Iarna nu-i ca iarna

Mai bine spus, iarna din acest an e altfel decât iarna de anul trecut.

Cea trecută a fost mult mai blândă decât prognoza și mult mai scurtă decât o spune calendarul.

Foto: Anatolii Stepanov / AFP via Getty Images

Deși, anul trecut, Rusia a atacat din prima infrastructura energetică a Ucrainei, conform ”doctrinei Surovikin”, rezultatele nu au fost, probabil, cele așteptate la Kremlin.

Pentru că nu a fost la fel de frig ca de obicei, pentru că, la vremea aceea, apărarea antiaeriană ucraineană încă avea rachete suficiente, pentru că imediat după primele atacuri a venit de la statele partenere un masiv ajutor în combustibil și generatoare.

Iarna lui 2024 nu va fi ca iarna anului 2023, nici pe departe.

Pentru început, deja o mare parte din  Europa a fost acoperită de zăpadă, înainte de începutul lui decembrie, ceva ce nu s-a mai întâmplat de decenii.

A fost și viscol pe o bună parte a liniei de front, așa, pe neanunțate (hai, să recunoaștem, se întâmplă și la alții!), să nu aibă timp logistica să furnizeze îmbrăcămintea de iarnă.

Noroc cu voluntariatul făcut de o serie de organizații inimoase care au trimis către cei în nevoie mii de ”lumânări pentru tranșee”, niște produse artizanale din cutii de conserve, carton și parafină.

Pare o improvizație, dar funcționează încă de la primul război mondial, când aceste lumânări se numeau ”Hindenburglicht”.

 Foto: Maxim Dondyuk / The New Yorker

Nu i-au ajutat pe germani să câștige războiul dar au făcut mai ușor de îndurat șederea în tranșee a soldaților înfrigurați.

Sigur, dacă ne luăm după prognoză, soldații ucraineni vor avea nevoie, pentru iarna ce urmează, de ceva mai mult sprijin decât aceste ”lumânări pentru tranșee”.

Vorbesc doar de cei ucraineni, pentru că cei ruși, zice lumea, se află în elementul lor când e lapoviță și viscol.

Și nu e doar vremea factorul îngrijorător.

La întâlnirea miniștrilor apărării din statele membre ale Alianței, 29 noiembrie 2023, la care a fost prezent și  ministrul apărării ucrainean, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a  transmis un mesaj nu foarte încurajator: „Rusia a adunat un stoc mare de rachete înainte de iarnă și vedem noi încercări de a lovi rețeaua electrică și infrastructura energetică a Ucrainei, încercând să lase țara în întuneric și în frig”.

De astfel de încurajări ducea lipsă Ucraina.

Mai departe, domnul Stoltenberg a pus, totuși, placa obișnuită: ”anul trecut, Ucraina a câștigat bătăliile pentru Kiev, Harkiv și Herson. Anul acesta continuă să provoace pierderi grele Rusiei... Ucraina a acționat ca națiune suverană, independentă și democratică... Pe măsură ce Ucraina a avansat, Rusia a căzut. Acum este mai slabă din punct de vedere politic, militar și economic. Din punct de vedere politic, Rusia își pierde influența în străinătate. Nu numai în Ucraina, ci și în Caucaz și Asia Centrală.”

Întrebat de presa ucraineană despre calendarul pregătirii, în România, a piloților ucraineni pe avioanele F-16, secretarul general iar a uitat să fie optimist: ”Avioanele F-16 vor contribui la consolidarea în continuare a apărării aeriene a Ucrainei. Salut, desigur, livrarea de tancuri de luptă moderne, HIMARS, rachete de croazieră și sisteme avansate de apărare aeriană, precum și livrarea de F-16. Dar, din nou, nu există niciun glonț de argint. Nu există un singur sistem care ar schimba fundamental, de la sine, situația pe câmpul de luptă.”

Păi, și atunci ce mai rămâne?

Pentru că, dacă nu există gloanțe de argint pentru linia frontului, se găsesc, în schimb, săbii de lemn pentru dueluri în spatele lui.

***

Mai întâi între suporterii acțiunilor armate ofensive și cei ai unei abordări defensive a războiului.

Altfel spus, între președintele Zelenski și comandantul armatei ucrainene, generalul Zalujnii.

După ce l-a criticat pe general pentru interviul ”inoportun” din ”The Economist”, președintele a ajuns la concluzia acestuia: e mai bună o linie de apărare fortificată proprie, în spatele căreia să se poată pregăti viitoarele ofensive victorioase.

Foto: Wall Street Journal 

Nu prea sunt bani pentru a porni aceste investiții în tranșee și cazemate moderne, iar dacă se vor găsi, totuși, donatori, nu e sigur că fondurile vor trece în cantitate suficientă de ”vămile” de la Kiev.

Deocamdată lucrările vor începe în zonele amenințate: Avdeevka, Mariinka, axa Kupiansk – Liman.

Ulterior, și la granițele de nord și est cu Rusia și Belarus, unde deocamdată nu se duc lupte dar nu se știe ce aduce războiul.

Întâlnirile cu comandanții militarii din Donețk și Zaporojie au avut loc la sfârșitul lui noiembrie, s-a discutat despre implicarea firmelor private, s-au oferit medalii, printre picături președintele a avut timp și pentru convorbiri cu cancelarul german Sholz, prim-ministrul britanic Sunak și premierul bulgar Denkov.

Între timp, Mariinka a căzut în întregime în mâinile rușilor.

Deci ne-am înțeles: și defensiva e bună.

***

După aceea, e problema alegerilor și a potențialilor candidați.

Președintele Zelenski și-a semnat singur o poliță de asigurare și a decis că ele nu pot avea loc decât la șase luni de la terminarea războiului.

E stare de război și e constituțional.

Pentru alegerile prezidențiale există, însă, posibilitatea unor artificii la lege, dacă e voință politică și dacă, umblă vorba, principalul contra-candidat al președintelui, generalul Zalujnii, nu participă – și declară public acest lucru - la cursa electorală.

Nu e nimic oficial, desigur, dar și zvonurile, dacă vin din direcția potrivită, pot spune multe.

Dar generalul nu e singurul care se ține contra: deja sunt vreo alte trei nume care se vântură prin editoriale:

· fostul președinte Petro Poroșenko, oprit acum câteva zile la graniță, prin ordin de sus, tocmai când își umpluse agenda cu niște întâlniri la nivel înalt prin Germania și SUA;

· primarul Kievului, Vitali Kliciko, ieșit recent în media cu un interviu în care declară, oarecum imprudent: ”popularitatea lui Volodimir Zelenski scade și va plăti pentru greșelile sale pierzând în cele din urmă puterea”. Tot el spune că numele lunii februarie, Лютий / liutii în ucraineană însemnă ”luna cea mai rea” (cea mai friguroasă). O fi știind el ce spune;

· veșnicul consilier de imagine, Oleksii Arestovici, singurul care a aruncat public mănușa unei candidaturi prezidențiale după care s-a pus și el la adăpost undeva în străinătate (”nu spun unde, sunt în mișcare...”).

***

Anul 2024 pare a fi anul surprizelor, anul în care se trage linie.

Prea multe tensiuni, prea multe evoluții așteaptă un deznodământ.

Prea multe alegeri, și de o parte și de alta a frontului, prin care liderii statelor direct sau indirect implicate în conflictul din Ucraina vor încerca, vorba lui Arestovici, să se relegitimeze.

Unii vor reuși, alții nu.

Din acest proces nu poate lipsi Kievul, fără alegeri acesta ar suferi, ne spune tot Arestovici, de o criză de legitimitate în fața partenerilor externi, mai ales după încheierea formală a actualului mandat prezidențial.

Dar până atunci rămâne cum s-a stabilit: vine iarna.

Articolul publicat de Wall Street Journal despre decizia președintelui Zelenski pentru construirea de fortificații pentru a opri înaintarea rușilor este ilustrat cu o imagine în trend: retragerea lui Napoleon din Rusia.

Petrecută la vreme de iarnă, cu rezultate dezastruoase.

Aluzia cunoscutei publicații americane este destul de străvezie, chiar dacă referirea directă la text pare a fi doar către întârzierea cu care s-a decis această nouă abordare față de conflict, de la ofensivă la defensivă.

Nu se știe dacă anotimpul preferat al rușilor va înclina și de data aceasta balanța.

Până la urmă frigul nu iartă pe nimeni.

Mai curând este vorba de răceala care a cuprins brusc o mare parte a presei occidentale, pentru care ”eroul Zelenski” nu mai aduce surplus emoțional, ba chiar începe să fie considerat un obstacol în găsirea unei soluții a conflictului.

Și nu e vorba doar de media din Vest, chiar și unele publicații de la Kiev discută acum deschis despre conflictul de la nivelul cel mai înalt al puterii ucrainene.

”Ukrainskaia Pravda”, un ziar care a mai publicat, alegându-și bine cuvintele, articole despre corupția locală, descrie starea de blocaj și scurtcircuitare în care funcționează instituțiile ucrainene de forță:  „uneori există impresia că Zelenski are două tipuri de forțe armate: cele «bune» comandate de Sirski și alți favoriți, și cele «rele» care sunt subordonate lui Zalujnii”... „Zelenski a creat de fapt căi paralele pentru comunicarea cu comandanții diferitelor ramuri ale armatei, (comunicare, n.n) care are loc prin ocolirea lui Zalujnii.” 

”Ukrainskaia Pravda” merge și mai departe, investigând cât de viabile sunt cele două viziuni privind viitorul conflictului:

· cea a generalului Zalujnii, detaliată în interviul pentru ”The Economist”, conform căreia Ucraina nu are, la acest moment, resursele necesare pentru victorie;

· cea a președintelui Zelenski, care „nu vrea să audă despre o «fundătură» sau o oprire a războiului. Logica lui: o pauză va duce la înghețare, pierderea interesului partenerilor și reducerea asistenței”.

Publicația ucraineană pune și întrebarea cheie: ce se poate întâmpla dacă între cei doi are loc o ruptură insurmontabilă?

Răspunsul dat de autorii articolului este unul pe pilot automat: „pierderea avantajului strategic cheie al Ucrainei față de agresor. Pierderea unității dintre cei doi lideri se poate transforma în pierderea unității interne a întregii societăți.”

***

Iarna care vine, chiar dacă diferită și, posibil, mult mai geroasă decât cea de anul trecut, pare a fi cea din urmă problemă a Ucrainei.