În ce condiții poate fi decretată „starea de urgență” energetică? Ce măsuri restrictive se pot impune?

Mi se pare ușor neobișnuit (dar pe măsura științei de guvernare de care a vorbit atât de frumos domnul Ilie Bolojan) că nimeni, din sferele rarefiate ale puterii, câte sunt ele de multe, nu se ostenește să explice publicului plătitor ce înseamnă declararea stării de urgență energetică și, conform reglementărilor europene, ce măsuri restrictive ar putea să aducă în plus față de consecințele și așa din ce în ce mai severe ale măririi prețului la carburanți.

FOTO Freepik

Ciudat, spun, tocmai pentru că, la nivel european, Comisia Europeană, privind în primul rând cu îngrijorare la explozia prețului la gaze naturale a cerut acum două zile tuturor Statelor Membre să înceapă în avans umplerea rezervoarelor de gaze naturale și să-și coordoneze pregătirile pentru a face față perspectivelor complexe pe care ridică asigurarea consumului în iarna viitoare.

Puteți accesa aici întregul bloc de reglementări europene pe care este obligată să le respecte și țara noastră. Cu o specificare extrem de importantă: au intrat deja în vigoare deciziile europene care, progresiv dar rapid, închid porțile aprovizionării din Federația Rusă, așa cum reies din acest set de decizii ale Consiliului European.

În ce moment un Stat Membru poate declara stare de urgență energetică? În cazul în care prețul la gaze depășește de 2,5 ori media ultimilor 5 ani și sunt mai mari de 180 Euro/MWh sau în caz de volatilitate extremă a prețurilor (adică exact situația în care ne află acum).

Pe timp de criză, suntem singuri?

Nu, spune legislația europeană căci, începând din acest an, declararea stării de urgență energetică de către un Stat Membru se bazează pe ceea ce este un cadru legislativ îmbunătățit, astfel conceput teoretic încât să asigure baza solidarității între țările europene.

Un exemplu și să rămânem la același domeniu analizat până acum și aveți aici, din nou, descrierea cadrului legislativ pentru protecția piețelor europene și a cetățenilor din țările noastre:

• În cazul gazelor naturale, un Stat Membru poate declara că se confruntă cu unul dintre aceste trei tipuri de criză:

1. Nivel precoce de alertă (early warning) : risc concret și fiabil de perturbare majoră a aprovizionării
2. Nivel de alertă :perturbare reală sau cerere excepțional de mare dar piața națională din Statul Membru respectiv încă poate gera situația
3. Nivel de urgență (emergency level): piața națională nu mai poate facă față cererilor, caz în care se impune adoptarea unor măsuri speciale, non-comerciale, care să protejeze așa-numiții „clienți protejați” (gospodării, servicii sociale esențiale).

Mecanismele de solidaritate sunt absolut obligatorii și, atenție, un Stat Membru aflat într-o asemenea situație de criză poate cere ajutorul țărilor învecinate care, în această situație, trebuie să reducă aprovizionarea propriilor săi clienți care nu beneficiază de statutul de protecție speciale (cei din industrie, spre ex.) pentru a furniza cantitățile de gaz necesare consumatorilor din ‚ara care acere acest lucru, cu un nivel de plăți compensatorii corect și adecvat.

Două măsuri de interes deosebit: în acest an, obiectivul de umplere a stocurilor este menținut la 90% până la data de 1 noiembrie 2026. Există și prevederea care stabilește un mecanism permanent de agregare la nivel european a cererii privind gazele naturale, tocmai pentru a evita ca un stat sau companii comerciale să speculeze criza.

Din păcate, nu am văzut ca Guvernul sau Parlamentul României să organizeze vreo dezbatere în linia acestui document de analiză extinsă publicat la finele anului trecut prin care Comisia Europeană a organizat prima analiză aprofundată a stării de sănătate a sistemelor energetice din UE, poate acum mai necesar ca niciodată să intre și în dezbaterea publică din România, tocmai în ideea de a vedea de ce atâtea (nepermise) ezitări în luarea deciziilor și, înainte de orice starea actuală a aprovizionării energetice a Românei care, la această oră, importă 70% din necesarul său anual. Și asta, în situația de acum, chiar că este o vulnerabilitate critică. Pentru început, poate, ar trebui analizate planurile de pregătire în domeniul riscurilor în energiei electrice pe care țara noastră a fost obligată să la prezinte la Bruxelles înainte de data de 5 ianuarie.

Ce poate face un Stat Membru după ce declară starea de urgență? Iată trei dintre ele care se pot aplica sub controlul Comisiei Europene:

• Poate activa așa-numitele „clauze de suspendare” în cazul unor anumitor importuri pentru a garanta securitatea sociale
• Poate folosi prevederile europene privind, spre exemplu, flexibilitatea în ce privește stocurile obligatorii de gaz pentru reduce, la nevoie nivelul minim obligatoriu de umplere a rezervoarelor
• Poate impune reduceri la nivelul sectoarelor industriale considerate ne-esențiale.

Deciziile care se pregătesc acum la nivel european ar trebui (oricum, ar fi trebuit) să fie puse în discuția publică de la noi deoarece e vorba de politicii pe termen lung și foarte lung care vor determina tipul de dezvoltare și partenerii viitori ai UE și fiecărui Stat Membru în parte. Este mult prea important, cred, ca discuția să rămână blocată la interesele minore ale unor grupuri de politicieni ci ar fi normal să fie asumată ca una națională, luată în cunoștință de cauză.

În final, o întrebare: în caz de nevoie, noi la ce vecini să apelăm cu certitudinea că vor aplica reglementările europene?