Intervenție diplomatică la nivel înalt pe subiectul delicat al ploșnițelor în perspectiva Jocurilor Olimpice Paris 2024

0
0
Publicat:

Scandalul este în toi pe un subiect doar în aparență sordid și minor, taman bun să ocupe presa de scandal. Avem un ministru care intervine direct în ceea ce este acum o polemică enormă pe tema infestării Parisului cu ploșnițe și șobolani, situație extrem de gravă și care pune probleme de securitate cu ramificații internaționale.

image

Jean-Noel Barrot, ministrul delegat pentru afaceri europene a afirmat la TF1 că „polemica pe tema ploșnițelor a fost amplificată în mod fals pe rețelele sociale de conturi” de utilizator legate de Rusia. Este semnalul că tensiunile au umplut paharul și că era nevoie de exprimarea unei poziții oficiale a Franței pe acest subiect care, din vara anului trecut, a explodat pe rețelele sociale și în presa internațională. 

image

Câteva exemple: în New York Times era publicat un articol intitulat „Paris, orașul luminilor sau al mușcăturilor”, în Berliner Kurier apărea articolul „Dezgust și oroare absolută în Franța”, iar der Spiegel  își avertiza cititorii că „Franța are o problemă cu ploșnițele înainte de Jocurile Olimplice...se considerase că dispăruseră în mare parte din viața cotidiană în anii 1950, au reapărut în decursul ultimelor decenii și devin din ce în ce mai rezistente la tratamentele chimice. Autoritatea sanitară franceză a constatat că 11% dintre locuințele francezilor erau infestate în perioada 2017-2022”, așa cum se menționează în sintezele publicate de Patrick Bayeux în publicații sportive franceze. Dezbaterea devine din ce în ce mai tensionată pe măsură ce subiectul; este preluat și analizat pe larg, cu un cert caracter de urgență, de către marile agenții de presă, aveți aici un articol difuzat pe Associated Press sau Reuters.

image
image

Este vorba doar despre o simplă problemă sanitară sau, cum susține acum ministrul francez, vorbim despre o componentă a acțiunilor de război informațional declanșat de Federația Rusă împotriva țărilor susținătoare ale efortului de război al Ucrainei și, îndeosebi, împotriva Franței, prima țară din NATO care a susținut că există posibilitatea trimiterii unor soldați pentru operațiuni la sol în ajutorul Kievului?

Este posibil, de ce nu, deoarece este vorba despre o lovitură certă – și cu ce nivel maxim de eficiență !- împotriva panașului francez, tradițional exprimat și prin calitatea industriei sale hoteliere, argument strategic și acum, în organizarea Jocurilor Olimpice. În acest sens, ar fi de așteptat, inclusiv la noi dacă asta nu dăunează altor interese, ca Franța să poată beneficia de ajutorul serviciilor aliate de informații care să lămurească dacă este vorba într-adevăr despre o asemenea operațiune profesionistă, caz în care este posibil ca ea să se extindă pe aceleași dimensiuni și tematici pentru a afecta foarte serios industria hotelieră a țărilor europene. Și nu numai în sezon estival. Pierderile economice ar fi imposibil încă de evaluat.

Dar mai există și o altă dimensiune a discuției, adică dezvoltarea fenomenului respectiv din cauze naturale, pe bază de recesiune economică, mizerie și neglijență a autorităților. Spun asta invitându-vă să citiți ce spun colegii britanici despre ceea ce se petrece în UK, articolul din Daily Star anunțând că există o creștere cu278% a cazurilor în care se constată ploșnițe în hoteluri și situația din acest an „arată mai rău ca niciodată”. Date reluate și în The Mirror sau THE TIMES.

Poate, de ce nu, e vorba tot de ruși și nu s-au prins la timp serviciile de informații britanice. Dar, între timp, reacția piețelor este foarte semnificativă: au explodat comenzile pentru noile tipuri de aparate electronice anti-ploșnițe, găsiți reclamele peste tot pe Amazon, spre exemplu, dar și avertismentele contradictorii. Pe de o parte, din surse franceze, aflăm că ploșnițele de pat sun vietăți inofensive. Pe de altă parte, pe canalele informative medicale din multe țări, se repetă intensiv un mesaj pe care-l redau de pe un site specializat românesc: „Ploșnițele de pat nu transmit boli direct dar pot fi purtătoare de diverse micro-organisme precum bacterii sau viruși care pot cauza boli grave precum febra tifoidă, boala Lyme sau encefalita”.

Dacă ne putem permite o sugestie, ai noștri ar putea prezenta francezilor mai vechiul și se pare extrem de eficientul procedeu consemnat de istoria noastră: se folosea intensiv gazul cu care se stropea structura de lemn a patului și, pentru o perioadă oarecare, se putea trăi în liniște. Ar fi și foarte ieftin dacă s-ar menționa acum obligativitatea ca fiecare turist sau participant la JO 2024 să aibă în dotare propriul recipient de tablă de 2-3 litri cu gaz. Natural, eco-friendly (în acest sens va avea aprobarea imediată din partea Comisiei Europene) și puțin costisitor. Cam pute, dar așa e viața, nu poți avea totul fără ceva sacrificii. Și, în plus, de putoare n-a murit nimeni...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite