Începe noua etapă în bătălia între susținătorii și adversarii partidelor europene anti-sistem, de extremă dreapta și extremist-naționaliste

0
0
Publicat:

A început deja în forță, dovadă manifestațiile din aceste zile din Germania unde peste 200.000 au ieși și anunță că vor ieși în continuare în stradă în dorința de a opri ridicarea partidului de extremă dreapta AfD care este acuzat de a relua marile teme ale ideologiei naziste. Sloganul sub care manifestanții s-au stând în fața Parlamentului din Berlin este foarte clar : „Wir sie die Brandmauer” (Noi suntem cordul de protecție),semnal clar de alarmă după ce s-a dovedit că membrii conducerii partidului de extremă-dreaptă participaseră la o reuniune unde se discutase posibilitatea organizării deportării în masă a cetățenilor străini considerați „indezirabili”.  

Picture1 png

Dar, în același timp, s-ar putea să fie un semn că începe - în Germania și în întreaga Uniune Europeană – să fie instalat și să devină deja funcțional, acel „cordon sanitar” care s-ar putea să izoleze cât se poate de amplu și ermetic, ridicarea puternică a acestui tip de partide, de altfel aproape firesc pe timp de criză majoră, așa cum s-a petrecut, spre exemplu pornind tot din Germania, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Imposibil de spus încă dacă această operațiune strategică are vreo șansă reală de reușită și cum vor reacționa electoratele naționale, multe extrem de nervoase din cauza problemelor economice și sociale cu care se confruntă în această epocă a sfârșitului „statelor bunăstării”.

Întrebarea care s-a tot pus în ultimii ani (și care a produs doar răspunsuri temătoare sau abulice) a fost de a ști dacă acest tip de partide de extremă- dreapta sunt exclusiv expresia unor dorințe naționale, caz în care sunt perfect legitime și constituțional valabile sau dacă, dimpotrivă, sunt parte a unei rețele constituite, finanțate și întreținute sub toate formele de către Rusia și aliații săi în scopul de a obține uneltele obediente cu care avea să ducă ofensiva finală pentru revanșa finală, dărâmarea Uniunii Europene și a NATO. De câte ori a îndrăznit cineva să vorbească despre a doua variantă, a fost imediat taxat de adept al conspirației deoarece, așa ceva era imposibil deoarece partidele în cauză reprezentau, conform cărții lor de vizită, doar valorile naționale și cele ale spiritualității și familiei tradiționale. Cunoașteți această melodie și versurile sale, așa că unde ar fi noutatea?

Acum, spuneam, s-a trecut în noua etapă în care s-au scos mănușile și toată lumea lasă la o parte formalismele și politețurile politice, trecând direct la miezul chestiunii. Astfel, ieri, Dimitri Medvedev, fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului național de securitate, a spus pe TELEGRAM că, în perspectiva alegerilor europene „sarcina noastră este de a susține în toate modalitățile posibile acești oameni politici și partidele lor politice, ajutându-i apertum et secretum (pe față și în secret) pentru a obține rezultatele corecte în alegeri”. Care partide dorește Moscova să susțină? Răspunde Medvedev că este vorba despre cele care se ridică la luptă „împotriva viciilor mondialismului liberal actual”, în speranța mărturisită că aceste „partide antisistem” se vor integra în viitorul sistem politic la nivel european după alegeri: „ajungerea lor la putere va ameliora în mod radical peisajul politic occidental”.

Mai clar nu se poate.  Brutal de clar și, în consecință, apar explicațiile pentru diverse mișcări inițiate - despre care se spune că vor continua în toate statele membre UE – în care diferite servicii informații scote pe piață informații din acest domeniu, generând, în mod neobișnuit, reacții puternic, în clar, ale unor oameni politici din conducerea statelor respective.

Disputa este deschisă și începe deja să se infecteze cu perspective de violență stradală, nu numai de discurs politic. Cine va avea în final câștig de cauză și care va fi consecința scenariului câștigător într-o luptă care se ascute pe fundalul confruntării între lumea occidentală cu Rusia?  

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite