduce nimic nou dacă majoritatea din BN nu adoptă tocmai măsurile “antiautobuz” de la nivel de filiale locale, nu “dă cărţile pe faţă” în ceea ce priveşte membershipul şi nu sancţionează, aşa cum statutul o cere, pe aceia care au făcut “şmecherii”.

Desigur, în politica românească, din păcate, fiecare poate să spună, se pare, cam tot ce doreşte şi să nege, cu lux de amănunte, că ceea ce eu am spus aici e minciună, sau sunt interesat să distrug partidul sau orice, că nimeni nu plăteşte. Dar membrii de la bază ştiu care este realitatea. Ştiu, iar cei care încă nu o ştiu au dreptul să o afle. Deci singura soluţie a USR este să dea cărţile pe faţă, să accepte auditul independent pe membri (propus de partea PLUS din comisia paritară de schimbare a statutului, încă dinainte de congres, dar blocată de partea exUSR).

Toate aceste prevederi erau legate de propunerile preşedintelui Dacian Cioloş, dar care au fost respinse de majoritatea Barna din BN.

Dacă membrii PLUS vor pleca? Aici nu e vorba de fost USR sau fost PLUS. Aici e vorba de dreptate, transparenţă, principii etice şi morale susţinute de majoritatea membrilor USRPLUS, majoritate nebăgată în seamă de actuala majoritate BN, pentru a ascunde fărădelegile oamenilor lor conducători de autobuze din teritoriu. Iar dacă nu au frică în a-i demasca, nu au decât să accepte auditul pe toţi membrii din ţară, nu doar pe cei din diasporă unde lucrurile sunt de-a dreptul scandaloase, dar despre asta probabil vom vorbi într-o discuţie ulterioară.

Nu ştiu ce vor face membrii USRPLUS. Decizia este a lor. Dacă mă întreabă pe mine cineva ce aş dori ca ei să facă, eu  în acest moment le-aş recomanda să nu plece, pentru că doar vor pune intr-o situaţie dificilă şi intr-o minoritate complicată pe cei rămaşi să lupte pentru transparenţă si pentru dreptate.

Eu, rămânând ferm şi consecvent pe a susţine şi milita alături de “răul cel mai mic”, de moment nefiind altul, voi rămâne membru simplu USRPLUS, dar voi urechea de oricâte ori este nevoie fărădelegile din partid iar, dacă voi fi suspendat sau exclus, voi lupta în continuare în justiţie pentru a îmi menţine calitatea de membru, până când va exista un “rău şi mai mic”, de care mă voi ataşa si îl voi face să fie votat de către cetăţeni.

poza

Ce putem învăţa de la felul de a fi al spaniolilor? Ce îi putem învăţa noi?

A. B: Spania este o ţară mare. Putem învăţa din fiecare provincie câte ceva. Unii cu un stil de viaţă, într-un fel, alţîi într-altul. Dar ceea ce sigur putem învăţa de la majoritatea spaniolilor este să fim mai puţîn egoişti, mai puţîn răi cu cei de lângă noi, care trec prin momente grele, să învăţăm că a ajută pe cel de lângă ţine nu înseamnă comunism, şi să fim uniţi în străinătate, aşa cum sunt şi ei în mondializată lor diaspora.

Ce ar putea ei să înveţe de la noi? În primul rând să nu îi mai prostim că pe vremea lui Ceauşescu se trăia mai bine decât acum, chiar dacă unii din conaţionalii noştri, sătui deja de muncă grea ce o o fac pe afară, spun asta.

Să înveţe că Dracula este o himeră hollywoodiană menită să îşi bată joc de noi, de Transilvania şi de România, care Românie totuşi nu are capitală la Budapesta…. De ce asta? Pentru că pentru majoritatea spaniolilor ce au studiat înainte de 89, Istoria Europei de Est se oprea la “cortina de fier” unde începea URSS-ul… fără alte detalii.

Deci atât noi cât şi ei avem multe de învăţat unii de la alţii pentru a avea o convieţuire europeană fructuoasă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite