Gigi Căciuleanu, în căutarea minutului pierdut

Nu prea e clar ce a vrut să facă reputatul dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu în acest nou spectacol al său, „Un minut de dans sau Uf!!!“, prin care şi-a dorit să marcheze împlinirea a 50 de ani de când a urcat prima oară pe scena unui teatru.

Scena era cea a Teatrului Mic, tânărul dansator se producea în coregrafia legendarei Miriam Răducanu, iar cele două reprezentaţii din weekend ale noii producţii – incluse în Festival –, prin care Căciuleanu încearcă să recreeze spiritul celebrelor Nocturne de la Teatrul Ţăndărică din perioada comunistă, au avut loc pe scena aceluiaşi teatru, dar la 50 de ani distanţă. Atât sâmbătă, cât şi duminică, finalul spectacolului a adus-o pe scenă, simultan cu aplauzele entuziaste, pe însăşi Miriam Răducanu (având acum peste 90 de ani), marea artistă executând pentru public câţiva paşi de dans alături de mai tânărul ei elev şi protejat.

Ne putem gândi că Gigi Căciuleanu – spre deosebire de alte spectacole ale sale cu un concept mai accentuat – a vrut să pună totul sub semnul improvizaţiei, pentru că inclusiv mare parte din cariera sa, de la acele Nocturne până azi, a constat în astfel de momente (aparent) improvizatorice. De altfel, în preambulul spectacolului (un savuros moment în sine, în care sunt parodiate stilurile de dans ale diferitelor popoare, în relaţie cu limba şi scrierea lor, plecând de la dictonul „scriem cum vorbim, vorbim cum gândim şi... dansăm aşijderea“), artistul îşi imaginează un interviu fictiv cu o doamnă snoabă, în care încearcă să-i explice cu ce fel de dans se ocupă: nici clasic, nici modern, nici contemporan (cu cine?), doar dansează propriul lui dans.

„Bobârnacul“ Mozart

Astfel, acel minut de dans la care se referă titlul (iar spectacolul are la fine un „Uf!!!“ eliberator emis de Gigi Căciuleanu) arată diferit la fiecare reprezentaţie, fiind improvizat în faţa spectatorilor (evident, nu este vorba doar de un minut temporal, ci de o bună parte din spectacol). Pretextul este următorul: Căciuleanu şi mai tinerii săi colaboratori vor să pună în scenă un fel de tribut Mozart („Mozart ca bobârnac“, aşa cum se exprima coregraful la scenă deschisă) – având structura unei sonate, aşadar allegro - andante - allegro –, le lipseşte doar acest „minut“ pe care-l recreează în fiecare seară („şi pe care sper că-l voi găsi acum, în această seară“, spune Gigi Căciuleanu), aş spune, poate, „minutul“ pe care l-a căutat toată viaţa şi toată cariera sa prodigioasă.

Aşadar, frazele mozartiene („Là ci darem la mano“ din „Don Giovanni“, o mişcare din „Eine kleine Nachtmusik“ şi „Rondo Alla Turca“) nu sunt decât un pretext pentru divagaţiile electronice ale lui Paul Ilea, cel care asigură muzica spectacolului (dar şi o parte din „minutul“ de dans). Remarcabili sunt cei doi tineri dansatori folosiţi de coregraf în acest spectacol, Răzvan Stoian şi talentata Irina Ştefan (foto; 21 de ani, absolventă de „Capsali“ şi de actorie UNATC, a lucrat cu Căciuleanu şi în „Fabrika“).

Citeşte şi: cronica mea la spectacolul „Folía, Shakespeare & Co“ al lui Gigi Căciuleanu, plus interviul pe care mi l-a acordat marele artist în 2009 pentru „Evenimentul zilei“