„Holly” și lupta cu monștrii

Dacă sunteți în căutarea unei cărți pe care să o citiți pe nerăsuflate și care să vă provoace fiori, ar trebui să treceți imediat pe lista de achiziții „Holly”, cel mai recent roman al lui Stephen King, publicat de Editura Nemira la scurt timp după prima sa ediție nord-americană.

Am devenit fanul lui Stephen King în anii liceului, atunci când am descoperit cea dintâi traducere a chiar primului său roman, „Carrie” (cartea a apărut acum trei decenii, la aceeași editură bucureșteană, Nemira, care avea să publice marea majoritate a volumelor lui King tălmăcite în română). De atunci, indiferent de grosimea cărților sale, scoase într-un ritm pe care orice scriitor l-ar invidia, povestitorul din Maine nu m-a dezamăgit niciodată. Și, evident, am urmărit mereu cu interes adaptările cinematografice după operele sale, și ele deja de ordinul sutelor.

Pe Holly Gibney am cunoscut-o, probabil ca mai toți admiratorii lui King, ca personaj secundar, dar tot mai important de la un volum la altul, în trilogia avându-l drept protagonist pe detectivul (polițist pensionat) Bill Hodges, conținând romanele „Mr. Mercedes”, „Ce-am găsit al meu să fie” și „Mort la datorie”. Holly a revenit apoi în „Străinul” („The Outsider”) și în nuvela „Un strop de sânge” („If It Bleeds”) din antologia cu același titlu (în România, toate cărțile menționate au fost publicate de Nemira). Holly Gibney a reușit, declară King, „să-mi fure inima și să acapareze toată lumina reflectoarelor”, astfel încât creatorul ei a decis să-i dedice un roman de mare întindere. Așa s-a născut „Holly”, scos la noi de imprintul Armada (avându-l ca redactor-șef pe prozatorul Marian Coman), din cadrul Grupului Editorial Nemira.

În deceniul scurs de la prima ei apariție literară, am putut-o urmări pe Holly și pe micile ecrane, interpretată de Justine Lupe, în serialul „Mr. Mercedes” (cu trei sezoane de câte zece episoade fiecare, difuzate între 2017 și 2019), și de Cynthia Erivo, în miniseria „The Outsider” (zece episoade, 2020). Dacă nu ați văzut încă acest din urmă titlu, vă sfătuiesc s-o faceți; miniseria, remarcabilă, e disponibilă pe platforma HBO Max. Probabil că și noul roman va fi adaptat în curând, cu o protagonistă mai tânără decât în carte (55 de ani).

Holly Gibney este un personaj atât de ofertant și de atrăgător fiindcă ea nu are nimic din siguranța și vanitatea celor mai mulți bărbați detectivi din alte opere literare. King o etichetează drept „o persoană obsesiv-compulsivă cu un uriaș complex de inferioritate” (întreținut și dezvoltat de autoritara ei mamă). Lupta lui Holly cu propriile slăbiciuni ne facilitează identificarea cu ea și, paradoxal, imaginea de sine deplorabilă și îndoielile perpetue o fac un detectiv mai bun. O urmărim fascinați cum devine mai puternică, mai întâi prin influența benefică a lui Bill Hodges și a câtorva alți prieteni, apoi prin eforturile ei constante de a se autodepăși, până la rezolvarea unor cazuri în fața cărora cei mai buni polițiști se declaraseră neputincioși. Și, trebuie spus, Holly este și o înfocată cinefilă (pasionată mai ales de producțiile hollywoodiene clasice), capabilă să memoreze citate sau să găsească în realitate similitudini cu nenumărate filme.

Autorul surprinde astfel esența protagonistei (traducerea, foarte bună, îi aparține Ruxandrei Toma, specializată în opera lui King, căreia i se datorează și versiunile românești ale celorlalte cărți amintite mai sus): „Holly a parcurs un drum foarte lung ca să ajungă până aici: nu mai este introvertita sălbatică pe care a cunoscut-o Bill Hodges cu mulți ani în urmă în fața unei firme de pompe funebre. Însă persoana aceea încă trăiește înlăuntrul ei și nu va dispărea niciodată. Acelei femei care a fost ea pe vremuri îi este groază la gândul că s-ar putea înșela, deși, chiar și acum, tot mai crede că se înșală în aceeași măsură în care crede că are dreptate. Dar oricum este un progres enorm de la femeia aceea care credea că se înșală întotdeauna; însă nesiguranța nu a dispărut”.

De data aceasta, Holly nu mai are de înfruntat vreo forță malefică supranaturală, ci, după cum notează Marian Coman, „chipul exclusiv uman al răului absolut, ascuns uneori sub masca bunăvoinței, a obișnuitului sau chiar a excelenței” – ca atare, și mai înfricoșător. Ne aflăm în plină pandemie de Covid, iar haosul lumii din jur sporește anxietățile lui Holly. Nici nu și-a îngropat bine mama, când detectiva particulară acceptă, la insistențele unei femei disperate, să preia cazul dispariției tinerei fiice a acesteia. Încetul cu încetul, Holly realizează că în aceeași zonă au dispărut fără urmă, în general la trei ani distanță, cinci persoane atât de diferite, încât e greu de stabilit un tipar al unor posibili răpitori/ucigași în serie. Și, totuși, după cum va constata Holly (care, în paralel, se confruntă cu dureroasele secrete scoase la lumină de moartea mamei sale), ajutată de colegi și prieteni (mai ales junii frați Jerome și Barbara Robinson, ambii nutrind acum ambiții literare), în toate cele cinci cazuri făptașii sunt aceiași, aparent mai presus de orice bănuială.

Acesta este doar planul prezent, fiindcă, la fel cum a mai făcut-o de atâtea ori, King jonglează meșteșugit cu nivelurile temporale (din 2012 până în 2021), fără a scădea deloc ritmul narațiunii. Faptul că „Holly”, cu cele 600 de pagini ale sale, nu se poate lăsa din mână până la finalul tulburător e, cred, de la sine înțeles de cei care s-au mai întâlnit cu opera prozatorului. Nu în ultimul rând, noul roman al lui Stephen King vine să ne asigure că, atât timp cât vor exista monștri, cel puțin în universul ficțional, eroii plăsmuiți de povestitorul din Maine (printre care Holly Gibney e deja în prim-plan) vor fi mereu pregătiți să le țină piept.