Premiile de final de an: motivație, presiune sau competiție inutilă? Ce spun elevii, profesorii și experții. Dezbaterea sensibilă a școlii românești
0Premiile acordate la final de an școlar, în funcție de medie, sunt parte integrată a sistemului românesc de învățământ. Dar în utlimii ani au început să apară întrebări despre utilitatea acestora. Ajută în vreun clasificarea? Îi ambiționează pe elevi pentru a învăța mai mult sau, din contră, îi demoralizează? Și, foarte important, elevii trebuie să fie în competiție cu ceilalți sau cu ei înșiși? Elevii si profesorii spun cum vad lucrurile.
,,Impactul clasificării elevilor este mai degrabă negativ decât motivant"
,,Din ce am observat, clasificarea elevilor poate avea efecte foarte diferite, iar în multe situații impactul este mai degrabă negativ decât motivant. Deși unii profesori cred că notele mici sau presiunea ierarhiei îi vor ambiționa pe elevi să se mobilizeze, realitatea e că de multe ori se întâmplă exact invers. Elevii care simt că sunt notați nedrept sau că sunt puși constant în partea inferioară a clasamentului ajung să renunțe la efort, acesta fiind răspunsul lor la evaluarea realizată de cadrul didactic. Apare frustrarea și sentimentul că oricum nu contează ce fac, iar asta nu duce la rezultatele inițial anticipate", spune Bogdan-Lucian Gogan, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.
Totuși, consideră că premierea elevilor are și avantaje:
,,Partea bună e că, în teorie, recunoaște efortul și oferă un cadru prin care elevii pot fi recompensați public pentru rezultate și arată că efortul academic depus este valorificat".
Numai că, este de părere elevul, același sistem tratează adesea la fel performanțe diferite:
,,Mai ales când vorbim de olimpicii naționali, recompensa financiară și vizibilitatea pe care o primesc sunt mult sub nivelul muncii depuse. Este extrem de greu să ajungi la faza națională și să obții un premiu, indiferent de disciplină, și totuși tratamentul nu reflectă sacrificiul și valoarea reală a performanței".
Comparațiile cu ceilalți sunt și ele o constantă a învățământului românesc, care se extinde de multe ori și acasă, când, de multe ori, părinții vor să știe și notele colegilor. Competiție cu sine sau ceilalți? Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor spune:
,,Elevii nu ar trebui împinși constant să se compare cu cei din jur pentru a-și evalua performanța academică. Modelul acesta creează mai multă presiune decât progres real. În loc de competiție permanentă în rândul elevilor, cred că ar trebui încurajată colaborarea permanentă, mai ales între elevii care performează diferit la diverse materii. Fiecare poate învăța de la celălalt, iar sprijinul reciproc duce, pe termen lung, la rezultate mai bune pentru toată lumea. Atunci când simt nevoia să facă comparații, elevii ar trebui să se raporteze strict la propria persoană și nu la cei din jur. Nu este corect să pui la aceeași linie de start doi elevi care vin din contexte complet diferite, cu ritmuri de învățare, probleme și resurse diferite. Viața de zi cu zi influențează enorm performanța academică, iar asta explică de ce unii pot avansa mai repede în timp ce alții au parte de un proces mai anevoios de învățare".
Profesor: "Nu mai sunt vremurile sistemelor spartane"
Profesorul Doru Căstăian crede că cele două forme de concurență nu se exclud.
,,În fapt, orice formă de concurență cu alții implică o formă de concurență cu sine. Nu neapărat și invers.. Cred că e o iluzie să credem că putem crea, cel puțin în România sau în viitorul apropiat, un sistem educațional care să excludă orice formă de concurență cu ceilalți și nici nu cred că e foarte indicat (ar trebui evaluat modelul ăsta ca să ne dăm seama)", spune profesorul de Științe Socio-Umane.
Acesta crede că nu concurența în sine este problema, ci ponderea ei. Un sistem ultra-concurențial nu doar că nu este în avantajul tuturor elevilor, dar nici în logica vremurilor, e de părere profesorul:
,,Ponderea formelor de concurență este strâns legată de ceea ce îți propui în sistemul tău de educație. Dacă îți propui un sistem incluziv, în care scopul fundamental este ca toată lumea (pe cât posibil) să dobândească o educație de calitate și la niște standarde satisfăcătoare, cred că acea concurență acerbă, pe viață și pe moarte, ar trebui să aibă un loc absolut marginal. Ar trebui să se rezume probabil la cazurile de elevi cu dotări și cu capacități extraordinare. Dacă, dimpotrivă, îți propui un sistem foarte concurențial, care să dea numai vârfuri, atunci cu siguranță că vei avea o cantitate mai mare din acel tip de concurență. Personal, nu cred că mai e din logica educațională a timpurilor pe care le trăim să ai asemenea sisteme spartane și ultra-concurențiale".
În plus, mai spune acesta:
,,Atunci când ai într-un sistem de educație concurență (de orice fel ar fi, dar în special concurența cu ceilalți) ar trebui să ai și condiții clare în care ea să se petreacă. Ar trebui să ai condiții comparabile de start și ar trebui să ai criterii care să se afle dincolo de echivoc și de diferitele interpretări atunci când apreciezi. Ori ăsta e departe de a fi cazul României. Pentru că la noi, de foarte multe ori, performanța școlară e în baza unor note sau evaluări care sunt profund subiective, sau sunt relaționale, sau țin cont de factori care nu privesc direct performanța școlară".
Specialist în Educație: Momentul festiv nu e o încurajare, din contră
Referitor la festivaitatea de premiere de la final de an, specialista în Educație Gabi Bartic spune:
,,Cred că, în forma actuală, premierea de final de an nu reușește să reflecte adevărata muncă și progresul copiilor. Premiază, de cele mai multe ori, pe cei care pornesc deja cu avantaje – sprijin acasă, resurse, timp, meditații – și lasă în umbră efortul imens al altora care fac pași reali, dar invizibili. Pentru mulți copii, momentul festiv nu e o încurajare, ci o confirmare publică a faptului că „nu sunt acolo”. Iar asta nu ajută la învățare. Cred într-un sistem de recunoaștere mai blând, mai amplu și mai orientat către progres, nu către podium".
Clasificarea, e de părere Gabi Bartic., ambiționează, de regulă, doar o categorie de elevi: pe cei care sunt deja în zona de confort ,,în top".
,,Pentru copiii cu dificultăți, e mai degrabă o etichetă care rămâne lipită pe ei tot anul. E greu să fii motivat să crești atunci când ți se spune încă din vară că <<ești pe locul X din coadă>>.
Ceea ce funcționează cu adevărat este evaluarea raportată la progresul propriu: unde ai început, cât ai avansat, ce ai învățat și ce te-a ajutat. Acolo apare motivația. Când vezi că poți să-l depășești pe copilul care erai acum câteva luni – nu pe colegul de bancă – acolo începe creșterea reală", spune aceasta.
Gabi Bartic dă și exemplul unor țări europene unde astfel de evaluări, raportate la propriul progres, funcționează:
,,Finlanda și Olanda folosesc rapoarte de evaluare detaliate, cu feedback descriptiv bazat pe evaluare obiectivă, obiective personalizate și recomandări pentru anul următor. Evaluarea nu e un verdict – e o discuție onestă despre unde se află copilul și de ce sprijin are nevoie ca să crească.
Și sistemul britanic are un model interesant: accent pe criterii clare, note raportate la obiective de învățare, evaluare continuă, plus o cultură a feedbackului constant, uneori agasant dacă-l privim dintr-un sistem cum e al nostru în care feedback-ul e aproape inexistent. Profesorii le transmit părinților nu doar o notă, ci o imagine coerentă și nuanțată a parcursului copilului. Nici acolo nu există „premiantul clasei”, ci elevul care își atinge sau depășește propriile ținte".
Este România pregătită să renunțe la festivitățile de premiere?
Răspunsul este nu, spune Bogdan-Lucian Gogan, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, dar forma acestora poate fi modificată:
,,Consider că România nu este încă pregătită să renunțe complet la premii și festivități. Chiar dacă ele nu reflectă întotdeauna perfect realitatea sau nivelul real al performanței, pentru o mare parte dintre elevi rămân un factor important de motivație. În loc să eliminăm aceste momente, cred că soluția este o reformă a modului în care sunt organizate și gândite.
Premierea ar trebui adaptată astfel încât să fie mai echitabilă, mai relevantă și mai conectată la efortul real depus de elevi. Dacă festivitățile ar fi concepute într-un mod care să valorizeze progresul, diversitatea performanțelor și nevoile diferite ale elevilor, atunci ar reuși nu doar să motiveze, ci și să susțină o evoluție academică sănătoasă. Nu trebuie să le eliminăm, ci să le transformăm astfel încât să fie cu adevărat utile și să mențină dorința de a învăța și de a crește".
La aceeași întrebare, Gabi Bartic răspunde:
,,Cred că România va fi pregătită pentru asta în momentul în care oferim familiilor și profesorilor un alt mod – mai bun – de a onora munca copiilor. Nu e vorba să tăiem premiile și să închidem festivitățile. (...) Putem înlocui podiumul cu discuții reale despre progres, cu rapoarte de învățare bine făcute, cu feedback empatic, cu recunoașterea efortului. Copiii au de fapt nevoie să fie văzuți, nu clasificați.
Da, putem renunța la premiile tradiționale – dar doar dacă punem în loc o cultură a aprecierii care îi include pe toți, nu doar pe câțiva. Și cred că pornim pe drumul acesta, încet, dar sigur. Poate foarte încet".
Se încarcă comentariile...
