Jihadul lui Felix împotriva Justiţiei

0
0

Asaltul USL asupra statului de drept s-a mutat în Justiţie. Nu în sălile de judecată, ci în intestinele mecanismului de Justiţie, infestându-l, îmbolnăvindu-l, paralizându-l.

Câţiva judecători au intrat în jocul periculos regizat de Dan Voiculescu şi promovat prin Ministerul Propagandei (Antena 3). Aşa se face că, la doar un an de la alegerea celor 9 judecători şi 5 procurori pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au loc manevre subterane pentru revocarea unora dintre ei, deşi mandatul lor e de şase ani. Actuala formulă a CSM a „intrat în pâine” pe 7 ianuarie 2011, deci ar urma să-şi încheie misiunea pe 7 ianuarie 2017. Dar rechinii politici nu mai au răbdare: unii au început să devină chiriaşi ai puşcăriilor, iar dosarele altora se apropie de înspăimântătorul verdict.

Planurile abjecte ale lui Voiculescu, pe care frica de închisoare îl face să joace alba-neagra cu propriu-i mandat de senator, sunt etalate în fiecare seară, la emisiunile slugilor sale favorite de la Antena 3. Se disting, în toată splendoarea lor, intriga, instigarea, ameninţarea, compromiterea, răzbunarea şi speranţa – metodele şi trăirile succesive ale acestui personaj malefic, pe care liderul UDMR, Kelemen Hunor, îl numea „cancerul politicii româneşti”.

E suficientă monitorizarea unei emisiuni de la Ministerul Propagandei pentru a înţelege lipsa de scrupule a lui Voiculescu şi a găştii politice adunate în jurul acestuia. Să luăm, de exemplu, prestaţia de-o seară a cuplului Dana Grecu – Radu Tudor (miercuri, 9 ianuarie). Dacă ar fi o prestaţie media, nu ne-ar interesa. Fiind însă vorba despre o vastă operaţiune de destabilizare a sistemului juridic, propagată prin reţeaua oficială de propagandă a regimului, merită o atenţie specială.

„Oamenii lui Băsescu din CSM sunt din ce în ce mai încolţiţi. Magistraţii din toată ţara sunt în pragul revoltei şi par decişi să scape de Hăineală Schmidt, Danileţ şi Ghica, despre care spun că le-au făcut breasla de râs”, îşi începe Dana Grecu prestaţia, ca să ştie invitaţii (de altfel, selectaţi cu atenţie) cam cum trebuie pusă problema. Iar gaiţa de serviciu a Turnătorului Felix continuă, amestecând dezinformarea cu instigarea şi, pe alocuri, cu speranţa: „N-a fost cvorum la CSM astăzi, deci procurorul Hăineală Schmidt a rămas încă în funcţia de preşedinte, dar reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România îi cer demisia de onoare şi ei – lui Hăineală -, şi celorlalţi membri ai CSM. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate – spun magistraţii – proceduri de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM... ameninţă magistraţii. Unul dintre cei mai contestaţi membri ai Consiliului, Cristi Danileţ, a anunţat deja că nu va demisiona, în timp ce Oana Hăineală se face că nu înţelege ce se întâmplă, afirmând că nu a fost cerută revocarea sa, ci a procedurii prin care ea a fost aleasă. Războiul este abia la început, şi e «care pe care». Sunt încolţiţi oamenii lui Băsescu în CSM!”

La Ministerul Propagandei e deja lege: cine nu-i cu noi e împotriva noastră! Cine nu e împotriva lui Băsescu e cu Băsescu! Judecătorii şi procurorii ori sunt anti-băsişti, ori sunt de-a dreptul băsişti! Pentru slugoii lui Felix, magistraţi independenţi nu există.

Şi intră în scenă Radu Tudor, ofiţerul de serviciu pe unitate: „Este începutul procesului de debăsificare. Ceea ce se întâmplă acum la CSM este revolta oamenilor simpli din sistem. Vine un judecător de la Piatra Neamţ sau de la Pătârlagele şi spune: «Cristi Vasilică Danileţ trebuie să plece din CSM!». Te aşteptai ca răfuiala asta să fie – cum să zic - cu aură politică. Nu! A venit judecătorul din Pătârlagele, cu ăla din Buzău, cu ăla din Vâlcea, şi a spus: «Ieşiţi afară, mă!. Nu meritaţi să fiţi membri ai CSM-ului». Şi acuma vin oamenii în valuri – pentru că astăzi în Bucureşti au fost câteva sute de judecători din toată ţara, s-au întâlnit şi au pus la cale strategia prin care trebuie să cureţe CSM-ul. N-au reuşit astăzi, dar vă garantez că într-un timp foarte scurt vor reuşi să facă curăţenie la CSM”.

Superb! De ce să mai vorbească Dan Voiculescu, când îl are la dispoziţie pe Radu Tudor? Iar trompeta mogulului zice ta-ta-ta şi oferă soluţia: „un restart total al CSM”. De ce? Pentru că judecătorii şi procurorii din CSM sunt „neghină profesională” (Lucian Avramescu, proletcultistul reşapat), „de-aia i-a ales, să poată fi controlaţi, fiecare are scheletul în dulap” (Victor Ciutacu, justiţiarul care-şi duce traiul într-o locuinţă socială, subvenţionată de Primărie).

Bingo! Radu Tudor: „Asta-i leagă! Majoritatea au condamnări sau trimiteri în judecată pe bază de probe false sau  pe bază de lipsă de profesionalism! Pe toţi, de la Înalta Curte, CSM - Hăineală, Ghica, Danileţ... pe toţi îi leagă câte-o nenorocire profesională, în mapa lor, pe care Băsescu n-a studiat-o... toţi au câte-o condamnare nenorocită, pentru care plăteşte statul român, toţi au nenorocit oameni pe baza unor probe inexistente şi aşa mai departe...”

Şi aşa mai departe – aici e chichirezul, în aceste patru cuvinte se ascunde duşmanul de clasă. Căci în „şi aşa mai departe” încape orice grozăvie.

Iar demascarea continuă: „Ce mai caută indivizii ăştia în magistratură? De ce se bazează Traian Băsescu pe toţi deţinătorii de morminte profesionale? De ce se aliază băieţii ăştia care au nenorocit oameni – unul câte 5-6 milioane, cum e Băsescu, alţii câte unul-doi, ţinându-i în puşcărie nevinovaţi... E un fir roşu între ei, fiecare are câte-o nenorocire pe conştiinţă. Din punct de vedere profesional sunt nişte nulităţi, dar tocmai asta-i leagă pe ei. Este coaliţia nulităţilor împotriva Justiţiei române!”

Dacă a ajuns Radu Tudor să cântărească profesionalismul unor magistraţi, înseamnă că Dan Voiculescu a atins pragul disperării. S-a speriat rău senatorul-nesenator. A ajuns la Putere, controlează România cum n-a făcut-o niciodată, dar încă îi scapă Justiţia.

Iar dacă Justiţia va alege să i se predea, intrând în jocul destabilizării CSM, ar fi o greşeală istorică din partea judecătorilor şi a procurorilor de pe întinsul patriei. Este ca şi cum oiţei i s-ar face milă de lup, când are ocazia să-i dea o copită-n cap. Ar fi ultima imagine pe care o vede înainte de a fi mâncată.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite