„Mă simt împlinită în Franța, fără să uit de rădăcinile românești”. Interviu cu avocata Monica Laroche-Dinu-Bakos

Când te instalezi într-o tara străină, unul dintre sistemele cu care nu vrei să ai de-a face este cel juridic. Pe lângă dificultățile de limbă, se adaugă specificul noii țări, care nu este ușor de înțeles. De aceea, avocații și notarii de origine română sunt la mare căutare în Franța.

Despre cât de complicat este, ca român, să practici avocatura în Franța, vorbim cu maître Monica Laroche-Dinu-Bakos, membră a baroului din Rennes.        

Ciprian Apetrei: Vă invit să ne vorbiți despre parcursul dumnevoastră personal și profesional, de la Timișoara la Rennes, capitala Bretaniei.

Monica Laroche-Dinu- Bakos: M-am decis în 2009 să aplic pentru o bursă Erasmus, întrucât aveam note bune la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Era o selecție minuțioasă, la început îmi era teama, însă îmi doream mult să schimb puțin peisajul academic în care învățam și să îmi deschid noi orizonturi în Paris.

Am reușit să obțin această bursă și am plecat pentru un an de studii de masterat la Facultaté de Droit et de Sciences politiques din cadrul Université Paris Est Créteil, după care m-am întors în țară să-mi echivalez notele obținute acolo și să validez ciclul de studii de Masterat în Carieră Judiciară pe care îl începusem la Timișoara.

Nu mi-a luat prea mult însă să mă decid să revin în Paris. Simțeam că nu așa trebuia să se termine experiența mea în Franța. Am aplicat pentru un al doilea masterat, independent de ciclul Erasmus, în cadrul căruia, de data aceasta, eram pe cont propriu, beneficiind de același tratament și de aceleași exigențe academice ca și colegii mei francezi. Este vorba despre Master 2 Common Law et Tradition Civiliste în cadrul aceleași facultăți din Paris, Est Créteil. Aceasta a fost adevărata provocare a vieții mele. Am obținut diploma în 2011, după enorm de multă muncă. Eram pasionată de modelul francez de predare în facultate. Total interactiv, în continuă mișcare, astfel încât nu iți puteai permite să ratezi vreun seminar întrucât toate se legau intre ele și foloseau pentru examenul final. Ulterior am revenit în țară, încercând să îmi fac un rost la Timișoara. Undeva, într-un colțișor al inimii, dar și al mintii mele, zvâcnea un impuls, o voce care îmi spunea « dar dacă te-ai întoarce în Franța ? Acolo va fi poate viitorul tău. »

Când ați revenit în Franța?

M. L-D- B: In 2013, am început un Doctorat în drept penal la Facultatea de Drept din Timișoara, coordonator domnul prof.univ. dr. Viorel Pasca, care s-a transformat în doctorat în drept penal comparat în urma participării mele la o conferință francofonă în drept penal internațional la Iași, unde am avut ocazia să îl cunosc pe domnul profesor François Rousseau de la Faculté de Droit et de Sciences Politiques din cadrul Université de Nantes, Franța.

În cadrul acestui doctorat în cotutelă, munca a fost una extrem de complexă, dublă practic, întrucât susțineam rapoarte atât în Franța, pe partea de drept francez, cât și în Romania, pe partea de drept român. În final, în 2016, după o susținere publică în franceză și în română a tezei mele, intitulată Echitatea în dreptul penal substanțial, în fața unui juriu mixt format din profesori francezi și români, am dobândit mult doritul și dublul titlul de Doctor în Drept penal al Université de Nantes, Faculté de Droit et de Sciences politiques și al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

De altfel, teza mea de doctorat în drept penal comparat român și francez a fost publicată în România în ianuarie 2018 la Editura Universul Juridic. Sunt foarte mândră de colaborarea cu această editură.

Vă era deja clar că aveți un loc în Franța. Ce a urmat?

M. L-D- B: Am continuat cu formarea și examenele pentru a deveni avocat în Franța. În 2017 am început deci pregătirea în cadrul Ecole des Avocats du Grand Ouest din regiunea Bretagne. Am efectuat doua stagii cheie, primul sub coordonarea directa a doamnei Vice-Președinte a Tribunal de Grande Instance (acum Tribunal Judiciaire) din Rennes, în contencios penal. Practic însoțeam magistrații, participam alături de completul de judecată la fiecare etapă a proceselor penale, sarcinile mele erau diverse, de la pregătirea prealabilă a dosarelor, fișe de sinteză și propuneri în vederea individualizării pedeapselor, până la judecata propriu-zisa, asistam de asemenea la pronunțarea instanței pe fond, pentru ca ulterior să o ajut pe coordonatoarea mea de stagiu la motivarea hotărârilor judecătorești.

 Ce m-a fascinat a fost faptul că participam activ la actul de justiție și tocmai faptul că aveam sarcina de a ajuta magistratul coordonator în motivarea hotărârilor. Încrederea pe care magistrații mi-o acordau a fost pur și simplu surprinzătoare. Tot în cadrul acestui stagiu, am fost formată și de către unul dintre procurorii din cadrul Parchetului de la Tribunalul din Rennes, și de către doi dintre juges d’instruction, în mana cărora se află dosare extrem de complicate, de la cele ce vizează anchete asupra unor infracțiuni în bandă organizată la nivel internațional (așa zisele instruction JIRS), până la dosare de viol, omor calificat, etc.

Am avut astfel șansa nemaipomenită să văd cum se desfășoară actele de anchetă și în final procesele penale în Franța, ceea ce mi-a conferit un avantaj extrem de important fata de colegii mei care nu și-au efectuat stagiile la instanțe, întrucât știam și știu ce este în mintea unui judecător atunci când analizează dosarul, ce vrea să audă într-o pledoarie în apărare pentru a-mi avantaja clienții, dar și ce urmează să fie invocat în cadrul unui rechizitoriu de către procurori, adică am capacitatea de a anticipa strategia adversarului (procurorul în cazul în care sunt avocat al apărării într-un dosar penal, spre exemplu).

Stagiul final, înainte de examenul de definitivat în profesie, l-am efectuat sub coordonarea unuia dintre avocații « tenori » ai baroului din Rennes, specializat pe drept penal, William Pineau. Alături de acesta am avut ocazia și șansa de a aprofunda munca în cadrul dosarelor JIRS (infracționalitate transfrontalieră :grup infracțional organizat) extrem de complexe, ceea ce m-a pasionat, de unde și faptul că, azi, majoritatea dosarelor mele sunt de acest gen în practică.

Nu îmi vine să cred că exercit această profesie minunată, ca avocat definitiv, de 4 ani deja, în Franța în limba franceză.

Este mai simplu pentru un român, stabilit în Franța, să apeleze la un avocat de origine română decât la unul francez? Aveți des astfel de cazuri?

M. L-D- B: Da, este mult mai simplu pentru românii stabiliți aici să apeleze la un avocat român. În primul rând, vorbim aceeași limbă, acolo unde ar avea nevoie de un interpret, sunt prezentă și le vorbesc și explic lucrurile în limba maternă, mai mult decât atât, le explic ce prevede legea franceză și la ce să se aștepte în dosar, de la caz la caz, dar și faptul că le confer soluții imediate și sprijin pe tot parcursul unei anchete penale care durează în timp, sunt aspecte foarte importante, atuuri pe care românii nu le-ar regăsi în colaborările cu avocații francezi.

Munca mea include și munca de interpretariat, pe lângă cea de avocat. Clienții mei români beneficiază astfel de « tot pachetul » ca să spun așa, printr-o singură persoană, avocatul lor. Este deci mult mai simplu pentru ei, iar eu sunt mândră să pot ajuta, întrucât nu este ușor « să trăim printre străini » vorba aceea din popor.

Ce ar trebui să știe un român care vrea să se stabilească în Franța? Există un minim de cunoștințe juridice care să îl ajute să nu vă devină client?

M. L-D- B: Consider că cea mai importantă informație este aceea că nu avem nevoie de titlu de sejur din momentul în care avem statutul de studenți, sau venim în Franța cu un contract de muncă. Majoritatea românilor întâlnesc încă funcționari francezi care nu sunt deloc la curent cu modificările legislative care au aproape 10 ani vechime. Da, greu de crezut, însă este adevărat. Oriunde va trebui să depună un dosar la administrație pentru a-și regulariza situația pe teritoriul francez și pentru a se stabili aici, se vor lovi de acești funcționari care le vor solicita sistematic titre de sejour acolo unde nu este cazul. Legea este clară.

De asemenea, pentru a nu îmi deveni client, ca să vă răspund în mod complet la întrebare, declarațiile veniturilor la impozite sunt extrem de importante, iar în ceea ce îi privește pe șefii de întreprinderi, declarațiile la URSSAF ale angajaților și plata dărilor sociale, asta pentru a evita să li se deschidă dosare pentru munca disimulată și a-mi deveni client.

Sunteți și profesor la Universitatea din Rennes. Cât de greu este să predați în limba de adopție?

