Iuliu Maniu în Jurnalul interzis a lui Corneliu Coposu

0
0
Publicat:

Pe 21 decembrie 2023 la Librăria Eminescu a fost lansat volumul profesorului Dan Pavel, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, cu titlul Iuliu Maniu în Jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei, Editura Fundației Academia Civică. Lansarea volumului a fost acompaniată de profesorul Gabriel Andreescu, profesorul Sabin Drăgulin și Ioan-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu.

Picture2 png

Volumul de analiză politică a profesorului Dan Pavel este scris la un înalt nivel intelectual și academic și conține 600 de pagini, având referințe bibliografice din literatura de specialitate națională, cât și occidentală. Volumul analizează Jurnalul secret a Seniorului Coposu, nume dat de Petre Țuțea, unde subiectul principal este liderul național-țărănist Iuliu Maniu. Din cuprins putem observa capitolele lucrării analizate pe ani de autor cum ar fi:  Luptele românilor pentru drepturi în imperiul Austro-Ungar pp.34-43, Iuliu Maniu și salvarea Vienei 43-62, Aducerea pe tron a lui Carol II, pp.78-104, Maniu și legionarii. Perioada Codreanu și alegerile din 1937 pp.121-151, Alungarea Regelui pp.162-182, Asasinatele și decăderea statului național-legionar pp.182-237, Fatidicul război de reîntregire pp.237-265, Sub lupa serviciilor secrete pp.265-38, Maniu și comuniștii pp. 38-388, Strategul scoaterii României din alianța cu Germania lui Hitler pp. 388-468, Procesul Marii trădări Naționale pp.468-492, Marea înscenare pp.492-522, Martiriul pp.522-541, Ecce Homo-Corneliu Coposu pp.541-551, Bibliografie și index de nume termeni și nume proprii pp.551-560.

Volumul analizează Jurnalul monument scris de Corneliu Coposu cu titlul File dintr-un Jurnal interzis, Ediție îngrijită și prefață de Doina Alexandru, Editura Vremea, București, 2014. Jurnalul lui Corneliu Coposu publicat în volum despre Sfinxul de la Bădăcin, metaforă atribuită de Nicolae Iorga lui Iuliu Maniu, pune în lumină modul în care liderul PNȚ a interacționat și acționat cu personalitățile politice ale epocii, Regele Carol al II-lea, mareșalul Antonescu, Regele Mihai și familia regală, comuniștii, legionarii sau trimișii speciali ai SOF, serviciile speciale britanice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și cu agenții Siguranței și chiar ai Securității, dar și felul în care a răspuns și acționat în momentele de cumpănă pentru Romania, toate aceste evenimente la care a fost martor l-au modelat pe junele Corneliu Coposu, care și-a făcut ucenicia politică cu un singur mentor și discipol. Însemnările lui Corneliu Coposu explică obiectivitatea Jurnalului interzis, având în vedere că apostolii comunismului au avut grijă ca biografia politică a lui Maniu să fie arsă din memoria colectivă, prin intermediul instrumentului poliției politice a regimului, Securitatea, care a falsificat istoria națională, precum și rolul jucat de Iuliu Maniu.

Volumul Seniorului Corneliu Coposu, al cărui personaj principal este Iuliu Maniu, este analizat de profesorul Dan Pavel cu instrumentele istoricului, dar și cu cele ale științei politice, relațiilor internaționale și chiar a politicilor comparate. Serialul publicistic online Sens Politic, transformat în volum analizează toate perioadele istorice în care învățăcelul Coposu, fiind secretar particular al liderului Partidului Național Țărănesc și le nota fie din discuțiile private cu Maniu, fie din evenimentele tragice prin care a trecut România începând cu vara anului 1940.

Jurnalul este ținut de Corneliu Coposu începând din 1936, când avea 22 ani și se încheie în 1957 când avea 33 de ani. Jurnalul este o imensă sursă de evenimente istorice veridice, deoarece Coposu consemnează faptele, părerile și declarațiile lui Maniu, mai ales în cercurile restrânse unde adevărurile erau discutate.

Procesul Iuliu Maniu, a fost procesul etalon prin care România a fost  sovietizată și comunizată (p. 528), mai ales ca în spatele procesului spectacol se aflau comisarii sovietici care au orchestrat și dirijat completul de judecată populară. În complet se regăseau muncitori, dar și o casnică. Maniu este încarcerat prima data la Malmaison, în București, unde l-a întâlnit pe Corneliu Coposu, ultima data, ulterior a fost mutat la Galați și în final la închisoarea de la Sighetul Marmației, unde a și decedat (p.524). Maniu este condamnat de comuniști pentru trădare de tară, mai exact pentru încercarea de a forma un exil un guvern împotriva lui guvernului Petru Groza, susținut de la Moscova și în țară de tancurile Armatei Roșii. Ca un paradox românesc, Petru Groza este ajutat de Maniu, în timp ce se afla încarcerat de Ion Antonescu în închisoarea de la Târgu Jiu.

La 74 de ani, Maniu începe martiriul în închisorile comuniste și după șase ani de privațiuni, la 80 de ani, se stinge în închisoarea de la Sighet. În semn de prețuire față de marele om politic a fost înființat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistentei de la Sighet, care nu a fost realizat de statul român, ci de reprezentanții societății civile. Memorialul Sighet a fost recunoscut și premiat de Consiliul Europei, fiind recunoscut în întreaga lume. Chiar dacă nu i s-a identificat locul unde a fost îngropat, cel mai probabil a unei gropi comune, Iuliu Maniu este un simbol al Marii Uniri de la 1918, este reprezentativ pentru lupta cu regimul camarilei regale și a dictaturii carliste, a fost artizanul loviturii de stat de la 23 august 1944 împotriva regimului antonescian, precum și un luptător împotriva hitlerismului și comunismului.

Iuliu Maniu, ca și Ion Mihalache, a primit mai multe condamnări și s-a hotărât de către comisarii sovietici prin intermediul așa-zisului complet de judecată că va executa pedeapsa cea mai grea, muncă silnică pe viață, transformată în temniță grea pe viață și degradare civica 10 ani, confiscarea averii, plus cheltuieli de judecată. Principala acuzație privea intenția lui Maniu și complicilor săi de a răsturna prin forță guvernul comunist a lui Petru Groza, de fapt guvernul sovieticilor prin care controlau țara (p.508). Colaboraționiștii și detractorii lui Maniu au primit pedepse mai mici, precum Penescu și Serdici, care deținea arhiva secretă și era translatorul de limbă engleză a lui Maniu cu reprezentații misiunilor anglo-americane. Cei doi au făcut jocul acuzatorilor și judecătorilor prin declarații care le-au fost sugerate de către anchetatori prin care îl discreditau pe Maniu și pe ceilalți acuzați (p. 511).

Volumul de analiză politico-istorică a profesorului Dan Pavel este cu atât mai valoros cu cât adună și pune în lumină relatările martorilor, iar analiza sa nu se oprește doar la Jurnalul Seniorului Corneliu Coposu. Astfel, profesorul Dan Pavel îl citează pe ziaristul N. Carandino, singurul care a scăpat cu viață din lotul Tămădău,  care relatează despre anchetarea lui Maniu și anume că liderul țărănist a respins toate manevrele care încercau să-l implice în complotul celor de la externe (Hall și Hamilton), declarând că inițiativa afacerii Tămădău a aparținut lui Vlad Hațieganu cu privire la transportul fruntașilor țărăniști peste hotare, cu scopul formării unui guvern în exil (p.509). Înscenarea de la Tămădău a reprezentat pretextul deciziei de dizolvare a PNȚ. Astfel că pe 30 iulie 1947 apare în Monitorul Oficial decizia de dizolvare a Partidului Național-Țărănesc, iar pe 29 octombrie 1947 începe procesul spectacol al conducerii PNȚ, orchestrat atât în sala de judecată, în presă și prin demonstrații de stradă, care a intrat in istorie ca procesul Maniu.

Chiar în sala de judecată, Iuliu Maniu neavând încredere în complet, liderul național țărănist își manifestă în continuare încrederea în aliații tradiționali ai României, neștiind că sferele de influențe erau deja împărțite între învingătorii celui de-al Doilea Război Mondial și sperând că marile puteri vor ajuta România. Astfel, „nicio țară din lume nu este astăzi mai nedreptățită ca România. Nu acceptăm comunismul, care este străin de mentalitatea poporului român. Națiunea americană reprezintă astăzi cea mai înaltă forță morală și materială din lume. Lor ne adresăm pentru a obține verdictul final”. Maniu știa că procesul este regizat.

Așa cum precizează profesorul Dan Pavel, miza cărții sale, scrisă pe înțelesul celor tineri și a studenților, este ca generațiile viitoare să nu dea uitării lumea distrusă de comuniști și de torționarii lor (p. 523). Anul 2023 aniversează 150 de la naștere și 70 ani de la moartea Sfinxului de la Bădăcin, iar acest volum, precum și recenzia cărții de față a subsemnatului cu titlul Iuliu Maniu în Jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei, editura Fundației Academia Civică, București, 2023, aduce un mic omagiu marelui om politic Iuliu Maniu, care a făcut Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, care a luptat cu dictatura carlistă și cea antonesciană și s-a opus hitlerismului și comunismului, care a decedat, în condiții inumane, la 5 februarie 1953, în temnița politică de la Sighet la onorabila vârstă de 80 de ani.

Volumul profesorului Dan Pavel, prin informații și calitatea academică a textului lucrării de analiză, este o resursă bibliografică prețioasă și este recomandabilă tinerei generații, pentru a înțelege regimul politic democratic actual în care libertatea de exprimare și libera circulație a persoanelor nu sunt îngrădite. Democrația nu este un dat, iar libertatea trebuie apărată!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite