În aşteptarea unei istorii fără culori politice

Îmi scrie un tânăr. Îi răspund. Îmi scrie din nou. E o corespondenţă privată. Cu toate acestea, mă bate gândul să-i public mesajul. Nu e frumos ce vreau să fac. Dar nu rezist. Nu vorbeşte doar în numele lui, ci şi al altora ca el, mulţi. Sper să mă ierte.

”Sunt tânărul jurist care, la sfârşitul evenimentului cultural dedicat Transnistriei, de la Muzeul Ţăranului Român, v-am întrebat de unde pot cumpăra cartea dumneavoastră „Diplomaţie pe baricade”, şi mi-aţi indicat câteva librării. Vroiam să vă propun să mai scrieţi memorii şi în alte cărţi, în publicaţii online sau tipărite, pentru că tinerii ca mine, inclusiv colegi de-ai mei implicaţi în sfera socială, doar aşa am putea desluşi ce se întâmplă în jurul nostru.

Presa nu ne ajută aici cu prea multe informaţii de calitate. Mă uit câte memorii scrise există pe piaţă, de către foşti diplomaţi, preşedinţi, militari de grad înalt americani, câte analize sunt făcute în reviste gen Foreign Policy de către aceştia cu privire la situaţii actuale. Dau ca exemplu dezbaterea din actualul număr Foreign Policy Romania, despre războaiele din Irak şi Afganistan. În general, noi, în România, nu avem astfel de informaţii care să ajungă la publicul de rând, acestea constituind practic un adevărat lux. Când trebuie să luăm decizii, să facem analize despre unele realităţi sociale, simţim acut această lipsă.

Tot ce ni se permite să aflăm sunt informaţii istorice de peste 50 de ani, şi nici acelea... În rest, informaţiile noi sunt contaminate (politic, cred – s.a.), în special pentru a nu putea desluşi istoria recentă şi realitatea înconjurătoare.

Dumnezeu să vă lumineze paşii, să aveţi o Săptămână luminată şi cu bucuria Învierii. Ion Anton”.

Această percepţie în legătură cu informaţia istorică adresată celor tineri, şi nu numai, este extrem de preţioasă. Surprinzătoare, incitantă, oarecum alarmantă şi, nu în ultimul rând, care îndeamnă la o reflecţie adâncă în legătură cu iminentul ”ce-i de făcut?”. Avem o armată întreagă de istorici înzestraţi, unii - şi ei tineri -, care se produc chiar la blogurile adevarul.ro , şi ar putea să intervină, cu păreri, cu idei şi propuneri.

În ce mă priveşte, nu sunt întru totul de acord cu tânărul jurist. Nu cred că o carte de memorii diplomatice, în care se vorbeşte totuşi pentru prima dată despre realităţi din interiorul unei ambasade române, practic din ”bucătăria” acesteia, poate să ducă la satisfacerea setei de informaţie istorică proaspătă, corectă, dar mai ales ”necontaminată”. Poate să suplinească setea, asta da.

Chiar dacă în „Diplomaţie pe baricade” se vorbeşte inclusiv despre o Basarabie care trebuie recuperată, despre şefi de stat recent dispăruţi, sau unii aflaţi încă la putere ”din umbră”, despre regimuri politice anacronice prăbuşite, la care autorul a avut şansa să participe, aceasta nu poate înlocui informaţia istoricului, a specialistului în materie, despre istoria cât mai apropiată, cea recentă în acest caz.

Or, aici ajungem la ”informaţiile contaminate” invocate de tânărul cititor, de care se împiedică toată lumea. Istoricul este şi el om, are simpatiile lui politice, de care se debarasează cu greu atunci când încearcă să scrie, de exemplu, despre cei peste 20 de ani de istorie recentă care au trecut din 1989 încoace.

Dacă citeşti memoriile lui Ion Iliescu, realitatea românească în această perioadă e una, dar dacă te referi la Emil Constantinescu, aceasta e ...alta. Nu este exclus ca Traian Băsescu, - care susţine că nava sa, adică România, cu care a făcut două călătorii, este ”la cheu”, dar fără să precizeze exact starea sa de funcţionare - să vină în eventualele sale memorii cu o altă variantă, iar la sfârşit să ne spună: ”Nu aţi ştiut voi, dar aţi trăit bine!”

  Informaţia istorică exactă, nemodificată genetic, visată de tinerii Ion ai României, va fi mereu de altă culoare politică, iar istoria noastră, mai recentă şi mai veche va semăna cu o rogojină cârpită.  

Din acest pluton, sau regiment, al contaminaţilor fac parte în primul rând politicienii, dar şi unii istorici. Nu cunosc numărul istoricilor curaţi, necontaminaţi, dar cu siguranţă aceştia există, unele nume fiind de notorietate.

La ei trebuie să apelăm când încercăm să desluşim, cum spune interlocutorul meu, dacă privim de deasupra, ”istoria” celor 23 de ani, sau chiar precedenta „epocă de aur”, de unii repudiată, de alţii regretată, când e luată la bani mărunţi şi comparată cu cea de azi.

Altfel, informaţia istorică exactă, nemodificată genetic, visată de tinerii Ion ai României, va fi mereu de altă culoare politică, iar istoria noastră, mai recentă şi mai veche, va semăna cu o rogojină cârpită, nu cu un covor românesc, autentic, de toată frumuseţea.

Oare cum ar arăta un studiu istoric obiectiv, echilibrat, cu privire la perioada post-decembristă, redactat de pe poziţii nepartinice, fără să se invoce că trebuie întâi să mai treacă o perioadă de timp? E o utopie sau poate fi un proiect real?