M. L-D- B: Sunt cadru didactic asociat la Facultaté de Droit et de Sciences Politiques din cadrul Université Rennes 1. Predau seminariile de Drept penal general și Dreptul familiei. Greu să predau în limba franceză a fost realmente la început, până m-am familiarizat cu studenții francezi, cu curiozitatea acestora în special, întrucât iți adresează multe întrebări care mai de care mai complicat formulate. Ele trebuie înțelese, simplificate și apoi soluționate. Azi mă simt realmente în elementul meu, nu îmi este greu deloc să mă fac înțeleasă și să dezbat cu ei problemele de drept.

Munca în învățământ îmi schimbă dominanta și îmi da ocazia să mă relaxez literalmente, să rup puțin rutina dosarelor complicate în care mă investesc 100% și implicit mă stresez pentru a obține cele mai bune rezultate pentru clienții mei. Ca profesor, această presiune dispare, predau pentru a-mi relaxa spiritul și mintea și cred că studenții mei simt asta, întrucât am auzit zvonuri precum că m-ar admira. Se vede asta, de altfel, în candidaturile extrem de numeroase pentru stagii, pe care le primesc de la ei la Cabinet.

Ați scris un text foarte frumos, în antologia de Povești călătoare, ed. Minela, 2022, mult mai optimist decât majoritatea din volum, în care spuneți că sunteți împlinită în Franța, fără să fi uitat deloc de România. Cum ați reușit aceasta armonie identitară, atât de rară?

M. L-D- B: Este o stare de spirit, faptul că visam să « trăiesc franțuzește în tara drepturilor omului » visul împlinindu-mi-se, automat sunt un om împlinit aici, însă nu voi uita niciodată de unde am plecat, momentele frumoase, oamenii deosebiți care m-au format în România și care m-au ajutat să îmi clădesc o bază solidă pentru a-mi putea construi un viitor și o cariera în Franța.

Rădăcinile mi-au rămas în România, viața, viitorul, familia și cariera în Franța.

Ce putem învăța de la francezi? Ce îi putem învăța noi pe ei?

M. L-D- B: Politețea, subversivitatea pe care o folosesc, ca și tehnica de a se adresa semenilor, am observat că felul în care iți spun lucrurile, chiar și atunci când sunt nemulțumiți și/sau nu te plac ca persoană, este unul elegant, mereu însoțit de un zâmbet, sarcastic, câteodată. Stilul lor nu este unul direct, trebuie să deduci ce vor să iți transmită din expresiile lor, din mimica lor, nu vorbesc tare, nu sunt niște oameni repeziți în general și gândesc de mai multe ori înainte să afirme ceva.

Ce îi putem învăța noi pe ei, să fie poate puțin mai direcți, asta în cazurile extreme când nu le plac unele persoane, să « spună lucrurilor pe nume» și să își asume ceea ce spun. Ei nu prea fac acest lucru, spre deosebire de români. Stilul acesta mai direct este specific românilor. Măcar știm « cum stăm » unii față de alții. Este o chestiune de atitudine și de sinceritate, în fond și la urma urmei.

«România este casa rădăcinilor mele, acolo a rămas mama, acolo au rămas tata, bunicii, mătușa, prietenele și prietenii din copilărie, pământurile pe care le cutreieram când eram copil, la bunici, acolo este fundația, punctul de la care a plecat totul, profesional vorbind.

Franța este casa prezentului și viitorului meu și al copiilor mei. Sunt căsătorită cu un francez, inginer biolog, pe care îl admir și iubesc enorm, care mă fascinează zilnic cu inteligența și rigurozitatea lui și mă stimulează și încurajează să progresez, iar în momentul în care mă pregătesc să închei această poveste simt o senzație de aripi de fluture în mișcare în burtă, este viitorul nostru fiu, care a început să miște. Sunt o mămică fericită și împlinită, însărcinată în 19 săptămâni cu un omuleț care va fi jumătate francez, jumătate român și care îmi va aminti toată viața de rădăcinile mele, de casele mele. Nu pot să cer mai mult de la această viață, cred că l-aș «mânia pe Dumnezeu» dacă aș face-o, cum se spune la noi în popor. 

«Cum îți așterni, așa dormi», sau «comme on fait son lit on se couche» - eu am parte de un somn liniștit în țara care m-a adoptat, pe care am ales-o încă din copilărie și pe care o iubesc necondiționat. » fragment din Cum îți așterni, așa dormi, Monica Laroche-Dinu-Bakos, Povești călătoare, ed. Minela, 2022