Lupii laolaltă

Mă simt amuşinat, mârâit, pândit, lătrat de o haită de lupi tineri. S-a întâmplat să-l ciupesc, nici măcar muşc, pe unul de-al lor. De-al lupilor. Şi, de-odată, ca la un semn, de fapt nu „ca la”, ci „la” un semn, haita s-a dezlănţuit, a sărit cu botul spre organele mele vitale.

Fiorul de scârbă pe care l-am simţit a fost unul vechi  provenit dintr-o asemănare cu o situaţie pe care o uitasem. Şi, care mi se părea dispărută, revolută.

Am avut sentimentul acela pe care, pe vremuri nu demult trecute, în anumite circumstaţe se spunea că „întregul popor face zid în jurul Conducătorului iubit”. Ziarul ”Scânteia” era plin cu textele scrisorilor de solidaritate şi prinos de recunoştinţă faţă de iubitul conducător venite de pe tot întinsul patriei. Totul  dirijat, manipulat  magistral de un aparat stufos dar sănătos, care lucra pe  principiul stupului de albine.

Credeam că am scăpat de chestia asta. Măcar că, atunci gaşca de golani limbişti se numea ”organizaţie”. Acum e doar o gaşcă. De meschine interese. O haită de lupi tineri, famelici care mă latră, fiindcă a fost asmuţită. Nimeni, dintre lătrăi – folkişti cu ceva nume -  culmea,  nu-mi opune vreun argument, o polemică logică, o contrazicere raţională. Ei doar îşi exprimă „profunda  indignare” - alt termen de serviciu grotesc. Înjură. Haita asmuţită.

Totul a plecat de la un termen emis de subsemnatul într-o cronică amplă dedicată unor evenimente folk din anul acesta. Era un adverb nominativ dedicat unui mic abuz de bun-simţ. Nominatul a luat foc. Ori s-a făcut că ia. De fapt a ştiut să exploateze publicitar momentul. Şi-a pus la lucru maşina de lătrători, lupi, câini, jevruţe limbuşitoare, lângă care au picat şi căţei aflători pe uliţă. Şi s-a victimizat de ziceai că se termină folkul. Se duce pe apa Prutului, bre.

Trebuie să-mi cer scuze. Fiindcă un timp am crezut că am de-a face cu o grupare. Artistică. De bune intenţii. Culturale. Ba, chiar am scris câteva cronici la cărţile unora dintre ei. Favorabile. Amabile. Corecte. De la care nu retractez nimic nici acum. Cronici apărute pe adevarul.ro sau revista literară „Oglinda”, unde i-am şi publicat nominatului adverb şi un grupaj de  poezii cu plăcere. Eveniment cultural notabil la care niciun grup (de presiune) nu a reacţionat pe Facebook să mă laude cu obsecviozitatea cu care acum mă beleşte...

Şi, iată  adevărul: gruparea aia pe care naivul de mine o vedea „spirituală”, culturală, implicit civilizată, se comportă ca o gaşcă ce sare la scandal după prima fuierătură a şefului. Ca o haită de lupi. Ba, un lup mai înverşunat, mai lider, neieşit total din bezna-i etilică, scrie pe Facebook, căci aici s-a petrecut întreg atacul cu o vulgaritate incredibilă pentru un artist. Nedemnă de un poet ce se  pretinde... Poet de  mahala.Vulgarul lup „phylumul Chordata - subphylum Vertebrata - clasa Mammalia”  are o carte de publicat. Fără prefaţă. Că, cine să-şi compromită blazonul?

Domnilor lupi, doamne lupuliţe, declar solemn că eu unul nu am ce  căuta  în lumea dvs. Căci, apropo de folk, provin din altă grupare în care m-am implicat de mult. Cu Doru Stănculescu, dr. Sorin Minghiat, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru,  Ducu Bertzi, regretatul av. Gil Ioniţă. Cu Marcela Saftiuc, Zoia Alecu, Adriana Aush, Ada Milea. Chiar şi cu straniul Horia Stoicanu cu care mă mai contrazic uneori. Dar e între noi. Nu între voi. Am şi eu „gaşca” mea la o adică. Numai că lor nu le poţi sări la gât. Sunt clasici. Cu statuile gata.

Naiv eu, că m-am băgat cu ... lupii. Auuuuu!!! Adio, mă!