Lecţia de demnitate a emisarilor Majestăţii Sale Regele Mihai I

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai I şi emisarii săi la Chişinău
Regele Mihai I şi emisarii săi la Chişinău

La numai 24 de ore, după ce liderul de la Kremlin a împlinit 61 de ani, un grup de legionari estici a jignit emisari din România, scandând lozinci ce indică disperarea unei lumi aflată deja în pubela geopolitică mondială.

Am privit cu milă creştinească, pe istericii cu un drapel aiurea, opt papagali cu ţinute tipice structurii represive ascunse a imperialilor răsăriteni, care fiind bine hrăniţi, după dimensiunea bojocilor şi a burţilor, cu siguranţă şi stipendiaţi adecvat, ca să strige aiurea, în piaţeta goală, lozinci caghebiste, au tăiat calea trimişilor ultimului monarh care a fost pe tronul României în graniţele sale istorice, cele nehăcuite de un pact ruşinos, convenit de Stalin cu Hitler, prin care Basarabia, pământ românesc, a fost ruptă, din nou, din trupul sfânt al ţării.

Spre cinstea lor, principesa Margareta şi principele Radu de România au avut o conduită europeană, calmă, lucidă, nu au răspuns provocării huliganilor, care doreau cu orice preţ să îi umilească.

Partea ridicolă constă în faptul că aceşti băietani îndoctrinaţi cu tembelisme estice uită că Regele Mihai I al României nu este considerat nici de preşedintele Vladimir Putin, nici de premierul Dmitri Medvedev, un inamic al Rusiei, dovadă fiind invitarea sa la parada de 9 mai, din Piaţa Roşie, din Moscova.

Şi atunci, ce forţe …stataliste reprezentau?

Pe cele ale bunicului lor, Vladimir Voronin, ce tot mai visează la o reîntoarcere, în glorie, pe tronul prezidenţial, al celui de-Al Doilea Stat Românesc?

Jalnici!

Dacă junii isterici ţipau “Prinţul român în Moldova e străin!”, atunci şi ei, inguidibilii bun de internat la un spital de boli nervoase, erau străini de logica elementară.

Dacă ei strigau “Trăiască şi-n florească Republica Moldovenească!”, deci nu Republica Moldova, dovedeau nostalgia clară, faţă de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, ceea ce ţine de un trecut care nu va mai fi nicicând viitor.

Dacă aceiaşi cetăţeni, demni de batalioanele de asalt ale lui Hitler urlau “Afară din Moldova!”, atunci afară din spaţiul european al Republicii Moldova trebuie să fie trupele de ocupaţie ruse, staţionate în Transnistria, în aşteptarea unei decizii abhaziene, sau osetiene.

Prinţul alb al Kremlinului, comicul Dmitri Rogozin a avut parte de o pază sporită, pe timpul ultimei sale vizite la Chişinău, iar acum, brusc, oficiali locali au lăsat buldogii propagandei comuniste să latre în pustiu.

Ceea ce nu ştiu telespectatorii din Republica Moldova este că aceste imagini, cu grupul huliganic, vor face înconjurul Caselor Regale din Occident, unde un singur cuvânt va eticheta conduita unor asemenea specime: “Primitivi”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite